joi, 18 noiembrie 2010

o mama uncool...:))

Preambul: gandirea mea este destul de relaxata si totusi fara compromisuri (nu multe in norice caz), asta in ceea ce priveste viata, relatiile, sentimentele... Subiectul postului propriu-zis: Imi dau seama ca voi fi o mama uncool, a mea mama proprie si personala mi-a dat libertate cat cuprinde, ceea ce as spune ca nu a fost chiar ok, sincer...ea a vrut sa fim prietene (ceea ce pana la urma nu a iesit fiindca "datul" mamelor este sa fie mame, "datul" prietenelor de aceasi varsta este sa fie prietene), plus ca era ea insasi un copil, de altfel asa a si ramas :). Eu nu cred ca libertatea fara limite este ceea ce ma defineste...ca atare eu sunt genuina in atitudine cu ale mele, daca nu-mi place ce au facut nu stau sa super-supra-analizez, tac-pac zic exact ce simt in acel moment si de ce consider ca nu e ok....Ah, uneori nu zic nici macar asta, unele chestii in viata asta reala sunt axiome si cu asta am pus punct. Stiu mame care explica pana nu mai ramane decat scheletul din propozitia, fapta, fenomenul respectiv. Ei bine imi asum caracterul...eu nu sunt asa!! Clar...eu sunt o tipa destul de increzatoare in fortele mele ca sa tot psihanalizez tot ce se intampla de-a lungul unei zile. Poate norocul meu este ca am copii destul de intelegatori, nu am ambitii nemaintalnite pentru ei, adica ma rog ambitia de a fi fericite cat vor trece prin viata asta :). Dar nu am competitivitatea aia care "musca" la greu din viata altor mame, ma repet, v-am mai zis ca sunt cumva hippie, da? :)) Ieri razand ii ziceam lu' Jan: aia mare e creativa, cumva si-o castiga ea painea mai tarziu, asta mica e vorbareata, prinde repede si e draguta, cumva si-o gasi si ea un drum lin in viata :). Poate pare in mare ignoranta, delasare, etc...pour moi inseamna cumva optimism, inseamna nestresare, inseamna placerea unor relatii simple, firesti, fara prea mari batai de cap (sunt si comoda, recunosc). Citind niste chestioare adiacente ma gandeam asa: sunt si cred ca voi fi uncool pentru ca: nu voi accepta sa beau cu ele cat timp vor fi minore :)), nici nu voi accepta sa fumeze in casa, curte, whatever cand se vor apuca de fumat tot asa daca vor fi minore , genu' 12-13-14-etc ani...demodata, bla, bla, bla, da imi asum chestioarele astea, plus injuratu' (desi sper si nu cred in adancu' sufletului ca se va intampla) ca mama nu ma intelege...de ce? Simplu: rolu' meu este de mama lor, care sa le indrume pana vor fi in stare sa discearna singure binele de rau...ceilalti au rolul lor, de prieteni, etc. Ah, da...mi-aduc aminte perfect...am facut multe balarii la viata mea, evident, care nu le-a facut si care nu le va face?? totusi!!...de frica de a nu-si pierde "copiii din mana"...multi parinti cedeaza si fac ca ei, ii lasa sa faca tot ce vor...eu mi-as fi dorit sa o respect pe mama nu sa vrea sa fie cool si prietena mea...asa ceva nu va exista, tocmai ca pana si psihologii zic ca rolul mamei este altul decat rolul prietenei de 12-13-14-15-16 ani. Si mi se mai pare logica o chestie: pai daca mama nu face diferenta intre ce e bine si ce e rau si nu mi-o spune, eu de ce as face-o. Ideal ar fi asa: mama sa fie mentorul si copilul discipolul...adica sa-i oferi copilului un exemplu, ala bun normal sau daca nu macar sa te admire si de aici sa rezulte...ca vrea singur sa te respecte. Final: vom vedea, insa...tot ce stiu ca in timpul adolescentei lor voi ramane aceasi, ca nu vreau sa ma prefac, vreau sa fiu genuina si sunt perfect constienta ca vor trece si ele prin rebeliunile lor, ca toti tinerii de altfel...si de fapt asta e rolul rebeliunii fata de parinti, e "taierea cordonului" ombilical de copilarie si "pasajul" catre o noua etapa. Cine crede ca va fi scutit de asta si va fi mereu "parintele-prieten-perfect" se inseala. Pentru ca e simplu: odata cu "trecerea" asta copilul invata sa se desprinda de cuib, invata sa supravietuiasca, invata sa decida singur pentru el, atat.

5 comentarii:

  1. asta e ca paru cret si paru drept :), cine a avut mama "respect" ar fi vrut prietena si invers')

    RăspundețiȘtergere
  2. Dege :))) se poate mey, ca tu esti o fata inteleapta.
    Dar in acelasi timp imi dau seama ca mie gesturile astea nu mi s-ar potrivi, pur si simplu as fi falsa.
    Ori eu tin mult de tot sa raman genuina, adica sa nu dau in "actorie", si d-asta am ajuns la concluziile astea :).
    Acuma sa fiu sincera imi doresc doar sa ma iubeasca, ori in viziunea mea (poate ma insel) iubirea trebuie sa vina natural, nefortata...daca nu voi fi cum au visat ele, asta e!!
    Nu ma pot da peste cap de 3 ori si sa devin altceva, mai ales ca nu cred ca mi-as dori :).

    RăspundețiȘtergere
  3. nici eu nu sunt de acord cu mama-prietena, desi mama mea nu a fost deloc, dar deloc, asa!! sigur ca mi-am dorit sa fim pe aceeasi lungime de unda (ca eram in directii diametral opuse, si nu pentru ca as fi fost eu un copil dificil ori exagerat rebel), asta incerc sa fiu acum, cu fetele mele, sa le inteleg, sa le sprijin, sa le ascult si sa comunic cu ele fara sincope. insa am DATORIA sa le ghidez, sa stiu mai bine (in lucrurile vitale), sa fiu un model bun, sa le tin lanterna aprinsa si degetul pe indicatorul potrivit.
    deci, Lena, perfect de acord cu tine! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. io personal nu mai am nicio pretentie, vreau tot asa, sa ma iubeasca si sa aiba incredere in mine, deocamdata Sofia are un mare sens al dreptatii si moralei in general, asta micu vad ca numai cand e vorba de propria lui persoana :P

    RăspundețiȘtergere
  5. Alina :)) lasa mey noi ne bazam pe ceea ce am "cosntruit" in anii de dinainte, eu am incredere, muuuuuulta!
    Dege bravo...dada, eu una mereu am incercat (sper ca am si reusit) sa fac din ideea de familie, oaza aia linistita unde mereu e ok sa fii tu insati chiar cu "rateurile" inerente :)).

    RăspundețiȘtergere