spiritualitate

Stiu ca am ramas uimita acum ceva zile de vantul asta de "misticism" prost inteles sa fim clari care bantuie nu numai Occidentul ba chiar si Romania. O gramada de oameni isi asuma roluri de samani (oh my dear god), vindecatori spirituali, initiati si asa mai departe.

Nu numai ca modele astea cum au fost asa au trecut, insa asta il consider eu un punct periculos. Caci pentru cei slabi de inger ca sa zic asa, e punctul de la care viata lor poate lua o turnura proasta. Sa ma explic: multi oameni adulti inca nu se cunosc destul de bine pe ei insisi si cum lumea asta in care traim de destul de confuza, au nevoie de un stalp puternic de care sa se sprijine, catre care sa se intoarca. De aceea ce poate fi mai simplu decat o vindecare spirituala, pe care multi o urmeaza in cursuri platite in localuri extra-mega-luxoase in timpul carora li se si vand (sic) diferite amulete, pietre cu puteri miraculoase, iarba albastra si vise tantrice :)). Astea ultimele fiind din top. Evident nu e rolul meu pe acest pamant sa fac educatie oamenilor. Altfel m-as fi facut invatator :)). Si Jezus era invatator si inca unul bun. Ma intreb de unde pana unde disperarea asta a oamenilor de a gasi pacea si linistea sufleteasca inafara lor. De ce nimeni nu cauta mai intai in el? Sursa? Samanta? Viata insasi? Ce poate fi mai pur si primordial decat esenta noastra de oameni. De ce daca noi nu stim sa ne luam timpul necesar sa privim in sufletul nostru credem ca altii o vor face pentru noi?

Stiu clar ca unde usa nu este deschisa, oamenii nu pot intra. Trebuie in primul rand dorinta asta simpla de tot, primitiva as spune de a atinge fericirea nu cu ajutorul diferitelor subterfugii gen: ma duc la un atelier de vise (ooops, oameni buni visele ni le facem noi, ce visez eu nu viseaza si altul, si asa mai departe) sau ma duc sa "socializez" cu un grup care cred eu ca imi place si ajung sa ma anihilez pe mine ca persoana independenta. Dadada nu va socati stiu cel putin zece persoane care in timp au involuat. Au avut potentialul sa-si slefuiasca propriile idei, convingeri, vise si le-au abandonat. De frica de a fi "ele insele", s-au lasat absorbite de mediu. Din teama de a nu fi acceptate. Dar sa revin la spiritualitate. Ma uimeste sa vad cat de bine prinde in ultima vreme "moda" asta cu cautarea fericirii si pacii interioare prin intermediul oricaror metode inafara celei de baza: meditatia.

Nu numai ca spiritualitatea orientala se bazeaza cumva pe ea, ba chiar si intoarcerea catre sine, tot o meditatie e, cea occidentala, introspectia. Ce poate fi mai simplu? Decat sa picam in capcana "adorarii" diferitilor guru moderni, mai bine am apleca ochii catre origini, catre surse. Eu o agnostica spun asa: fericirea e in noi, numai sa avem timp sa o scoatem la suprafata, sa o pretuim in lucrurile simple si sa nu o cautam in maretele descoperiri ale vietii. Nu, ea este o fata simpla, care poate umbla desculta, dar straluceste, care poate nu e complicata, dar e un ocean de intelepciune, care nu te sufoca, dar te mangaie, care nu te copleseste cu cuvinte mari ci iti sopteste.

o petrecere, doua petreceri

Da, octombrie, noiembrie si decembrie sunt luni pline de petreceri, dar cum eu sunt omul extremelor, nu e bine sa ating un punct sensibil. Si ala e de obicei, cand ating o limita. Limita suportabilitatii. Sa ma arunc intr-o rochie neagra de seara si sa-mi fac buzele cu rosu, parul frumos aranjat si gentuta minuscula de nu-mi intra tot calabalacul pe care-l car de obicei cu mine e foarte misto. Dar nu la fiecare sfarsit de saptamana. Si apoi e vorba de aproape fiecare vineri, sambata si duminica. Ceea ce a devenit prea mult pentru mine, cea de acum. Cand ma gandesc ca de pe la 20 si un pic mai mereu zilele astea erau cu stampila pusa pe ele: distractie, distractie si iar distractie.

Am amice aici care sufera daca nu-si ocupa weekendurile cu "ceva". Ce se vrea "ceva-ul" ala nu conteaza pentru ele. Eu ma simt bine si nefacand ceva. Unii numesc asta lene, eu o numesc joie de vivre :)). Si apoi mie imi place sa mai intercalez un spectacol, ceva, un muzeu, un oras nou de plimbat asa totalmente fara sens, doar in voia senzatiilor. Desi socializez la greu, totusi natura mea de lup singuratic isi spune adesea cuvantul :)). Pot fi charmanta, pot discuta despre aproape orice si oricand, insa mi-e dor cumva de cateva weekenduri libere in care sa fiu doar eu cu al meu la un film bun si un vin pe canapeaua din camera de zi. Evident ca nu ma obliga nimeni sa ma duc la aceste petreceri, totusi e vorba ba de petreceri in cadrul firmelor pentru care lucrez, ba sunt petrecerile copiilor prietenilor de aici, deci nu se poate refuza.

Chiar radeam cu o prietena la telefon ieri. La mine in dulap spre deosebire de multe alte amice, poti gasi in majoritate haine de club, petreceri, office si "sufar" de lipsa hainelor obisnuite, de drumetie, pulovere calde sau pantaloni comozi, ceea ce voi remedia cat de curand. Bine mai am vreo 2, 3 piese dar obosite de atata purtat sau ma rog pe cale a ceda fizic :)). Nu, pana dupa terminarea vacantei de iarna nu ma duc nicaieri, niciun shopping. De altfel in ianuarie incep reducerile cele mai reduse posibil, deci trai pe vatrai atunci.

Astaseara evident o receptie, mai scortoasa un pic, si la un restaurant fitos, al unui hotel, care totusi are alaturi si un lounge unde se va termina cu siguranta petrecerea, ca asa e la olandezi, la inceput vin oamenii foarte la patru ace, ca pe la 1-2 noapte sa plece cu cravata in jurul capului si pe 3 carari. Adica le trebuie timp sa se incalzeasca (sic). E bine ca pentru mine a iesi undeva fara kinderi inseamna deja recreatia mare, plus ca raman cu Jan. Deci ma duc si o sa admir vesela minunata a restaurantului de lux si aranjamentele de Craciun (ca astia deja au umplut orasul, marile magazine si tot ce a mai ramas) si evident nu o sa mananc nimic din ce nu cunosc :)). Data trecuta au avut niste caracatita si hering d-ala crud. Dar le-am zis ca sunt alergica (ioi, altceva nu mi-a venit in creier pe moment) si am scapat :). Doar nu e obligatoriu. In schimb au avut unii la un moment dat niste briose atat de frumos mestesugite (nu stiu cat de bune ca eu nu mananc briose, cred ca am servit doar 2 in intreaga mea existenta) ca imi venea sa le bag in poseta ca in filme si sa le aduc domnitelor acasa, doar pentru ca aratau ca niste jucarii roz bonbon.

O petrecere, hai doua petreceri pe care le astept cu nerabdare sunt in mai. La intalnirea de 20 de ani de la terminarea liceului. Sweet child o'mine cand o fi trecut timpul asta, miseleste asa, pe sestache, sa nu ne prindem ca suntem oameni in toata firea si mai avem si alte chestii de facut, decat filosofeala de dupa-amiaza in Cismigiu si comentatul muzicii ascultate de imprumut de la unii la altii!

ce face omul cand n-are chef de munca?!

Asculta muzica de pe la 87, 88, 89, 91, 92...etc. Azi am o zi lejera, desi am de terminat acasa vreo 2 dari de seama, hahaha, ca sa nu le zic rapoarte ca suna prea comunist. Mi-aduc aminte perfect peste ani starea de vesnica indragosteala (nu neaparat de un tip) ci mai degraba de viata insasi, pe care o aveam in liceu si dupa in facultate. Cand am inceput sa lucrez locul chestiei asteia super-mega-extra-melancolice a luat-o clubbbing. Dans, party-uri, baruri, cluburi, pe urma calatoriile si intr-un final apoteotic, pe la vreo 28 spre 29 de ani am simtit ca gata, vreau sa ma cumintesc. Si mi-am facut cuib, unde muzica buna, vinul rosu, tare si parfumat, cafeaua cu lapte si croissantul, chitara si motorul, cartile si filmele si-au gasit locul lor de la sine inteles. Azi cand scartaiam cu buggy-ul printre frunzele uscate ca papirusurile invechite acompaniate de insasi ciripitul vesel al Keirei ma gandeam ce buna a fost viata cu mine. Foarte buna. Si prin vai si prin munti, la urcat sau coborat a fost blanda. Asta e cuvantul. Cumva m-a tinut in brate sa nu ma lovesc prea tare de pietre.

Am fost o adolescenta tare zbuciumata interior. Acum pot privi detasat, dar cat timp mi-a luat pana la a-mi tine echilibrul pe placa asta de surf a vietii. De mica "am filmat" fiecare moment al vietii cu irisul larg deschis. Insa nu am pastrat decat pur momente de tensiune sufleteasca. Fie ca erau legate de o furtuna la mare, unde eu de pe mal, traiam intensitatea valurilor, vanturilor, miscarii norilor, fie ca era un moment pur de pace, ca dupa-amiezele de la tara, unde toata lumea dormea si eu ma strecuram in caldura inabusitoare a amiezii sa citesc Nietzsche sau Bergson undeva la umbra in cerdac cu picioarele asezate sus, unul peste altul. Pe vremea aceea nu suportam locul ala mic uitat de lume, la tara. Astazi il iubesc. Ce inseamna viata asta? :) la mine intelepciunea a venit cliseistic, odata cu varsta.

Deci nu am pastrat in minte decat momente disparate: troleul ala ciudat care trecea pe langa Facultatea de Drept, stradutele de la Elefterie, intrarea de metrou de la Eroilor, spatiile atat de mari si atat de triste (asa le vad azi, atunci mi se pareau atat de interesante :) tot ce imi scapase mie, crescand in 13 Septembrie) ale Drumului Taberei. Sarafanul de liceu, care intr-a zecea imi ramasese mic, fix cand a venit Revolutia si am intrat in prima pereche de jeansi. Si asta e atat de cliseistic in viata mea. Viata de copil de Bucuresti, vagabond pe strazile vechi :) ale orasului aluia care imi tine inca ca intr-o cutie pretioasa, toate amintirile tineretii mele. Am iubit la modul cel mai sincer iubirea. Credeam insa pur filosofica ca iubesc barbatii si da i-am iubit, insa cumva egoist, narcisist, asa cum te uiti intr-o oglinda si iti zambesti :). Mi-aduc aminte ca mereu am refuzat orice opinie, chiar a prietenelor, desi perfect intemeiate. Si desi am fost dintotdeauna foarte lucida, m-am lasat imbatata de cuvinte, de imagini, de insasi notiunea de dragoste, fara macar a cauta intelege sensul ei. Si totusi 20 de ani mai tarziu imi dau seama ca viata a fost a naibii de draguta si m-a lasat sa ma joc ca un copil pe un teren necunoscut, protejandu-ma atat cat a putut de tot ce se poate numi "rau". Mai ales ce apreciez la ea :) (viata pentru mine e o ea, ok?!) e ca m-a dus pe drumuri necunoscute, mereu uimindu-ma!

Da viata e frumoasa, fie ca e imbracata cand in jeansii rupti de la 18 ani, fie intr-o rochita neagra pana la genunchi si cercei sclipitori ce abia se ivesc printre pletele ei lungi, fie zambeste cu ochii frumosi si ridati unei femei, odata copile,  si ii ia in brate odorul, ce gangurind se joaca cu suvitele ei acum argintii. Viata insasi e precum anotimpurile, toamna e la fel de frumoasa ca primavara, doar sa stii sa o privesti cu inima deschisa. Precum Fred Vasilescu, invatat fiind de catre Doamna T. Pe mine m-a invatat pe la 15 ani Camil Petrescu :).

Samhain si Halloween

Citesc uneori niste opinii si raman perplexa, nu atat pentru ca m-ar uimi in sensul de socat, nemaivazut, nemaiintalnit ci pentru ca lumea refuza sa vada mai departe de ambalaj.

Nu o sa incep acum sa explic de-a fir a par ce inseamna Samhainul celtic si Halloweenul modern ca e foarte usor de gasit cu google, de citit macar pe Wikipedia. Ce ma lasa perplexa insa e cumva sectarismul asta modern. Eu sunt crestin, tu esti pagan (da ca exista si asa ceva si nu sunt Satana pe pamant, ci pur si simplu oamenii aia cred in "old ways" si asta e simplu de gasit pe net, pentru cine vrea sa se informeze). Inutil sa spun ca am o buna prietena ce este asa ceva. Plus ca daca macar am citi cate ceva despre toate religiile ne-am mai deschide putin poarta sufletului, si vorba aia ca nu e greu, in generatia mea mai toti am citit Istoria Religiilor de Eliade :).

Demoni, vrajitoare, varcolaci. Ce sinistru poate parea daca cineva le va pronunta cu superioritatea caracteristica atotcunoscatorilor, de care mie una mi-este frica caci denota un om periculos :). Nimeni nu stie totul pe Pamantul asta, nici Einstein nu a stiut totul :). Hai sa le luam pe rand, demonul in sensul lui arhaic e un spirit ce salasluieste in fiecare dintre noi si peste tot, ceva supranatural si de neexplicat, cuvantul fiind unul pur grecesc, venind de la "daimon" si pierzandu-si evident in timp sensul initial.  Vrajitoarele, buhuhuhuhuhuhu, adica alea de au incercat din timpurile stravechi sa transceada? Aici unele sunt bune si isi folosesc "darurile" pentru a ajuta fie la facere (au fost mult prigonite in evul mediu, caci femeia nu-i asa, trebuia sa sufere ca sa aduca pe lume un copil) fie a ajuta la ameliorarea diferitelor boli, fie alte fapte bune. Si vrajitoarele rele ce ii ajutau pe cei care doreau manipularea faptelor si indeplinirea diferitelor scopuri imorale. Insa iarasi cuvantul e folosit numai si numai cu conotatia lui negativa. Varcolacii, aceste creaturi ciudate ce mananca luna cand e eclipsa :)) ador genul asta de idee, ce le mai trecea prin cap oamenilor, super basmele si legendele de demult.  Va aduceti aminte expresia aia cu "ti se ridica parul pe tine de frica"...se vede bine ca parul, acest ingredient natural al corpului omenesc avea si el scopul lui :)). Evident, e la mintea copiilor ca oamenii din acele timpuri nu aveau nici electricitatea asta de face din noapte zi, nici nu stateau cu lampa aprinsa toate serile lungi de iarna. Nici nu stiau provenienta tuturor sunetelor mai pasnice sau mai infricosatoare ale noptilor adanci. Si mai ales nu aveau atatea autostrazi si case si adunari mari de oameni intr-un spatiu restrans ca acum.

Atunci cu totul si cu totul era peisajul in care aveau loc toate aceste fenomene de altfel naturale, dar care pot crea disconfort si omului modern, daramite omului de demult. Demonizarea asta in sensul de "cine nu e cu mine e impotriva mea" e ceva ce a prins. Chiar foarte bine. Sunt agnostica spre crestina as spune, caci Isus insusi era baiatul bun si simplu, ce iubea si prostituata si vamesul, si nu era snobul atotstiutor dintr-un turn de fildes pe care nici macar nu-l poti atinge. Ceea ce biserica institutie i-a furat cu buna stiinta, caci el singur predica ruga pe camp sau acolo unde te afli, atunci cand simti :). Imi place sa repet celor ce se considera crestini :) practicanti sa se intoarca la Sursa si sursa e insasi Isus, nu reguli, nu canoane, el a venit sa desfiinteze legea cea veche, remember ?:)

Cat despre Samhain numai de bine, ca si despre alte traditii pagane care nu sacrifica nici oameni, nici animale, ci doar sarbatoresc o "trecere" de la lumina la intuneric (ala propriu-zis, adica de la soare si luna) si invers, caci celtii au mai multe sarbatori. Una dintre ele fiind chiar Midsummer, cand iarasi se fac focuri pe camp si se sarbatoreste solstitiul de vara.

Ca o vrajitoare ce sunt :) nascuta fiind in noaptea cea mai lunga a anului si ziua cea mai scurta a anului ma simt renascuta odata cu toamna ce se topeste in iarna si cu multitudinea de sarbatori care de mai care pagane transformate in crestine :) ca Sinterklaas (Sf. Nicolae ce aduce daruri copiilor), Mos Craciun (care numai crestin nu e, insa si el aduce daruri copiilor) si altele. Pai mastile fioroase ale colindatorilor romani oare de unde si pana unde se trag? :)) hehe, pacat ca lumea se rezuma la a-si asuma niste opinii bine rumegate si frumos aruncate in eter, fara macar sa stie despre ce e vorba