gospodina ratata :)

Stiu ca pe la inceputurile mele intr-ale familiei cu copii, ma mai incerca un sentiment de vinovatie, ca nu dau pe dinafara de talente gospodaresti. In timp mi-a trecut acest sentiment, pentru ca nu era unul autentic ci indus de multimea de fete si mame gospodine, uneori pline de griji absconse, care mie una imi scapau si mai ales capatau o aoreola de mister.

Simplu si la obiect, nu-mi place sa stau in bucatarie, doar daca am o carte si o citesc la masa, mai am momente d-astea, sau daca pe masa din bucatarie ne jucam cu lego, pictam, si altele asemanatoare. Dar ca eu sa stau ore in sir sa prepar ceva sincer mi se pare pierdere inutila de timp. Pentru mine :) ca de altfel ador mancarea gatita in casa, sau cea cat mai naturala posibil. De aceea sunt specialista in salate, de tot felul, paste de tot felul, diferite altele, dar nu dulciuri. Nici nu am mari mancatori de dulciuri pe-acasa. Asta ar putea fi subiect separat. Caci iata mi se arata Domne norisorii roz, dupa ani si ani. Ca tot se plange lumea de copiii care cer dulciuri non-stop. Dar daca ale mele nu sunt invatate, cand primesc o felie de tort pe la petreceri, halesc juma si restul ramane in farfurie.

Ei bine acu ceva zile primind eu in dar de la firma, cadoul de Craciun deh, o masina de mini-cupcakes si suport si carte de retete si ceva ingrediente si cum Freya e foarte gospodina de felul ei, am purces la aceasta actiune SF pentru mine :). Am reusit evident, ca nu e mare filosofie daca te iei matematic si inginereste dupa carte, dar sa am un sentiment inaltator pe baza acestui fapt, neeeeeeh. Asta sunt, imi asum aceasta gena feminina lipsa. Pe bune ca nu ma streseaza sa tot repet la infinit ca nu ma simt "nicicum" si in "niciun fel" ca nu-mi place sa fac torturi, biscuitei si altele. Desi evident ca o voi face pentru placerea copilei. Ala da sentiment misto. Altfel tin minte ce m-a tacanit la cap o prietena buna de aici, bucatareasa de soi de altfel. Vai tut Lena, sigur poti,  hai ca o sa vezi ce misto e, uite ce simt eu, ma relaxez, etc. I-am explicat deja de vreo 29 de ori aproximativ :)) ca mi se poate descrie extazul gatitului in detaliu si tot nu o sa ma prinda, decat daca stiu si eu, voi avea vreo viziune ceva, desi ma indoiesc. Si tot nu ma crede, are ea impresia vaga, ca sunt snoaba si chiar glumesc in stilul meu ironic. Clash intre mentalitati presupun.

Nu ca nu cred ca exista, ba cred cu toata fiinta, doar am vazut pe chipul mamei mele ditamai implinirea la terminarea unui sufleu de conopida, si daca nici pe ea nu o cunosc ;). Dar asta e, asta sunt, daca ma pui sa spal 3 masini de rufe si sa le calc (lucru enervant pentru mai mult de 75%) dintre femei, inclusiv eu, ma arunc cu frenezie in asa ceva, insa sa ma pui sa fac nu stiu ce complicatenie de mancare pe care o haleste poporul in 3 minute, zau ca nu ma pasioneaza. Nu la modul ala de hobby, sper sa ajung la un moment dat sa fiu inteleasa si de restul de 90% dintre femei care sunt si mame bune si sotii elegante si gospodine desavarsite. Pana atunci ma multumesc sa fiu asa cum sunt eu, sper sa inteleaga macar ale mele, ca doar nu o sa le opresc de la a-si exersa talentele nebanuite, genetic imprimate de gospodine, ba chiar ar fi indicat. Eventual eu le pot povesti ceva istorie antica, in timp ce ele imi vor face un croissant, un pudding, un sufleu de ceva ;).

o zi romaneasca

Fuse si ziua nationala. Si am tras niste dansuri de am zguduit casa (casa prietenului unde ne-am strans mai multi) :). Au fost buni prieteni, noi, dar buni. Au fost mici, poale in brau (pe care ori m-a lasat memoria, dar le-am gustat pentru prima oara in viata), tuica, vin romanesc, varza (asta am facut-o eu, ceva gen a la Cluj)...si muzica: Phoenix, Maria Tanase, Taxi, Vunk, Timpuri Noi si ce-a mai picat in mana, adica sorry pe youtube :).

Am citit pareri si pareri, discutii sterile sau nu, infatuari sau scuipaturi, scarba sau extaz. Ce vroiam sa spun de mult timp o spun acum. Sunt romanca. E un dat. Asa cum inima mea vibreaza cand vad muntii Coziei sau Marea Neagra, asa si ale mele vor vibra de cate ori vor vedea poldere inflorite cu lalele sau Marea Nordului. Nu e nici o filosofie, nimic, e un fapt. Pur si simplu.

Tot nu m-am lamurit de ce ziua nationala a Romaniei e asociata politicienilor, cainilor vagabonzi, spitalelor si altor chestiuni arzatoare. Oare e atat de greu macar pentru o zi sa fim pozitivi. Ne tot comparam cu strainii. Pai sa va zic eu, strainii aia dati exemplu sunt de ziua nationala a tarii lor, nu importa care, nationalisti in sensul bun, nu se sfiesc sa-si manifeste apartenenta la un spatiu, o limba, o simtire, macar atunci. Pentru o zi macar. Si chiar daca au si ei nemultumirile lor, lasa tot la o parte. Macar pentru o zi, macar pentru a-si aduce aminte de oamenii care au murit in razboaie pentru a apara un pamant pe care traiesc ei astazi, pentru a se bucura ca simt cu totii intr-o limba pe care au auzit-o din leagan si a fost cantata de vocea dulce a mamei.

Si da, nu e vorba in postul meu nici de mandrie dar nici de jena. E vorba poate de un lucru banal. E usor sa te identifici cu orice iti place in lumea asta mare. Asta e, ma simt romanca, si nu vad in asta nici un handicap, nici ceva exceptional. Pentru mine face parte din frumusetea calatoriei pe care viata mi-a pregatit-o si pe care o savurez cu fiecare zi ce trece!

spiritualitate

Stiu ca am ramas uimita acum ceva zile de vantul asta de "misticism" prost inteles sa fim clari care bantuie nu numai Occidentul ba chiar si Romania. O gramada de oameni isi asuma roluri de samani (oh my dear god), vindecatori spirituali, initiati si asa mai departe.

Nu numai ca modele astea cum au fost asa au trecut, insa asta il consider eu un punct periculos. Caci pentru cei slabi de inger ca sa zic asa, e punctul de la care viata lor poate lua o turnura proasta. Sa ma explic: multi oameni adulti inca nu se cunosc destul de bine pe ei insisi si cum lumea asta in care traim de destul de confuza, au nevoie de un stalp puternic de care sa se sprijine, catre care sa se intoarca. De aceea ce poate fi mai simplu decat o vindecare spirituala, pe care multi o urmeaza in cursuri platite in localuri extra-mega-luxoase in timpul carora li se si vand (sic) diferite amulete, pietre cu puteri miraculoase, iarba albastra si vise tantrice :)). Astea ultimele fiind din top. Evident nu e rolul meu pe acest pamant sa fac educatie oamenilor. Altfel m-as fi facut invatator :)). Si Jezus era invatator si inca unul bun. Ma intreb de unde pana unde disperarea asta a oamenilor de a gasi pacea si linistea sufleteasca inafara lor. De ce nimeni nu cauta mai intai in el? Sursa? Samanta? Viata insasi? Ce poate fi mai pur si primordial decat esenta noastra de oameni. De ce daca noi nu stim sa ne luam timpul necesar sa privim in sufletul nostru credem ca altii o vor face pentru noi?

Stiu clar ca unde usa nu este deschisa, oamenii nu pot intra. Trebuie in primul rand dorinta asta simpla de tot, primitiva as spune de a atinge fericirea nu cu ajutorul diferitelor subterfugii gen: ma duc la un atelier de vise (ooops, oameni buni visele ni le facem noi, ce visez eu nu viseaza si altul, si asa mai departe) sau ma duc sa "socializez" cu un grup care cred eu ca imi place si ajung sa ma anihilez pe mine ca persoana independenta. Dadada nu va socati stiu cel putin zece persoane care in timp au involuat. Au avut potentialul sa-si slefuiasca propriile idei, convingeri, vise si le-au abandonat. De frica de a fi "ele insele", s-au lasat absorbite de mediu. Din teama de a nu fi acceptate. Dar sa revin la spiritualitate. Ma uimeste sa vad cat de bine prinde in ultima vreme "moda" asta cu cautarea fericirii si pacii interioare prin intermediul oricaror metode inafara celei de baza: meditatia.

Nu numai ca spiritualitatea orientala se bazeaza cumva pe ea, ba chiar si intoarcerea catre sine, tot o meditatie e, cea occidentala, introspectia. Ce poate fi mai simplu? Decat sa picam in capcana "adorarii" diferitilor guru moderni, mai bine am apleca ochii catre origini, catre surse. Eu o agnostica spun asa: fericirea e in noi, numai sa avem timp sa o scoatem la suprafata, sa o pretuim in lucrurile simple si sa nu o cautam in maretele descoperiri ale vietii. Nu, ea este o fata simpla, care poate umbla desculta, dar straluceste, care poate nu e complicata, dar e un ocean de intelepciune, care nu te sufoca, dar te mangaie, care nu te copleseste cu cuvinte mari ci iti sopteste.

o petrecere, doua petreceri

Da, octombrie, noiembrie si decembrie sunt luni pline de petreceri, dar cum eu sunt omul extremelor, nu e bine sa ating un punct sensibil. Si ala e de obicei, cand ating o limita. Limita suportabilitatii. Sa ma arunc intr-o rochie neagra de seara si sa-mi fac buzele cu rosu, parul frumos aranjat si gentuta minuscula de nu-mi intra tot calabalacul pe care-l car de obicei cu mine e foarte misto. Dar nu la fiecare sfarsit de saptamana. Si apoi e vorba de aproape fiecare vineri, sambata si duminica. Ceea ce a devenit prea mult pentru mine, cea de acum. Cand ma gandesc ca de pe la 20 si un pic mai mereu zilele astea erau cu stampila pusa pe ele: distractie, distractie si iar distractie.

Am amice aici care sufera daca nu-si ocupa weekendurile cu "ceva". Ce se vrea "ceva-ul" ala nu conteaza pentru ele. Eu ma simt bine si nefacand ceva. Unii numesc asta lene, eu o numesc joie de vivre :)). Si apoi mie imi place sa mai intercalez un spectacol, ceva, un muzeu, un oras nou de plimbat asa totalmente fara sens, doar in voia senzatiilor. Desi socializez la greu, totusi natura mea de lup singuratic isi spune adesea cuvantul :)). Pot fi charmanta, pot discuta despre aproape orice si oricand, insa mi-e dor cumva de cateva weekenduri libere in care sa fiu doar eu cu al meu la un film bun si un vin pe canapeaua din camera de zi. Evident ca nu ma obliga nimeni sa ma duc la aceste petreceri, totusi e vorba ba de petreceri in cadrul firmelor pentru care lucrez, ba sunt petrecerile copiilor prietenilor de aici, deci nu se poate refuza.

Chiar radeam cu o prietena la telefon ieri. La mine in dulap spre deosebire de multe alte amice, poti gasi in majoritate haine de club, petreceri, office si "sufar" de lipsa hainelor obisnuite, de drumetie, pulovere calde sau pantaloni comozi, ceea ce voi remedia cat de curand. Bine mai am vreo 2, 3 piese dar obosite de atata purtat sau ma rog pe cale a ceda fizic :)). Nu, pana dupa terminarea vacantei de iarna nu ma duc nicaieri, niciun shopping. De altfel in ianuarie incep reducerile cele mai reduse posibil, deci trai pe vatrai atunci.

Astaseara evident o receptie, mai scortoasa un pic, si la un restaurant fitos, al unui hotel, care totusi are alaturi si un lounge unde se va termina cu siguranta petrecerea, ca asa e la olandezi, la inceput vin oamenii foarte la patru ace, ca pe la 1-2 noapte sa plece cu cravata in jurul capului si pe 3 carari. Adica le trebuie timp sa se incalzeasca (sic). E bine ca pentru mine a iesi undeva fara kinderi inseamna deja recreatia mare, plus ca raman cu Jan. Deci ma duc si o sa admir vesela minunata a restaurantului de lux si aranjamentele de Craciun (ca astia deja au umplut orasul, marile magazine si tot ce a mai ramas) si evident nu o sa mananc nimic din ce nu cunosc :)). Data trecuta au avut niste caracatita si hering d-ala crud. Dar le-am zis ca sunt alergica (ioi, altceva nu mi-a venit in creier pe moment) si am scapat :). Doar nu e obligatoriu. In schimb au avut unii la un moment dat niste briose atat de frumos mestesugite (nu stiu cat de bune ca eu nu mananc briose, cred ca am servit doar 2 in intreaga mea existenta) ca imi venea sa le bag in poseta ca in filme si sa le aduc domnitelor acasa, doar pentru ca aratau ca niste jucarii roz bonbon.

O petrecere, hai doua petreceri pe care le astept cu nerabdare sunt in mai. La intalnirea de 20 de ani de la terminarea liceului. Sweet child o'mine cand o fi trecut timpul asta, miseleste asa, pe sestache, sa nu ne prindem ca suntem oameni in toata firea si mai avem si alte chestii de facut, decat filosofeala de dupa-amiaza in Cismigiu si comentatul muzicii ascultate de imprumut de la unii la altii!

ce face omul cand n-are chef de munca?!

Asculta muzica de pe la 87, 88, 89, 91, 92...etc. Azi am o zi lejera, desi am de terminat acasa vreo 2 dari de seama, hahaha, ca sa nu le zic rapoarte ca suna prea comunist. Mi-aduc aminte perfect peste ani starea de vesnica indragosteala (nu neaparat de un tip) ci mai degraba de viata insasi, pe care o aveam in liceu si dupa in facultate. Cand am inceput sa lucrez locul chestiei asteia super-mega-extra-melancolice a luat-o clubbbing. Dans, party-uri, baruri, cluburi, pe urma calatoriile si intr-un final apoteotic, pe la vreo 28 spre 29 de ani am simtit ca gata, vreau sa ma cumintesc. Si mi-am facut cuib, unde muzica buna, vinul rosu, tare si parfumat, cafeaua cu lapte si croissantul, chitara si motorul, cartile si filmele si-au gasit locul lor de la sine inteles. Azi cand scartaiam cu buggy-ul printre frunzele uscate ca papirusurile invechite acompaniate de insasi ciripitul vesel al Keirei ma gandeam ce buna a fost viata cu mine. Foarte buna. Si prin vai si prin munti, la urcat sau coborat a fost blanda. Asta e cuvantul. Cumva m-a tinut in brate sa nu ma lovesc prea tare de pietre.

Am fost o adolescenta tare zbuciumata interior. Acum pot privi detasat, dar cat timp mi-a luat pana la a-mi tine echilibrul pe placa asta de surf a vietii. De mica "am filmat" fiecare moment al vietii cu irisul larg deschis. Insa nu am pastrat decat pur momente de tensiune sufleteasca. Fie ca erau legate de o furtuna la mare, unde eu de pe mal, traiam intensitatea valurilor, vanturilor, miscarii norilor, fie ca era un moment pur de pace, ca dupa-amiezele de la tara, unde toata lumea dormea si eu ma strecuram in caldura inabusitoare a amiezii sa citesc Nietzsche sau Bergson undeva la umbra in cerdac cu picioarele asezate sus, unul peste altul. Pe vremea aceea nu suportam locul ala mic uitat de lume, la tara. Astazi il iubesc. Ce inseamna viata asta? :) la mine intelepciunea a venit cliseistic, odata cu varsta.

Deci nu am pastrat in minte decat momente disparate: troleul ala ciudat care trecea pe langa Facultatea de Drept, stradutele de la Elefterie, intrarea de metrou de la Eroilor, spatiile atat de mari si atat de triste (asa le vad azi, atunci mi se pareau atat de interesante :) tot ce imi scapase mie, crescand in 13 Septembrie) ale Drumului Taberei. Sarafanul de liceu, care intr-a zecea imi ramasese mic, fix cand a venit Revolutia si am intrat in prima pereche de jeansi. Si asta e atat de cliseistic in viata mea. Viata de copil de Bucuresti, vagabond pe strazile vechi :) ale orasului aluia care imi tine inca ca intr-o cutie pretioasa, toate amintirile tineretii mele. Am iubit la modul cel mai sincer iubirea. Credeam insa pur filosofica ca iubesc barbatii si da i-am iubit, insa cumva egoist, narcisist, asa cum te uiti intr-o oglinda si iti zambesti :). Mi-aduc aminte ca mereu am refuzat orice opinie, chiar a prietenelor, desi perfect intemeiate. Si desi am fost dintotdeauna foarte lucida, m-am lasat imbatata de cuvinte, de imagini, de insasi notiunea de dragoste, fara macar a cauta intelege sensul ei. Si totusi 20 de ani mai tarziu imi dau seama ca viata a fost a naibii de draguta si m-a lasat sa ma joc ca un copil pe un teren necunoscut, protejandu-ma atat cat a putut de tot ce se poate numi "rau". Mai ales ce apreciez la ea :) (viata pentru mine e o ea, ok?!) e ca m-a dus pe drumuri necunoscute, mereu uimindu-ma!

Da viata e frumoasa, fie ca e imbracata cand in jeansii rupti de la 18 ani, fie intr-o rochita neagra pana la genunchi si cercei sclipitori ce abia se ivesc printre pletele ei lungi, fie zambeste cu ochii frumosi si ridati unei femei, odata copile,  si ii ia in brate odorul, ce gangurind se joaca cu suvitele ei acum argintii. Viata insasi e precum anotimpurile, toamna e la fel de frumoasa ca primavara, doar sa stii sa o privesti cu inima deschisa. Precum Fred Vasilescu, invatat fiind de catre Doamna T. Pe mine m-a invatat pe la 15 ani Camil Petrescu :).

Samhain si Halloween

Citesc uneori niste opinii si raman perplexa, nu atat pentru ca m-ar uimi in sensul de socat, nemaivazut, nemaiintalnit ci pentru ca lumea refuza sa vada mai departe de ambalaj.

Nu o sa incep acum sa explic de-a fir a par ce inseamna Samhainul celtic si Halloweenul modern ca e foarte usor de gasit cu google, de citit macar pe Wikipedia. Ce ma lasa perplexa insa e cumva sectarismul asta modern. Eu sunt crestin, tu esti pagan (da ca exista si asa ceva si nu sunt Satana pe pamant, ci pur si simplu oamenii aia cred in "old ways" si asta e simplu de gasit pe net, pentru cine vrea sa se informeze). Inutil sa spun ca am o buna prietena ce este asa ceva. Plus ca daca macar am citi cate ceva despre toate religiile ne-am mai deschide putin poarta sufletului, si vorba aia ca nu e greu, in generatia mea mai toti am citit Istoria Religiilor de Eliade :).

Demoni, vrajitoare, varcolaci. Ce sinistru poate parea daca cineva le va pronunta cu superioritatea caracteristica atotcunoscatorilor, de care mie una mi-este frica caci denota un om periculos :). Nimeni nu stie totul pe Pamantul asta, nici Einstein nu a stiut totul :). Hai sa le luam pe rand, demonul in sensul lui arhaic e un spirit ce salasluieste in fiecare dintre noi si peste tot, ceva supranatural si de neexplicat, cuvantul fiind unul pur grecesc, venind de la "daimon" si pierzandu-si evident in timp sensul initial.  Vrajitoarele, buhuhuhuhuhuhu, adica alea de au incercat din timpurile stravechi sa transceada? Aici unele sunt bune si isi folosesc "darurile" pentru a ajuta fie la facere (au fost mult prigonite in evul mediu, caci femeia nu-i asa, trebuia sa sufere ca sa aduca pe lume un copil) fie a ajuta la ameliorarea diferitelor boli, fie alte fapte bune. Si vrajitoarele rele ce ii ajutau pe cei care doreau manipularea faptelor si indeplinirea diferitelor scopuri imorale. Insa iarasi cuvantul e folosit numai si numai cu conotatia lui negativa. Varcolacii, aceste creaturi ciudate ce mananca luna cand e eclipsa :)) ador genul asta de idee, ce le mai trecea prin cap oamenilor, super basmele si legendele de demult.  Va aduceti aminte expresia aia cu "ti se ridica parul pe tine de frica"...se vede bine ca parul, acest ingredient natural al corpului omenesc avea si el scopul lui :)). Evident, e la mintea copiilor ca oamenii din acele timpuri nu aveau nici electricitatea asta de face din noapte zi, nici nu stateau cu lampa aprinsa toate serile lungi de iarna. Nici nu stiau provenienta tuturor sunetelor mai pasnice sau mai infricosatoare ale noptilor adanci. Si mai ales nu aveau atatea autostrazi si case si adunari mari de oameni intr-un spatiu restrans ca acum.

Atunci cu totul si cu totul era peisajul in care aveau loc toate aceste fenomene de altfel naturale, dar care pot crea disconfort si omului modern, daramite omului de demult. Demonizarea asta in sensul de "cine nu e cu mine e impotriva mea" e ceva ce a prins. Chiar foarte bine. Sunt agnostica spre crestina as spune, caci Isus insusi era baiatul bun si simplu, ce iubea si prostituata si vamesul, si nu era snobul atotstiutor dintr-un turn de fildes pe care nici macar nu-l poti atinge. Ceea ce biserica institutie i-a furat cu buna stiinta, caci el singur predica ruga pe camp sau acolo unde te afli, atunci cand simti :). Imi place sa repet celor ce se considera crestini :) practicanti sa se intoarca la Sursa si sursa e insasi Isus, nu reguli, nu canoane, el a venit sa desfiinteze legea cea veche, remember ?:)

Cat despre Samhain numai de bine, ca si despre alte traditii pagane care nu sacrifica nici oameni, nici animale, ci doar sarbatoresc o "trecere" de la lumina la intuneric (ala propriu-zis, adica de la soare si luna) si invers, caci celtii au mai multe sarbatori. Una dintre ele fiind chiar Midsummer, cand iarasi se fac focuri pe camp si se sarbatoreste solstitiul de vara.

Ca o vrajitoare ce sunt :) nascuta fiind in noaptea cea mai lunga a anului si ziua cea mai scurta a anului ma simt renascuta odata cu toamna ce se topeste in iarna si cu multitudinea de sarbatori care de mai care pagane transformate in crestine :) ca Sinterklaas (Sf. Nicolae ce aduce daruri copiilor), Mos Craciun (care numai crestin nu e, insa si el aduce daruri copiilor) si altele. Pai mastile fioroase ale colindatorilor romani oare de unde si pana unde se trag? :)) hehe, pacat ca lumea se rezuma la a-si asuma niste opinii bine rumegate si frumos aruncate in eter, fara macar sa stie despre ce e vorba

toamna de aur

Frunzele sunt de aur, lumina de aur, numai cerul e de un albastru sticlos. Nu am prea mult timp liber si nu stiu daca asta e de rau sau de bine. As vrea sa povestesc despre Texel, insula pe care am fost si care m-a fascinat ca orice insula. As vrea sa povestesc si despre Londra si sentimentul ala ciudat care nu m-a parasit, dar iarasi azi toamna asta de aur m-a prins cumva intre caldura casei si frigul patrunzator de afara si nu ma lasa sa visez decat cand am de alergat si mi se fixeaza privirea in salurile de frunze aramii si galbene intalnite pe fiecare strada.

Octombrie e plin de petreceri, noiembrie la fel, plus stagiunea de balet care a inceput. Si uite asa alearga timpul de ma intreb unde oare s-a dus si vara si toamna asta, de e in curand iarasi iarna.

Dar revenind la toamna mea. Redescopar cu cei doi buni prieteni ai mei coltisorul asta de Olanda, si nu-mi dau timp prea mult visarii. Caci simt ca undeva in adancuri e o melancolie, care ma termina psihic. Nu e melancolia verii sau poate ea e? Cred uneori ca e melancolia tineretii si ma intreb de ce imi pun problema asa? Unul dintre ei mi-a spus ca e frecvent atunci cand ai o viata lina si vrei mai multa adrenalina sa incerci sa ti-o complici. Hm, cred ca amandoi incep sa ma cunoasca foarte bine. Bun si atunci? Nici asta nu stiu. Doar ma las purtata de val, nu ca n-ar fi bine, dar alterneaza zile de super-incantare cu zile in care nu-mi vine sa fac nimic daca se poate :).

Poate petrecerea de aseara din club, unde ne-am imbracat in cavaleri Jedi cu pelerine si sabii :) sa ma starneasca sa povestesc ceva mai mult in viitor. S a implinit 38 de ani, ma asteapta si pe mine aceasi clipa insa in decembrie. Pana una-alta am ras, baut, glumit, luptat :) pana pe la 2 din noapte. Al meu m-a asteptat cu chitara electrica si castile pe urechi, si el a petrecut bine :) a repetat pentru viitoarele jam sessionuri care vin, vreo 3 dintre ele in noiembrie si decembrie.

Londra London Londen

N-am mai scris de un secol. Secolul de aur. De atunci m-am intors de la Londra si astept sa plecam sambata spre Cehia. Mda, si parca vad ca mai trece un secol  (Secolul de argint) pana ma starnesc io sa scriu din nou pe blog, desi am o limbarita zilele astea, cronica.

Deci asta e post doar pentru a imi readuce aminte sa mai trec si prin dugheana asta :)). Mai ales ca trebuie asternute impresiile despre Londra, London, Londen (si in olandeza, pai se poa') cat inca mai sunt un pic incinse in creierul meu.

chewing gum in par...

Deci am vrut sa scriu "ciunga in par" cum ne sictiream unii pe altii prin copilarie, dar am zis sa fiu civilizata si sa folosesc un termen mai elevat. In loc sa fac bagajul pentru maine, stau si ard gazul pe net. Astaseara trecand eu prin cartier, la pas asa, o vreme superba de toamna, nici prea frig, nici prea rece mi-am dat seama ca nu am mai iesit de mult timp seara doar sa ma plimb, adica asa din masina, dintrun restaurant, oraselul meu pare ascuns intro cutie. Azi nu, azi mi-am plimbat privirea prin casele oamenilor, asa sunt astia aici, perdelele trase, poti sa vezi si ce mananca, daca treci in jur de 6-7, pe la 9 la cat am trecut eu inspre casa erau doar luminitele veiozelor din camerele de zi, lumea lenevea pe canapele, unii la mese cu un pahar in fata vorbeau, dragut asa, zici ca esti la spectacol, tot ce trebuie sa faci e sa mergi la pas domol prin cartier.


Dar sa revin la "ciunga" mea. Expresia asta o foloseam cand unul dintre noi, facea vreo tampenie sau nu intelegea ceva, adica la modul: bey nene ai ciunga in par, adica esti asa tantalau de ti-ai pus guma de mestecat in par, sau ai facut-o atat de lata ca nu mai iese guma aia din par decat cu foarfeca. Oricum ar fi era grav. Asa si eu azi. Mi-am pus guma in par, bine ca trezindu-ma la timp, am scos foarfeca imaginara si harst harst am taiat raul din radacina. Unu la mana ca abatandu-ma eu de la drumul initial precum Scufita Rosie prin padure, uitasem ce caut io acolo in padurea aia. Era din filmul meu? Si doi la mana este deja un secol de cand nu mai savuram efectiv o zi pe gustul meu. Eram conectata precum Matrix cu cabluri d-alea grele, sufocante si imi placea. Mai lipsea sa-mi sug degetul in pozitia fatului si gata, spalarea pe creier era completa.

Daca ati citit pana aici rebusul asta, va premiez cu dezlegarea misterului. Feisbuc, zis si masina de spalat, masina de calcat, aspiratorul si uscatorul virtual, 4 in 1 si tot asa. Cum aveam ceva de facut pe net, tac-pac rezolvam rapid si pe urma...da-i si lungeste-o la nesfarsit precum in vremurile ancestrale in care descoperisem forumurile.

Chestia e ca am prieteni reali aici, ba de cand cu amantii mei, asa le zice barbate miu la amicii mei romani care lucreaza ca ingineri taman la mine in oras, e chiar aglomerat programul as spune. Dar nu nene, zici ca imi pusesem singura perfuzia cu discutat asa in virtual, singur io :)). Pfui, noroc ca la mine e precum in legenda nodului gordian. Il vad, ma enerveaza, scot sabia si-l tai :)). Deja si Freya il stie pe Alexandru cel Mare.

London here I come

Mai e ceva pana pe 22 septembrie cand o sa pun piciorul pe pamantul Angliei plina de istorie, for the first time in my life. Asa ca sunt cu adrenalina la maxim, culmea pana la The Tudors, nu prea m-a atras nimic din istoria lor. Mi se parea rece si sterila ca din cartile de istorie comunista, unde nimeni nu pusese suflet. Dar, si aici e aici, deodata ca un fulger m-a trasnit acu ceva ani o chestioara, infima pentru multi. Al meu vazand niste machete de vapoare in Amsterdam Cafe in Bucuresti ce zice el: bey astia nici nu s-au chinuit sa gaseasca machete de vase olandeze...pai de ce, zic eu? Pai pentru ca e o diferenta mare de tot intre ele, alea englezesti nu aveau "oglinda", o parte plata in fata vaporului (nu ma intrebati daca e pupa, prora, etc, ca nu le am). De atunci m-a apucat foamea de istoria Angliei, foame cumva "pacalita" de prajiturica numita The Tudors, de altfel foarte vaga pe linia realitatii :)).

Daca a fost ultima saptamana din vacanta copiilor, a fost Belgia. Au fost Ardenii, plini de primitivismul lor si jemenfichismul lor pe care il ador, declar. Nu numai ca am bagat ca nesatula in mine branza de abatie, si bere tot de-acolo, cu un gust de poti sa dai cu tunul si nu gasesti in supermarketurile astea aseptice si fade (desi fac o paranteza in Aldi coane, Aldi-ul ala nemtesc, dar in belgica, gaseai niste branzica de te lingeai pe buze, e asemanatoare celei olandeze da cu arome frate, de afumat, de mirodenii, de toate cele). Sa mai zic ca pe alocuri muscatele rosii atarnate de ferestrele lor mici (spre deosebire de ditamai ferestroaiele olandeze) mi-aduceau aminte de romanica?? Sa mai zic ca piatra era folosita la orice constructie de le dadea un aer asa de demodat si de romantic si de clipa ce a oprit timpul, ca nu se poate ca cineva sa nu se indragosteasca de casutele astea de povesti. Asta pe scurt caci adevarata frumusete este inca in ochiul povestitorului :)) si nu poate fi redata de niste biete cuvinte fara culori.

Ca atare urmeaza Germania, partea de mijloc, cu Hannover, Bremen si muntii Harz :)) in saptamana de vacanta din toamna si posibil Cehia in iarna asta, pentru ca Jan are un bun prieten acolo ce are o pensiune in padurile de langa Praga si tooooot zicem ca ajungem pe la el si nimic :)).

hippioata si anarhista pana in varful unghiilor

Doua posturi intro zi e deja overdoza. Dar ce sa fac, sunt plina de entuziasm plus nu mai am rabdare sa se faca 5 si sa plec la aeroport. Am realizat o chestie si trebuie sa o scriu pana nu trece senzatia. Aceste doua "caracterizari" de mai sus pot coexista bine merci. Citesc Maya Angelou, si ea care a lucrat in comitetul lui Martin Luther King mi-a revelat pentru a cata oara oare ca m-am nascut in epoca gresita, sau poate nu, caci la 16 ani am prins revolutia si multe alte lucruri interesante pentru o viata de om.

Scriu aici versurile din All Along The Watchtower al lui Jimi Hendrix, pe care vreau sa le pun intr-o poveste pentru ale mele, pana cand le vor intelege ele insele sensul, fiecare in maniera ei proprie:

There must be some kind of way out of here
Said the joker to the thief
Theres too much confusion
I cant get no relief
Businessman they drink my wine
Plow men dig my earth
None will level on the line
Nobody of it is worth

No reason to get excited
The thief he kindly spoke
There are many here among us
Who feel that life is but a joke but uh
But you and I weve been through that
And this is not our fate
So let us not talk falsely now
The hours getting late

All along the watchtower
Princes kept the view
While all the women came and went
Bare-foot servants to, but huh
Outside in the cold distance
A wild cat did growl
Two riders were approachin
And the wind began to howl

All along the watchtower
Hear you sing around the watch
Gotta beware gotta beware I will
Yeah
Ooh baby
All along the watchtower


Cineva pe un site de limba engleza spunea ceva: niciodata ca atunci cantecele nu au avut mai multa substanta si mesaj. Pai daca oamenii de afaceri ne beau vinul :) si oamenii simpli continua sa lucreze pamantul, ceea ce inseamna ca accepta realitatea asa cum e ea :), nu ne ramane decat sa eludam falsitatea vietii. Ceea ce unii privesc ca fiind o parabola crestina, The Joker fiind Isus, care spune: trebuie sa fie o cale de iesire, celui care se poate converti in ultima clipa The Thief, in timp ce Bussimen sunt Discipolii, altii o vad ca pe un protest impotriva nedreptatii sociale, lucru care exista si azi bine merci la fel de rau, poate daca nu si mai rau decat in anul 1967 in care a fost scris cantecul de catre Bob Dylan.

Pe de alta parte Bob Dylan a fost atat de impresionat de interpretarea lui Jimi Hendrix ca pana si el a adoptat-o, desi nu era originalul.

Frumusetea ei consta de fapt in libertatea interpretarii versurilor, fiecare gandind ca a gasit cheia ei. Cateva elemente insa se pot recunoaste in intreaga istorie a omenirii, undeva exista intodeauna un watchtower/turn de observatie :)) si unii dintre noi cauta "calea pentru a patrunde dincolo" cum spune si Jim Morrison sau "a scapa de aici" cum spune Bob Dylan :)).

vineeeeee

Azi vine Freya. Pe urma plecam in Ardeni, o saptamana cu totii, pe urma incepe scoala, pe urma...Alo, ala care a furat timpul, sa ne dea si noua o maslina, o atentie, o bucatica din el, ca e durere fara. Ma gandesc ca parca mai ieri era iarna. Bine nu ca in Olanda observi mare diferenta, bine, bine, fie...hai sa nu fiu rea, asa un pic, iarna e zapada, primavara lesini de cald (ca la nebuni, d-aia cred ca dadusera pe vremuri in boala gradinarelii cu mic cu mare si i-au innebunit si pe altii cu lalelele, care de altfel dupa parerea mea mai sunt si niste flori banale, oooops), vara ploua si e frig, toamna e frumusica, chiar reusita pe alocuri as spune, daca nu da si ea in boala verii, adica aia cu frig si ploaie.

Totusi ala care s-a jucat cu timpul si l-a dat ca pe vremuri la casetofon, un pic pe repede inainte, e rugat sa-l dea pe repede inapoi si sa-l puna si la viteza aia super-lenta ca de melc, cum existau pe vremuri la pick up. Mamaaaaa ce-mi placea sa torturez bietii cantareti care-si dadusera silinta intru incantarea poporului meloman, punand vinilurile la viteza care nu trebuia, parca scria si pe coperta discului viteza asta :).

Adoram genul asta de a asculta muzica, mai sarea discul, mai scartaia, nu era sunetul ala pur ca acum. Aveai impresia clara ca e facut cu pasiunea aia calda, un pic rebela, nu cu asta rece si calculata. Pe urma simpla idee ca trebuie sa stau in camera asta sa ascult, sau sa-l scot afara, da sa stau aproape de el, si era incitanta. Pai era un fel de vrei nu vrei, acu te concentrezi p-asta. Nu stiu poate unde era mai multa separare pana si in distractii. Seara ascultam radioul, si-mi placea ca mereu cineva isi imprima o particica din el, ca si cum un prieten invizibil iti vorbea, tie acolo, departe, undeva in necunoscut.

Cartile au fost mereu pe furate. Sor mea ma teroriza ca vroia sa nu ii indoi paginile, sa nu pun mancare pe ele, si sincer eu asa citesc cartile, cu pofta devoratoare. Cand am citit prima data Razboi si Pace, sau rusii in general, i-am adorat. Ma si vedeam vorbind romaneste cu accent rusesc, stand intr-o crinolina in culori pastelate, oftand si brodand la un gherghef (nu stiu exact de unde imi veneau asocierile astea). Dupa am dat de surorile Bronte si imediat am devenit, flegmatica precum un englez, ba chiar ma chinuiam sa vorbesc mai lent si sa nu ma reped ca de obicei, de zici ca se bateau turcii la gura mea. Vroiam sa am parul pus pe moate si cu panglici si sa ploua. De unde, ti-ai gasit, fiind vara inabusitoare, totul parea dilatat si stralucitor, asa ca am trecut la Hemingway, si deodata engleza mea imaginara a capatat accente americane, vroiam sa fumez, sa am parul scurt si sa stau pe o barca in mijlocul unui lac (de unde pana unde si asta, io care am fobia apelor adanci).

Vine Freya si din aceasta nerabdare m-am intors in timp la varsta ei.

scriitori peste scriitori

Se vede ca a fost vara. Vara nu am chef de computer, desi ma mai dau pe ici pe colo pe net. Oameni suntem si curiozitatea ne omoara. Nu mai ma amuza sutele de bloguri, am cateva preferate si gata, am facut suprasaturatie. Asa sunt eu, ma dau pe net pana ma plictisesc si gata, mi-a trecut si de asta cum imi trecuse in trecut si de forumuri. Am o gasca cu care ma mai conversez dar atat. Citesc si imi dau seama ca am ajuns o societate hedonista. Poate nu e rau, dar nu ma pasioneaza. Unu la mana ca daca intr-adevar am o valoare, oricare ar fi aia, nu se umfla precum gogoasa infuriata, doar pentru ca pompez eu praf de copt in ea (aka ma laud singura).

Exista mai multe trenduri, unul e ala cu mancarea, unde te intorci, unde te uiti, numai bloguri cu mancare, sanatoasa, complicata, vegetariana, traditionala, haute cuisine, etc. Oh my God de parca tot poporul sta si cugeta la foita de salata aranjata artistic pe o farfurie unde mai troneaza o maslina si inca o gramajoara de ceva cu nume complicat, de te bagi un pic pe google si wikipedia ca sa nu mori prost. Tot e bine ca ne marim vocabularul.

Un alt trend e cu designul, de bijuterii, de toale, genti, name it. Sunt si chestii misto, dar majoritatea aia de 80% cum imi place mie sa rotunjesc sunt varza, adicatelea pe romaneste si mai civilizat, nu au nene talent. Totusi le admir ambitia de a continua cu hobbyul ala sau ce e, chit ca e doar un kitsch desavarsit. La urma urmei cate kitschuri nu vedem pe strada, unul in plus sau minus nu mai conteaza.

Ah si trendul absolut este: literatura de net. Aka Sandra Brown reloaded, cugetatori de toate felurile, suspine, lacrimi, poezie de canal, poezie de romante de prost gust, formatori de curente, opinii, o multime de scriitori de net. Imi vine din aceasta cauza sa-mi sterg blogul, ca doar si asta e o varza cu carne, bine e varza mea si asta e important. Luati mana de pe varza mea :))...Pe de alta parte, evident ca exista si o nisa mica de oameni care te delecteaza efectiv cu vorbele lor rotunde ca o paine de tara, delicate ca o floare de cires sau pur si simplu piscatoare ca un ardei iute. Dar daca citeste cineva Eminescu isi poate da seama ca atunci chiar daca nu era internetul de vina pentru literatura de duzina, tot existau nise, ziare obscure, scrisorele de amor, epistole ridicole si cenacluri de provincie cu aere de Academia Romana. Si chestia asta este in tot virtualul, indiferent de limba folosita! Numai scriitori peste scriitori ;))

fata verde cu parul padure

Fata verde cu parul padure...simti cum privirea lor vrea sa te fure, noaptea mieii tese ie, sburatorii ca sa vie :)).
Daca eram mai putin vesela azi, as fi plans. Videoclipul pe care l-am vazut (din '73, abia ce ma nasteam in anul ala) si pe care efectiv l-am simtit prin toti porii,  mi-a aratat un Nicu Covaci atat de tanar, atat de frumos :)) incat era dureros, caci timpul e necrutator cu noi toti.

De ce Phoenix nu a prins inafara desi citind astazi pe wikipedia am inteles ca au cantat tot repertoriul in Vest. Simplu. Sufletele noastre hoinare sunt pline pana la refuz de melancolia padurilor alea neterminate al caror verde iti raneste ochii, pline de sunetul valurilor puternice ale Marii Negre spargandu-se in vuiet de stancile macinate de acelasi dor. Dor de ce? De frumusete, de absolut, de durerea de a nu cuprinde universul in irisul nostru adanc deschis catre lume.

Si cum sa simti Phoenix, fara sa intelegi de unde vin cuvintele magice :). Negru Voda e intraductibil anyway, pe cuvant ca e ceva atavic, il simt de parca as fi trait in vremurile alea, sunt romanca Domne, acum nu stiu cum o fi sa ai doi parinti din arealuri atat de diferite ca ale mele. Ce are Olanda cu Romania in comun, nimic. Daca Grecia, Bulgaria, , Turcia, Serbia, Ucraina, pana si Ungaria si-au amestecat pe ici pe colo cuvintele, sarbatorile...Olanda e ca fata blonda ce se sperie cand vede un...voinic cu fruntea lata si cu ghioage groase, drepte si cu plete lungi pe spete :))).

Astazi m-am delectat cu Phoenix, baietii aia frumosi, care au creat un sunet atat de magnetic, ca nu te poti dezlipi de el.

Daca va e dor de Romania aia din tineretea noastra si din vise si din poezii, ascultati Phoenix, s-a cuibarit acolo ca o fata verde cu parul padure.

imi vine sa bat campii :))

La figurat, ca la propriu nu prea am chef de namol, chiar daca o fi bun la frumusete :)).

Aseara in mijlocul spre sfarsitul saptamanii, noi, adica io si barbatu', am facut-o lata. Am adormit abia inspre 4 dimineata. Pai am luat-o metodic. Pana la 1 din noapte ne-am uitat la televiziunea de stat belgiana (din partea flamanda, adica aia de limba olandeza, nu aia hamesiti de foame :))), o bomboana de televiziune ce da documentare, filme de pe la Sundance Festival si d-astea serioase, la un doc despre The Doors. Si dupa ne-a luat valul cu vorbitul, mai dai cu vinul ce ramasese din weekendul trecut cand am avut vreo 3 zile niste prieteni buni in vizita si mai dintr-una intr-alta ne-a apucat oboseala inspre dimineata. Bestiile alea dragute de pasarele deja imi ciripeau in creier, dar le iert, caci au voci de aur si mai sunt si jucause, mereu vesele bre, nu canta doine si alte d-astea de suparare, tristete si melancolie.

Deci ce sa facem si noi, am dat in mintea copiilor si ne dam mesaje de amor pe What'sApp, ca tot e gratis, cu pisici, inimioare, pantofi, sticle de bautura si tot soiul de cretinisme, dar care combinate in toate felurile ieseau ca la compunere clasa I. Elena are mere, Jan are pere, Elena are parfum si pantofi, Jan are chitara si motor de viteza :)).

Nu mai zic ca ne-am dat si pe amplificator un pic, asa la volum minin, nu mute :)), dar minim cat sa nu trezim kinderii si vecinii. Io cu vinu, al meu cu Voodoo Child al lui Hendrix pe care il exerseaza cu maiestrie. Si culmea astia azi de dimineata cand incercam si noi sa ne trezim intrun mod decent au zis la stiri ca 17 iunie e ziua cea mai fericita din 2011, or fi facut ei ceva calcule, treaba lor, dar io lucrez la asta zilnic, la ziua mea cea mai fericita si cea mai cea :)), asa ca sa le fie de bine. La mine e in fiecare zi sau ma rog daca nu-mi iese nu e vina mea, e Luna in cuadrupletus pe Saturn combinata la unghi alfa pe pi la patrat cu Neptun care e rasucit la 257 de grade catre Pamant si de-acolo mi se trage :)))).

piscoturi, sampanie, cafea, frisca

Evenimente. Lumea e plictisita de stirile depresive de zi cu zi, despre criza. Deschidere de filiala. Geniul meu creator, care sta ascuns intr-o sticluta de parfum s-a gandit ca ii va inveseli daca le va oferi o zi de sarbatoare intr-o zi obisnuita. Secretara firmei imi zambeste fericita, am salvat-o de plictiseala conversatiei fara sare si piper despre piese auto. Cum altfel, caci odata oamenii dand cu nasul de platourile mici si cochete si paharele inalte si subtiri ca niste tuburi, refuza sa se mai intoarca la cotidian. Ce-i aia? :) Inge imi multumeste de idee si ma intreaba curioasa cum de o sampanie costa atat de putin, ii explic ca prosecco nu e totuna cu un vin spumos din regiunea Champagne si nici macar celebrul Moet&Chandon, dar le inlocuieste de minune pe acestea la doar 5 euro si inca e foarte bun. Alaturi de piscoturi si cafele mari in care punem frisca :) fac deliciul audientei. Am fi apelat si la capsuni, dar cum aici e inca un pic paranoia cu EHEC-bacteria ucigasa :)) am zis ca putem si fara :)).

despre bani

Daca n-ar exista banul ca mijloc de plata, lumea ar fi mai fericita. Dar ce altceva ar exista, nimic. Ar fi trocul in natura, eu cultiv rosii, vecinii cultiva fasole. La toamna facem schimb. Vise frate, vise. Ma uit la cei multi efectiv dependenti de bani. Cred ca trebuie sa fie foarte trist ca nici macar ultimul tip de nu stiu ce scula sa nu-ti mai aduca placere. Sau oricum o placere de o zi. Ca maine apare i-trixirixi 2.5.7 cu leduri pe stanga si mouse de bagat pe deget ca un inel si un fir cu dop care iti intra direct in creier. Si oricum trebuie sa-l ai si pe ala, ca vorba aia o sa-l aiba gica de la 3 si vasile de pe strada ta si gogu de la serviciu. Si nu se face sa rada de tine ca inca mai ai un jaf de scula. Veche frate, veche, de luna trecuta (acu in epoca vitezei luminii nu mai vorbim de ani ci de luni, uneori de zile).

Ma plictisesc de moarte discutiile despre bani, nu, gresit spus. Ma irita. Daca politica ma intereseaza, daca arta si spiritualitatea ma intereseaza, daca stirile e bine sa le stii ca sa fii la curent mereu, nu inteleg unde se situeaza asta cu banii. Mi se falfaie efectiv de telefonul, mobila, apartamentul, masina si geanta de firma a lu cutarica. Efectiv n-au efect la mine, ma uit ca la vacuta Milka, ia uite o vacuta mov in peisaj. Si gata, nu face parte din filmul meu. Si faptul ca unii simt ei ca sunt mai in siguranta cu 3 case si 5 masini si 7 telefoane, bravo lor. Dar nu toata omenirea e facuta dupa tiparul asta. Si cred ca pe ei ii socheaza cand nu le dai feed-backul dorit, ceva de genul: Oh My God, ce te invidiez, eventual cu ceva ochi scosi din orbite, lesinat si balit pe nu stiu i-trixirixi al lor, verde la fata ca Hulk si alte efecte speciale.

Ma bucur insa ca nu toata lumea a cazut prada acestui trend ca sa zic asa. E adevarat ca lumea asta care exclude banul ca idol e mica rau. Banul reprezinta pentru multi din pacate izvorul fericirii. Iti dau ei exemple cu ce pierzi daca nu ai aia sau ailalta, incearca sa te corupa cu diferite ironii care cred ei ca te vor atinge. Pentru ca eu cred ca e o dependenta ca oricare alta. Cu cat ai mai mult cu atat vrei mai mult.

canale si libertate

Dupa 8 ani de Olanda imi dau seama ca am ajuns sa o iubesc cu toate defectele ei. Canalele Amsterdamului pot explica foarte bine spiritul olandez. La urma urmei starea aia generala de libertate si vant bun la pupa e ceva care face parte din peisaj, precum olandezii cei cu parul ondulat, si daca nu ma credeti va rog sa va uitati in picturi...moda de atunci nu avea ca accesorii de zi cu zi perucile :).

Weekendul trecut petrecut in Amsterdam cu alte cinci fete minunate, m-a facut ciudat sa ma reindragostesc de Olanda. Cred ca din cauza faptului ca am privit-o cu ochi de turist. Aceasi senzatie o aveam pe timpuri cand ma duceam la Sighisoara sau Sibiu :). Aceasi atitudine de turist, vacanta si o anume libertate de care ne e greu sa abuzam in restul timpului.

Uitandu-ma la tablourile Rijksmuseumului, pe care cred ca deja le-am vazut in realitate de vreo 5 ori, am redescoperit farmecul discret al Olandei, ceva care ajung sa cred ca mi se potriveste. Un fel de bucurie de a trai, de a te inconjura de frumos, de a savura tot ce poti savura (natura fiind mai zgarcita cu Nordul Europei).
Pe de alta parte ma intreb cumva in gand :) daca cineva sus acolo care ma iubeste nu s-o fi gandit ca tot imi doream nespus sa traiesc in Danemarca si m-a ascultat insa dandu-mi varianta optima pentru mine, nu degeaba multi scandinavi zic ca Danemarca e Olanda Scandinaviei :). Aceleasi dune, tot Marea Nordului, tot un fel de latini ai nordului, insa cu un aer ceva mai cosmopolit, snob si mai "lasa-ma sa te las".

Jan mi-a zis ca pana una alta savoarea Olandei e data nu neaparat de albastrul de Delft, morile de vant, campurile de lalele, ci de catre abundenta de culturi care s-au amestecat in ea, avand parca aroma mirodeniilor comercializate de secole de catre ei, mari navigatori, aventurieri, descoperitori, pirati si negustori :). Cata dreptate are, nici nu ma mai intreb macar de ce in timp insusi vulcanul meu interior da dovada de lungi pauze de liniste, caci stau si eu si admir cerul in culori pastelate, reprodus de mii de ori pe panze celebre :). Ik hou van Holland ;)!

ding ding ding

Trenuri. Mereu am avut de-a face cu ele. Chiar imi plac, au un aer mai demodat :). Aici stau la departare de 5 minute de mers pe jos de gara, una mica. Trec 2 trenuri pe ora, pana la 12 noaptea, dupa nu mai stiu ca incep marfarele (asa e stilul in Olanda). Cand Freya era mica mergeam uneori cu ea in gara, si stateam si ne uitam la trenuri :). Le facea cu mana, calatorii simpatici zambeau si faceau si cu mana inapoi. Keira adora si ea trenurile, azi am stat la bariera cand am mers sa o luam pe Freya de la scoala. Un tren bebe dupa spusele Keirei caci avea doar 2 vagoane. Mi-a mai spus ca sigur trenul este suparat ca daca ploua el nu are umbrela :).

Ding Ding Ding se aude cateodata de la mine din curte. Si cele doua caprite imi dau de stire:"mami, trenul". Nu le vedem, dar le auzim, caci se pune bariera...si ea face zgomot.
Trenurile imi plac, caci am timp sa citesc sau sa ma uit pe geam si sa vad campurile verzi ale Olandei cu cate o casuta idilica pierduta printre canalele inguste ce taie peisajul in dreptunghiuri.
Cred ca asta cu trenurile e un fel de simbol, insigna mea, la fel cum azi am descoperit ca trandafirul de la poarta este alb. Trandafirii mei albi, si ei tot o insigna :)!

tinerete fara batranete si viata fara de moarte

Nu se poate, stiu. Totusi precum natura, mi-am simtit mereu viata ca o cascada, o apa vie, curgatoare. Azi e vara, maine e iarna, ieri am fost copil, acum sunt mama. Nu exista viata dupa moarte, de ce nu? Ah, ca nu este ea in termenii astia definiti de noi, de acord. Ah, ca mintea noastra umana nu poate percepe decat limite, iarasi de acord. Eu am senzatia clara ca exista, atat vreme cat iti doresti asta, atata vreme cat adori viata si o iubesti prin fiecare por al tau. Poate e tampit si pueril, dar cui ii pasa cand din clipa in care te trezesti, adulmeci dimineata cu miros de bebelus, cand pasarile canta, si soarele rasare, uneori ploua, dar si ploaia auzita de sub patura calda e ca susurul unui indragostit. Refuz sa ma limitez, ador sa incerc.

Sub ochii mei fetele mele isi deschid petalele, iar eu ma simt ca vinul rosu intr-un pahar cochet stralucind in lumina, devenind uleios si greu cu trecerea timpului, raspandindu-si buchetul in aer, ademenitor. Ma enerveaza conventiile sociale si cele filosofice unde cineva care are tupeu sa spuna ca luna e albastra si cerul e galben e tratat drept de cucu si extravagant. Ah si nu care cumva sa fii la mijloc prins ca o sa suferi mai rau ca o domnisoara in ziua balului, incaltata in pantofi noi, abia scosi din cutie. Ori esti ateu si gata trebuie neaparat sa fii cinic si acru si plin de aere, ori esti credincios si iarasi esti plin de idei zaharisite, tampitele si reduse, ori nu esti nimic. Ca asa suntem noi oamenii vesnic in dezechilibru, ca rasa ma refer si ca evolutie a ei :)). Nu exista Domne sa fii independent, independenta nu face bine la ficat.

Da sunt zuzi la creier cred, de vad filmul asta in culori orbitoare. Ori sufar de un optimism incurabil, pe care nu stiu de unde l-am luat ca eram si inca mai sunt in anumite situatii de o luciditate infioaratoare. Deci nu ma intereseaza ce cred altii, sa le fie de bine, pentru mine exista un film si dupa moarte, unul unde eu o sa continui sa visez, sa pictez cu ale mele, sa dansez in aer, printre stele si asta fiind foarte cochet imbracata, cu cercei si ceas neaparat :)).

Asa, ca uitasem si tineretea asta fara batranete, pai normal, ca exista...la 80 de ani cred sincer ca o sa ador aceleasi haine flu-flu, cu danteluri negre si voaluri suprapuse si ceasuri Breil si de ce nu? m-as considera o doamna cocheta si un pic ciupita de molii, care o sa le povesteasca nepotilor niste povesti absolut revoltatoare :)) si care o sa poarte cercei de perla si ruj rosu asortate la un par alb bine aranjat, eventual cu o gecuta de piele bej, atat cat sa-i stea bine unei bunicute :)).

nu am chef azi...

Ca in melodia respectiva...unu la mana ca ma doare urechea dreapta, sper sa nu fi facut iar otita sau mai stiu eu ce ca o iau razna. De ceva ani fac vara otita, sau nu stiu mi-au devenit urechile mai sensibile, ca mereu agat vreo d-asta. Am facut acu 2 ani in Romania, aia a fot criminala, cica venisem cu ea din Olanda. O explicatie ar fi ca urechile mele nu sunt obisnuite la vantul asta de aici, trecerile ciudate de temperatura, etc, caci dupa cum zic mai multi care au venit din diferite parti si ei au problema asta.

Doi la mana trebuie sa fac curat prin casa, aspirat, luat hainele insirate peste tot, sters praful, etc. Si nu am chef, am de lucrat cam pana pe la 3 dar dupa nu mai am nicio scuza. In fine cu hei rupul (ca asa merge la mine) o sa o fac si p-asta dar as prefera agurida :)). Stiu amice care au program de smotruiala zilnica, pe unele chiar le relaxeaza, pe mine ma enerveaza. Si cum astia au facut studiu care zice ca pe majoritatea "curatenia prin casa" ii deprima, fac parte deci din marea masa a populatiei :)).

Azi a venit vremea naspa "marca holandika" cer gri, nori multi, sta sa ploua...de aceea cred ca durerea din ureche mi se amplifica proportional cu vremea, ca daca era frumos ca ieri sigur uitam, ieri asa mi s-a intamplat. Soare mult, vant (dar ala era doar bonus) si destul de cald. Am stat si am citit despre Van Gogh, ca tot era proaspata in minte vizita de duminica cu Freya la muzeu in Amsterdam, in timp ce domnitele s-au jucat toata ziua in curte. Ca atare azi am zis ca reproducem picturile cu floarea-soarelui :)) in grup (si-asa nu mai e vremea de ieri de jucat numai pe-afara), de cum vine Freya de la scoala.

E sezonul capsunilor olandeze, salivez numai si daca imi reamintesc gustul, in fiecare zi incepand cu luni am halit cu toatele capsuni. Keira ne atentioneaza mereu sa le rupem frunzulitele...ca eu doar le spal, le arunc intr-un castron si ma asez la masuta lor mica, eu pe jos si ele pe scaune. Asteptam cu acelasi interes si ciresele de mai :)).

zile calde...

E cald, 27 de grade, nemaivazut pentru Olanda, desi sporadic, au mai fost zile toropite in caldura de cuptor a unei tari plate cu nori pictati in rozuri pastelate, lila si galben de-ti vine sa intinzi mana sa le simti pufosenia. Dupa ce miercuri am vazut-o pe Morgan, fetita orca de la delfinariul din Harderwijk, maine ma duc cu Freya la Amsterdam sa vedem Muzeul de Istorie. Azi nu numai ca s-au jucat toata ziua pe afara dar Freya a si exersat cu bicicleta cea inalta, cu multe busituri :)) adiacente, cu multe curbe luate cu chiuituri. E un mai cald, lenes, cu miros de gratare venind din toate curtile. Sa fie oare preambul la vara ce sta sa vina? O intampinam atunci cu inghetata de vanilie si capsuni :)).

a inflorit liliacul

Hot de liliac :). Ieri o intreaga creanga de liliac mov era cazuta de la vantul puternic de cu o seara inainte. Mirosul e pur si simplu devastator. Ca un drog, ca un extaz, ca o clipa de eternitate parfumata. Niciun mare parfumier nu va reusi sa recreeze natura, natura e originalul. Chiar si faptul ca se lafaie intr-o fosta sticla de suc de fructe de padure nu le stirbeste din perfectiune. Din plinatatea petalelor fiecarei minuscule flori stranse unele intr-altele ca o fusta cu multe straturi de voal. Ciorchinele asta de un mov ireal, catifelat de ti-e frica sa-l atingi sa nu spulberi praful argintiu de deasupra, pozeaza ca un aristocrat. Isi cunoaste prea bine frumusetea si nu ii e frica sa si-o etaleze. Buna dimineata ramuri de liliac, multumesc ca imi faceti ziua speciala si imi umpleti sufletul cu aroma asta cruda si totusi dulce in acelasi timp. Se apropie mai :) de aceea a inflorit liliacul...Primavara la apogeu, cu trena ei de femeie cocheta.

adultii de mai tarziu

Cred ca pentru orice copil e important sa aiba o familie buna. Ce inseamna asta? Depinde de standardele fiecaruia. Totusi ce cred eu ca e groaznic de important este sa aiba mai degraba doi parinti buni. Chiar daca doi oameni se despart daca acel copil are parte de modele masculin si feminin bune, restul nu mai conteaza asa mult. Nimeni nu este perfect. Insa orice lucru mic poate lasa urme. Dragoste multa, asta da, asta e buna in doze cat mai mari. Mama este importanta in copilarie, este yinul din yin si yang al copilului. E reversul medaliei, este scutul lui, este castelul de nepatruns, este ce vreti voi. Dar daca ea nu este prezenta activ, se duce la vale totul, ca si cum ar fi din nisip. Ma gandeam sa explic mai pe indelete. Pai o mama care accepta un sot betiv, afemeiat, cu multe defecte vizibile de pe Luna, arata copiilor ei ca de fapt are mari probleme cu increderea in ea insasi. De ce? Simplu, un copil intelege perfect de la o varsta incolo si fiind un adult in miniatura si formare, taxeaza pe buna dreptate tot ceea ce i se pare nelalocul lui. Ma apuca cumva rasul trist cand ma gandesc ca mai tarziu toate aceste femei, vor fi cele care isi vor plange viata scursa printre degete. Un copil are nevoie de un mediu sanatos, in care sa existe respect, sa existe valori, sa existe distractie autentica, sa existe bucuria de a fi cu totii impreuna. Eu ma gandesc ca daca nu m-as iubi indeajuns pe mine cum as putea sa le invat pe ale mele sa se iubeasca ele insasi. Fara puterea exemplului e doar teorie sterila :)). Si oricum nu putem da vina pe proasta educatie a copiilor nostri cand altii sunt cei care contribuie la ea. Trebuie sa ne asumam cumva ideea ca daca avem copii, ii avem pentru ca am vrut, nu pentru diferite alte motive. Spun asta pentru ca am auzit deseori expresia: scoala e de vina, anturajul, bona, bunica si asa mai departe. No way. Ma uit la copiii care sunt doar ca sa fie, biete accesorii, hranite bine (de parca asta doar asta e important) cu cele mai noi gadgeturi posibile, lasati de izbeliste, in sensul ca pe nimeni nu intereseaza si ceea ce simt sau nu ei, cum vor deveni adultii de maine. Si sunt sigura ca toata lumea crede ca si-a facut datoria, au crescut cum au putut copiii si gata. Fericirea, dupa cum ne arata realitatea, nu consta numai in job bun (cat mai bun sa castig cat mai bine, si asta oricum relativ in timpuri de criza), barbat/sotie pozitionat, 2-3 copii ca asa trebuie si gata, am bifat vorba aia tot de pe lista. Pacat ca mai tarziu un copil caruia i-au lipsit poze din copilarie, nu mai are cum recupera asta, niciun ban de pe lume, nicio satisfactie afectiva, sau de oricare alt fel nu va pune poza aia la loc. Poza cu mama care nu accepta jigniri, poza cu tata care se joaca cu el, poza cu familia ca o fortareata ce sta dreapta in fata lumii asteia destul de crude in general. Amintirile sunt si ele foarte importante. Si uneori amintirile, nu sunt neaparat cele din concedii, unde se duc toti ca la sedinta de partid ca asa trebuie.

o duminica lenesa

Copiii alearga la nesfarsit in jurul copacilor. Sau isi aleg un traseu bine stabilit, cu totusi atat de multe curbe ca imi scapa privirii, lenese si ea. A fost frumos afara si totusi n-am plecat pe nicaieri, al meu avea ceva de terminat pentru job, eu la fel, insa fetele au stat toata ziua pe afara, astfel incat la cina au halit tot iar la ora de somn au picat late. Azi am citit biografii, ador sa ma relaxez citind despre viata oamenilor, aia reala, chiar romantata, asa cum o gasim in carti. Liz Taylor, Vivien Leigh, Audrey Hepburn si Jean Harlow. Am si revazut doua filme inregistrate de pe TCM mai demult : Wife versus Secretary cu ultima, si The last time I saw Paris cu Liz...alt aer, alta atmosfera. Feminitatea aia evidenta si totusi atat de rafinata. Imi plac la nebunie filmele alb-negru, asta e primul dintre ele filmat in 1936, partenerul lui Jean Harlow nefiind altul decat Clark Gable :)). Divina atmosfera aia plina de viata, emotie, maniere, razvratiri, toate insa atat de bine demarcate, fara prea multe cuvinte, fara excese. Imi inchipui uneori ca viata lor trebuie sa fi fost ca filmele astea, cu atmosfera aia, putin demodata, plina de veste si palarii, de manusi si posete si totusi atat de fermecatoare. Ma duc sa mai gasesc inca un film alb-negru, sunt insetata de pacea pe care mi-o transmit filmele astea ramase agatate in timp ca o poza sepia :)).

stary night

Vantul asta puternic ma ameteste. E si inca foarte frig noaptea. Taman bine pentru 2 lumanarele cu aroma de cranberries si scortisoara, ramase de asta-iarna, pe care le aprind in doua sfesnice transparente ce tin loc de veioza pe noptiera. Lumina nu e foarte puternica, insa deajuns pentru a citi, doua, trei pagini dupa care oricum adorm. In fiecare seara imi propun sa visez ceva, ori dragut, ori de nespus :), ori o fantezie in care sunt ori o Coco Chanel ori o Olympia, mama lui Alexandru cel Mare, ori o zeita ce sa mai incoace si incolo :). Evident ca ideile mi se incurca in capul molesit de caldura plapumei si pana dimineata visul ori e diferit ori e deja uitat. Insa mi se intampla sa visez des in culori, mi se intampla sa stiu in vis, ca visez si nu e realiate :) sau mi se intampla sa visez ceva asa de puternic emotional ca dupa aceea o jumatate de zi, sau o zi intreaga o traiesc sub influenta lui. Ador sa ies pe balconul de la etaj, in serile senine si sa ma uit adanc in departare acolo unde vesnica lumina a oraselor nu poate atinge albastrul adanc negru ca de catifea al cerului. Cerul acela pe care il simti rece si totusi atat de stralucitor cu luna, plina ca un glob de Craciun, sau cornul ei lenes atarnat intr-o parte, cu stele mici ce le simti pulsand sau cu nori grasi si parca afumati, al caror contur e desenat cu lumina. Ador noptile clare precum taisul unui cutit...stary nights!

Absint

The green fairy. Femei cu parul lung, incurcat, plin de ace de par si panglicute, ciorapi care aluneca de-a lungul piciorului. Absintul...Baudelaire, Rimbaud, Toulouse-Lautrec, Modigliani, van Gogh, Moulin Rouge. Dracula, scena in care ea plange si el ii aduna lacrimile transformate in palma lui in diamante. Paris, cutii rotunde de palarii, cafea si croissant cald, carti vechi si jardin du luxembourg. Amsterdam, canale, lumini calde, interioare de papusi, biciclete, hoteluri in care se izoleaza indragostiti. Aprilie, soare, frunze infiorator de verzi, cerul precum albastrul de Delft. Absintul e si el o parte a literaturii si artelor, fara el, nu avem tabloul complet, asa cum Olanda nu ar fi Olanda fara campurile de lalele. Ma duc sa ma pierd in vise.

cum se scrie corect...foaie verde

Foaie verde si o aluna. Mama mea sustine ca fii' mea nu se scrie corect asa. Bine dar cum, o intreb eu, sincer uimita, caci (recunosc) poate m-o fi lasat memoria in romana si oi fi setata deja pe olandeza. Caci daca am gresit gramatical sunt prima care sa recunoasca asta. Doar nu vorbim de principii aici, ci de reguli bine stabilite gramaticale. In speta...ea zice ca e ceva "anormal" la scrierea asta: fii' mea. Pai eu zic cu rationamentul meu, i-am zis si ei de altfel: fii' mea de fapt este o prescurtare a acestui grup de cuvinte: fiica mea. Ca atare, acolo unde "ca" dispare, apare ori o cratima, probabil mai "purista" gramatical, ori apostroful, cel pe care il folosesc eu si care citez:"marcheaza absenta accidentala in rostirea unor sunete" (luata explicatia de pe didactic.ro)....:)) Oricum am cautat netul pret de vreo 15 minute. Caci mi-a sadit indoiala...Eu zic ca am dreptate :)). Dar voi vedea. Cert este ca am dat peste ceva dragut: cineva sustinea pe un forum de discutii denumit haios "cafeneaua" ca "Eminescu insusi nu scria intotdeauna corect". Spor la scrieri corecte din punct de vedere gramatical ;).

filosofie si viata cotidiana

Azi am aripi si nu am unde sa zbor. Intre job, acasa cu printesele si biblioteca publica am realizat ceva. Nu fac parte din contemporaneitate. Am chef sa filosofez toata ziua si sa sap cat mai adanc in substraturile mintii. Sa pot discuta despre "nemurirea sufletului' cu care eram amenintata ca adolescenta cand stateam toata ziua buna ziua si pierdeam vremea. Ok, dar intrebare: de ce exista timpul, nu ca sa-l savuram ca si pe toate celelalte lucruri. Cu orice am vrea noi, cu visare fara limite, cu privirea frunzelor unui copac, cu o carte minunata, cu discutii despre Grecia Antica. N-am chef de incadrarea in cotidian, pur si simplu opun rezistenta. Azi am luat multe carti pentru Freya de la biblioteca, m-am parfumat intr-un magazin de aici cu Tommy Hilfiger Girl, m-am dat intr-altul cu un ruj roz ca o bomboana si am venit spre casa cu 4 sticle de bere Hoegaarden Citron, delicioasa ca o briza. Citesc un site despre coloanele templelor grecesti ce mi-aduce aminte de Istoria Artei de la Tonitza pe care o faceam mereu cu doamna in adevaratul sens al cuvantului Adriana Crainic Botez. Duminica mergem la Sylvia, abia astept sa revad Amsterdamul cu podul Prins Willem Alexander, cu aerul ala demodat si in acelasi timp fara varsta. De ce ma plictiseste sa vorbesc despre detergenti, ultimul tip de aparat de facut cafea, pampersi si unde ma voi duce in vacanta. Nu-s normala cred. Ce vreau eu nu exista!! Nu in jurul meu, de aceea cu riscul de a parea snoaba, vreau discutii inteligente, dar stiu ca nu toata lumea are chef de despicat firul in patru si de ce stelele pe care le vedem acum au murit deja. Mie personal daca e sa fiu groaznic de sincera mi-e sila de fiecare clipa pe care o arunc in neant aiurea, cu ideea ca existau atatea si atatea lucruri pe care puteam sa le fac in timpul asta. Fii mea a mare vrea sa fie balerina, acum citim libretul Sylviei. Eu vroiam sa fiu artista, poate nu indeajuns, dar tot ce stiu e ca nu exista pentru mine treapta mai inalta decat creatia. Mda, visul meu cu salcami. Nu stiu exact ce voi face sau nu, sunt fericita ca macar pot intelege nuantele tablourilor, si nu ma refer efectiv la culoare :)) ci la ideile suprapuse de artist ca foile dintr-o ceapa. Ieri vedeam 2 cercuri, rosu si negru ca fiind pamantul si soarele, azi le vad ca uscatul si apa, poimaine probabil le voi vedea ca viata si moartea si asa mai departe. Nu mai vreau discutii sterile :). Vreau si eu sa ma adopte cineva mai inteligent ca mine, si nu asa din site-uri, bloguri si altele...ci in viata reala, sa ma invete ceva ce nu stiu, sa stau sa sorb din fantana intelepciunii si sa nu ma satur. Sa tremur ca o indragostita la simpla asteptare a intalnirii cu el sau ea. Anca e prea departe :), dragele mele de aici, sunt prea prinse in caruselul asta cotidian si e futil ceea ce-mi doresc eu de la ele. Sunt o mica parsiva, care nu se multumeste niciodata spiritual. Nu ma intereseaza noile modele de whatsoever...Ma intereseaza insa multe altele pe care aici la tara, nu le voi avea...incet-incet o sa migrez iarasi spre o viata acidulata artistic ca apa unui izvor mineral, si refuz sa ma las prinsa in prostia asta de consumerism material, mai ales ca nu ma face pe mine personal fericita. Eu sunt fericita cu altele, eu sunt fericita cu frumos, sunt fericita cu senzatie si emotie, sunt fericita cu cuvinte maiastre, sunt fericita cu o esarfa colorata si diafana pe care cineva o poarta cu eleganta pe strada precum Coco Chanel :), cu un zambet vesel de copil alergand printre papadii, cu o zi pe care o petrec departe de lumea dezlantuita :P!

rebel fara cauza

Ma gandesc ca eu m-am oprit undeva in timp, la o varsta in care am descoperit ca ma definesc prin cateva lucruri si alea bune...si gata, acolo m-am desprins din piatra imaginara devenind o pasare maiastra. Azi si maine nu fac decat sa adaug la ele, ca la o cutie cu bijuterii dragi. Unele le am de secole, vorba vine, de altele m-am plictisit, altele si-au pierdut valoarea, iar unele pur si simplu sunt clasice :). James Dean va ramane pentru totdeauna prototipul barbatului care ma atrage. Fragil, rebel, nonconformist. Pare la departare de ani-lumina fata de Alexandru cel Mare. Si totusi eu nu vad diferenta majora, de altfel si Alexandru moare tanar, in glorie, si Alexandru este neinteles de cei din jur si mai ales are aceasi problema pe care a avut-o si James Dean cu tatal lui. Tati autoritari, niciodata multumiti indeajuns de evolutia fiilor lor. Rebel fara cauza, da, asta am simtit la 15 ani ca sunt. Ca undeva acolo nu ma potrivesc in imaginea pictata a adolescentei perfecte. Imi doream blugi si geaca de piele si ma visam pe un motor cu pletele in vant. Savuram pagina cu pagina revistele Cinema si tot ce imi doream e sa fac din viata mea un film. Nu-mi doream sa fiu actrita, asta nu mi-am dorit niciodata, doar ca eram groaznic si zaharisit de romantica in ceea ce priveste viata, chiar si cand apareau drame, ele erau regizate interior, spre savoarea amintirilor de mai tarziu :). Patetic :). Chestia asta inca mai exista in viata mea, tendinta de auto-regizare a clipelor. E ca si cum imi fixez camera interioara si retin cadru cu cadru. Unele am tendinta pur si simplu sa le sterg, unele le arhivez si cand miros vreodata din intamplare un Paco Rabanne XS se reactiveaza imediat :) si unele sunt mereu acolo pe retina, undeva in spate, dar sunt acolo. James Dean a fost primul barbat in a carui privire am invatat alfabetul dragostei. Pentru ca a putea citi inima unui barbat aveam nevoie de cateva coordonate si ele erau asa: niciodata cineva comun, intotdeauna o picatura de rebeliune, innacesibil si mai ales cinematografic :)).

fluturi de primavara...

Galbeni, caramizii sau pur si simplu argintii...minunati fluturi, nu obosesc niciodata sa-i privesc. Noaptea trecuta am avut un vis, atat de colorat ca pur si simplu desi stiam ca dorm si visez nu vroiam sa ma trezesc :). Se facea ca eram copila, nu chiar copila, eram la liceu, in sarafan si ma descaltasem caci pantofii erau leoarca. Ploua, si era si cald...ploua cu soare, si treceam pe niste stradute prin Cotroceni si erau salcami infloriti. Si eu eram fericita si fara griji. Ce inseamna sa fii copil si sa nu-ti dai seama ca totul trece si niciodata ca atunci nu vei mai fi liber. Pentru ca ne iubim copiii, in fiecare clipa ei sunt in gandurile noastre, sa fie fericiti, sa fie bine, sa fie sanatosi si de aceea ei sunt stapanii gandurilor noastre de acum :). Azi am stat dupa ce am venit de la o intalnire la job, la soare...am stat ca o soparla lenesa. Nu mi-e frica de trecerea timpului pe fata mea, mi-e frica de trecerea timpului prea repede, ca si cum pierd clipe pretioase in timp ce intorc capul sa privesc un fluture. Timpul este un hot :)! Bebelusa mea Keira se transforma incet incet intr-o domnisoara cu foarte multa vointa, charm si inteligenta . Ma uit uneori la chipul ei rotund si la mica alunita pe care o are deasupra gurii si ma mir ca e a mea :)). Cand se cuibareste la mine in brate inchid ochii si imi fixez pe retina minutul asta mai valoros ca un diamant. Ii miros parul si ii mangai pielea atat de catifelata. Insa nu mai sta prea des in bratele mele, e in era descoperirilor si alergatului si chiutului si a Freyei. Ea este acum preferata ei :)). Fluturi de primavara, nu ma luati si pe mine intr-un zbor lin...caci ale mele sigur zboara cu voi in lumea povestilor, pentru ele e atat de simplu inca :)!

zi aurie

Primavara a venit. Se vede ca e vreme frumoasa, nu mai scriu in blog :). Azi am fost la padure, am facut picknick, ok? Adica eu m-am carat cu haleala dupa mine si Freya cu paturici si cateva jucarii...flori prea multe nu erau, caci e inca frig, iar brandusele primele care dau aici, s-au cam dus, dar acusica o sa apara explozia. Weekendul care vine iarasi planuim ceva, depinde de vreme, pe urma pe 2 si 3 aprilie sunt zilele muzeelor, poate revedem ceva :) sau incercam ceva nou, pe 10 aprilie mergem la balet si uite asa, tac-pac se duse si primavara.

Freya a devenit fan citit, pfui, ca nu credeam ca se va intampla :)))). Totusi fiindca ii place biblioteca publica de aici, si-a luat 6 carti de citit. Are birou in camera si sta frumusel acolo cu cartea asezata si citeste la lumina galbena a veiozei, o incantare ce sa mai. Ma tot intreaba cand trebuie sa mergem sa le schimbam, asa ca citeste de zor :)). Cred ca o sa-mi fac si eu abonament macar pentru 2 luni, sa vad daca am timp de citit, am vazut ca au multe chestii interesante si poti inchiria si dvd-uri, eeeeh ;).

Keira vorbeste ca un "om mare" si ne trateaza cand e suparata rau cu un "lasa-ma" romanesc de ne zguduim de ras, cu totii :)).

Ma duc la cititul sub plapuma, am o carte de Gabriel Garcia Marquez "la mala hora" in olandeza, haha, va dati seama de sentiment, noroc ca mi-a devenit asa ca a doua natura ;).

bine ai venit primavara!

Campurile s-au colorat in alb, galben, mov, lila. Am vazut chiar si mielusei, cam devreme de altfel. Mugurii copacilor stau bine infasati ca niste bebelusi somnorosi si grasuti. Martie vine cu poala plina de flori si cine sunt cei mai fericiti? Copiii, care isi dezmortesc picioarele alergand ei insisi ca niste ieduti pe camp. Pamantul e inca umed, dar in 2 saptamani va fi taman bun de o plimbare prin padure :).Eu ocupata, ocupata, ocupata, imi impart timpul cu zgarcenie :), ma duc la o expozitie despre Alexandru cel Mare in Hermitage Amsterdam duminica viitoare si in aprilie la spectacolul de balet Sylvia de Leo Delibes. Primavara ma simt plina de energie, nerabdatoare, aventuroasa, astfel ca de abia astept sa vad ce experiente noi vor mai urma!

februarie cetos

Aseara am iesit intr-o cafenea belgiana din Zwolle. Pana si orasul, care are un zid de demarcatie cu turnuri medievale, contribuia la atmosfera de basm, aparand fantomatic din ceata ca o cetate de neatins. Localurile mici si cochete, stranse ca petalele unei flori in jurul pietii centrale, aveau la ferestre lumanari, rosii sau galbene. Dupa ce am baut un Palm (buna, foarte buna) si o cafea, ne-am plimbat pe malul apei, prin ceata atat de moale, de placuta ca un sal proaspat spalat pe care iti vine sa ti-l treci peste obraz. Am incheiat seara savurand ,pentru a cata oara oare, Doctor Zhivago. Admirand frumusetea de nedescris a Juliei Christie si a lui Omar Shariff. Puterile mele de copil al noptii si al iernii au crescut si acum ma incearca o usoara nostalgie, vine primavara. O simt in intreaga mea fiinta. Miros natura nerabdatoare sa isi deschida aripile verzi, sa se lase sarutata de soare. Duminica asta ma duc cu Freya la balet...spectacolul se cheama "a la russe" :)) (On the dnieper-Prokofiev, Serenade- Ceaikovski, Dumbarton dances-Stravinsky si Pas de deux- Ceaikosvki). Decorurile din trailer arata ca un parc primavara cu copaci din bezea infloriti :)), asa de dulce mi se pare...oricum proaspat, visator si simplu ca un vis de primavara. Preambulul nostru la primavara care va picta culori in toata Olanda ca intr-o carte postala kitsch :) in care se inghesuie toate florile, de la zambile la lalele. Dar pe care o privesti vesnic indragostit de primavara, de nou, de viata. Februarie cetos e cald. Pomii au muguri bombati. Pasarile vizitatoare din curtea mea fac o galagie de nedescris :)...se cearta sau doar se cauta guralive unele pe altele. Mi-e dor de duca :).

povesti, povestioare

De citit le-am citit mereu :) pentru ca personal chiar imi place mie sa citesc...si consider ca e primul pas catre imaginatie, fantezie. Acum Keira cere ea in fiecare seara "verhaaltje lezen" :))...ma gandeam ca citesc ce apuc, cei 3 purcelusi, cartile cu printese (care btw toate au o "morala" ascunsa), ba le citesc si atlase, parca asa se numesc, daca gresesc mea culpa. Ma gandeam ca e normal ca ele sa cunoasca viata asa cum e. Freya stie ce inseamna o mumie, am o carte cu istoria antica pentru copii. Acum poate pentru multi o fi scary, dar nu si pentru ale mele :). Ba chiar am vorbit odata despre subiectul moarte, asa detasat, ca despre frunzele care pica din copaci toamna si iarna se transforma in pamant, ca primavara sa rasara de acolo un ghiocel. Pentru ca viziunea mea asupra vietii e una simpla, naturala, nu mi-este frica de ideea de moarte, singura frica este de suferinta, de cum o sa mor (mi-ar place ceva gen, inchid ochii si pa). Sinistru...nu, de ce, e ca un cerc, ne nastem, crestem, procream si murim...hallo la un moment dat, nu acusica :)))). Cum zice Freya, cand suntem batrani-batrani -foarte batrani si am obosit sa traim :). Cred ca nimic nu e mai interesant pe lume ca propria ta evaluare si viziune asupra lucrurilor. Deci le las sa descopere, sa se entuziasmeze, sa vorbeasca, le impartasesc din ceea ce viata mi-a oferit cu intelepciune. Mi-aduc aminte ca citind eu odata despre pamant ca e rotund, nu stiu cati ani sa fii avut, am avut deodata senzatia aia de minge, ca si-acum eu stateam pe o minge, trebuie sa fii fost vara, primavara, toamna, ca eu m-am intins pe pamant si ma uitam la nori si parca imi inchipuiam cum se duc ei ca pe o banda rulanta, si se intorc, iarasi si iarasi (evident ca in mintea mea, 24 de ore erau ca 1 minut) si aceiasi nori apareau in coltul ochiului drept ca sa mearga rapid pana cand dispareau in coltul ochiului stang si iarasi in imaginatia mea reveneau in partea dreapta....aceasi nori, ok?:)))) Exist durere in povesti, exista (alba ca zapada plangand in padure). Exista tristete in povesti, exista (cenusareasa ajunge din printesa lu' mami si tati, o servitoare in casa mamei ei vitrege). Exista frica de necunoscut, urat, groaza, exista (belle cand vede bestia) si asa mai departe. Trebuie feriti copiii de lucrurile astea...nu, eu consider ca nu, caci viata insasi este facuta dintr-un amalgam de lucruri bune si rele, din fericire si nefericire, depinde numai de noi cum vom reusi sa ne pastram echilibrul interior. Dar pentru asta trebuie sa cunoastem ambele fete ale unei monede. Povestile sunt bune, au fost facute in timpuri in care un ambalaj frumos, o metafora spunea mult mai mult decat un curs steril de educatie civica, de educatie morala. Si mai mult povestile sunt frumoase, sunt bebelusul literaturii adevarata de mai tarziu. Spor la citit povesti :)!

insomnie si furtuna

La noi cand e furtuna, se aude vantul scartaind in toate cele, ramuri, geamuri, ferestre, de zici ca vin cel putin calaretii aia negri cu pelerina din The Lord of the Rings. Inca nu m-am obisnuit cu furtunile, dintr-un motiv simplu: eu sunt pe dos, mie imi plac :)). Nu am somn si e 2 noaptea, vantul bate in continuare cu putere, zici ca iti vorbeste cineva despre de toate si totusi tu nu-l poti urmari fiindca si alearga in acelasi timp. Al meu doarme, ne-am uitat la un film, pe urma io am stat un pic pe telefon cu o amica, si acu vreo ora al meu a cedat, io nu...nu am somn :)). Deh, daca e furtuna! Evident gandurile mi-o iau razna. Sunt asa cum mi-am inchipuit ca o sa fiu? Da...cu siguranta :)...pai oricum pe la 15-16 ani viziunea mea romantica nu depasea bariera varstei de 27...30 si ceva, vai dar alea sunt babe :)). Credeam ca o sa mor de suparare daca o sa am riduri si fire albe de par. Nu numai ca n-am murit dar culmea, ma simt bine cu ele, nu ma supara "prea" tare, si oricum am atins o stare zen ca si daca ma supara, peste juma de zi mi-a trecut deja :). Copii. Da, asta e mai delicat, mi-am dorit cu disperare baieti, nu stiu de ce, adica stiu asa daca e sa fiu sincera 100 la suta cu mine. Fiindca intotdeauna eu personal mi-am dorit sa fiu baiat cand voi fi mare :)))). De fapt mi-am dorit baiat sa cresc un al doilea Alexandru Macedon :)...si acum imi plac baietii mici, ma uit cu drag la ei, dar hey, guess what? Nu mai rezonez, deloc, niente cu ideea de copilul meu sa fi fost baiat. Pentru ca de fapt cine a plantat acolo doua fete a fost baiat destept :)). Pai eu cu dragostea mea pentru lucruri fine si moda si balet si leneveala dulce a statului pe o canapea cu o carte in mana nu stiu daca as fi rezonat asa usor cu un baiat. Dar si eu as fi fost alta :)). Asa m-am destrabalat in viata asta usoara ca o vata de zahar roz, ca domnitele mele. La Curtea de Arges in biserica sunt cateva picturi murale cu diferiti cneji si doamnele lor si copiii, mi-au placut mult de tot, aerul de familie, felul cum tin mainile...aveau un aer de complicitate. O sa incerc totusi sa depasesc insomnia data de furtuna, ma duc sa visez cam cum as fi fost eu Doamna Lena (sau Lenca, mai stii cum oare le strigau pe cele cu numele de Elena?) cu parul in conci si haina pana la pamant (wow, asta imi place) strigandu-si odraslele la masa pe Domnitele Kira (Chira, cred ca sigur ar fi mers, ca era mai grecesc asa, balcanic) si pe Domnita Fira (am citit eu odata o poveste din perioada fanariota si am vazut numele pe-acolo). Furtuna s-a mai domolit, un weekend frumos sa aveti!

brunch

Intotdeauna duminica este o zi comoda, o zi in care ne trezim pe la 10, si noi si kinderii, o zi in care ne ducem jos, in camera de zi in jur de 11, al meu pune de cafea si painea la prajit, eu scot rosiile din frigider (uneori si ardei sau castravete, dar rosii oricum 99% din timp, suntem fani :)))), si altele si punem de un "brunch". De ce brunch, pai simplu :) nu e nici mic dejun, dar nici pranz, e asa o "boierie" delasatoare, in care punem totul pe masa si o lalaim cu discutii (pana inspre 13-14 dupa-amiaza), mai bem o cafea, kinderii mai baga o felie de ardei sau o rosie sau o banana, mai intreaba una-alta si noi adultii punem tara la cale :))). Azi discutiile s-au invartit in jurul subiectului: autoritati, secte, manipulare, "omenirea a ramas la fel ca matrita din timpurile romane". Noi, familia noastra a hotaram asa cumva, natural, ca le vom creste pe domnitze in spiritul liber al celor care nu iau de bun tot ce li se serveste, fie ca e vorba de autoritati, fie ca e vorba de stiri, ci trec aceste lucruri prin filtrul proprii lor gandiri :)). In linii mari: toti cei care au ascultat de autoritati si gandirea lor (presupus) buna in anii razboiului din Vietnam, dupa au regretat, toti cei care s-au sinucis din cauza increderii oarbe in diferiti lideri ai sectelor si-au risipit viata intr-un mod stupid, toti cei care au crezut ca Hitler va aduce bunastarea Germaniei si s-au lasat manipulati de charmul acestuia si de promisiunile lui au ramas mai tarziu socati de realitatea cruda pe care nu au vrut sa o vada. Ca atare omenirea in sine a ramas in aceasi parametri: paine si circ, caci era cumva previzibil...oamenii in sine nu au posibilitatea dezvoltarii personale decat daca individul respectiv are curajul sa iasa din matrita. Curaj, asta e cuvantul, caci este inspaimantator sa realizezi ce fragila e lumea, in sensul larg al cuvantului. Agora familiei noastre este un loc liber, un loc in care nu ne este frica sa discutam despre tot ce ne trece prin cap. Asta pentru ca eu cred in deschiderea camerelor secrete. Atata vreme cat vom avea de ascuns cate ceva inseamna ca nu ne simtim liberi. Oricum societatea asta te impinge la "denaturarea" adevaratei tale identitati. Un revolutionar va fi etichetat "dusman al poporului, al elitei conducatoare" ma rog depinde de imprejurari, tara, ce fel de revolutie ;), un vizionar va fi etichetat "dus cu pluta" si asa mai departe...ca atare toate lumea isi pune "masca" si iese in lume :))!! Cum zicea Shakespeare:"lumea e o scena" sau si mai frumos Eminescu "toate-s vechi si noua toate ":). Va las caci mergem la plimbare prin padure, duminica placuta va doresc!

melancolie de prost gust :))

Nu stiu altii cum sunt ;) dar eu cand m-apuca dorul de Romania, bag cantece romanesti, care mi-aduc aminte de diferite perioade ale vietii mele si ma uit la poze vechi din Bucuresti sau din tara din anii 1900-1940, etc. pe net (la faza asta m-a virusat frate' miu). Ei bine si incep sa plang ca proasta, dar stiti cum, asa la modul jenant, de zici ca incepe sa ploua peste laptop :)))). Mi-aduc aminte de un barbat special care a facut parte din viata mea, un barbat frumos cu ochii negri, care ma tinea pe genunchi si se juca cu mine, si care m-a invatat sa scriu, si care se imbraca mereu elegant si isi pieptana cu grija parul (mi-aducea aminte de Camil Petrescu si barbatii din perioada interbelica) si care emana bunatate prin toti porii si care imi spunea mama ca asculta cu placere Maria Tanase...a murit cand aveam eu 7 ani, dar simt cumva ca traieste prin mama, prin copiii ei :), prin copiii mei...asta e viata, simti ca lasi ceva in urma, o iubire mare, amintiri minunate, un zambet pe un chip frumos! Eu recunosc ca ma simt romanca, ma simt si copil universal, dar cum pot vibra la cantecele de leagan olandeze cand mie mama mi-a susurat la ureche:" ma dusei sa trec la olt...":)))) Or sa vibreze ale mele, caci lor le-am cantat si d-alea si d-alea :)) impartial cu toata lumea, vericule!! Melancolia asta poate ar fi clasificata de cei mai "elitisti" asa...drept patriotism de prost-gust, "tare" romanesti, cretinism de plebe, ma rog, whatever...poate sa fie clasificata si drept "acid sulfuric", mi se falfaie pana din par de Winnetou :)). Eu asta simt, eu mi-am facut vacantele in judetul oltenesc (unii zic ca-i muntenesc) Valcea...si am batut mingea p-afara prin Bucuresti cu baietii...si mi-a inghetat fundu' in tramvai cand ma duceam la Tonitza si am ascultat viniluri cu muzica de toate soiurile si am citit in romaneste. Am visat in romaneste, am iubit "in cuvinte" in romaneste, am batut muntii aia ai nostri la pas si mi-am ingropat picioarele in nisipul Marii Negre. Asta e, e in sange, si d-aia o sa o port melancolia asta in orice colt al lumii ma va mai duce viata asta :)). Ma intorc la Maria Tanase pe youtube, frumoasa femeie (asa mi-o inchipuiam pe doamna T din "Patul lui Procust")...:))!

joburi si "joburi"

Eu dintotdeauna mi-am zis asa: cand o sa lucrez undeva o sa o fac de placere, altfel ma voi stradui din rasputeri sa gasesc altceva, altundeva. Ca atare din "tinereturi" oriunde am fost am lucrat cu drag. Mi-au placut oamenii, diferitele ambiente, am considerat ca e bine sa invat ceva din orice lucru si situatie noua. Cand lucram la banca (in vremuri imemorabile) stiam in fiecare zi cursul dolar-euro-leu, pe dinafara :)), de ce? pentru ca citeam dimineata si gata, ramanea pe circumvolutiuni, nu pierdeam timp cu clientii mei, ei se bucurau ca merge treaba repede, si tot asa. Cand am lucrat in firmele de constructii la fel, in 2-3 saptamanani m-am pus pe citit norme si cateva alte chestioare tot asa, pentru ca "personal" mi s-ar fi parut nesimtire sa fiu pe "dinafara" :)). Ok, dar asa sunt eu, stiu ca poate altii nu gandesc asa si e ok si ca ei, totusi... Ieri ma duc la controlul stomatologic de 6 luni...Daca sistemul medical olandez este unul dintre cele mai "cretinoide" din Europa Vestica, dentistii culmea sunt nemaipomeniti...copiii si adultii fac 2 controale obligatorii pe an, beneficiem de multe chestii acoperite de asigurari, sunt la curent cu tot ce e "modern" in stomatologie si culmea (pt Olanda) si aplica noutatile astea :)))). Intru, o tanti noua (dentista pe care am avut-o inainte timp de nspe ani a plecat in State, parca)...de la inceput m-a enervat fata ei, care "emana" deranjul nemaipomenit pe care am indraznit sa-l fac, zicandu-mi receptionistei ca astept de 20 de minute si daca mai dureaza eu ma car, fii' mea avand si balet in ziua respectiva. Ca atare mi-a intins o mana fleoscaita, ca un peste rece si alunecos. Zic in gandul meu: bine frate, ok, hai sa vedem de ce esti in stare. Primul lucru care ma intreaba (desi totul fiind automatizat acum, avea "dosarul meu medical" cu toata istoria mea de-a lungul acestor ani in computer) este: aveti o carie la maseaua de minte, vreti sa o tratam? Jeeeeeeez, cred ca am repetat in anii astia de cel putin 3-4 ori ca eu nu vreau, ca nu ma doare si ca prietena mea cea mai buna, fiind dentista in Elvetia m-a sfatuit sa nu...ca n-are rost, o sa o extrag la un moment dat si cu asta basta. Boooooooon, ii spun astea lu tanti si asta enervata imi raspunde ca n-are chef de discutii...Ceeeee? Am zis: ok, dar in cazul asta am pornit cu stangul si eu vreau data viitoare alt doctor, clar. Adio si la gara! Evident ca mai tarziu, Freya luand loc pe scaunul stomatologic (eu fac controalele cu tot cu ea odata, Keira va veni si ea data viitoare) totul a decurs deja mult mai calm. Si-a dat probabil tanti seama ca nu asa te porti cu un pacient, caci nu era treaba mea sa studiez dosarul ala...anyway, asta vine si de la momentul in care ducandu-se ea undeva in spate, pana asistenta o pregatea pe Freya, o alta tanti de acolo a luat-o la discutii :) ca se auzea ceva dar nu foarte clar. Nah, eu ce sa-i fac bre (hahaha, ca la oltenica) daca ea era cu fundu' in sus. Nu stiu daca isi face jobu cu placere, tind sa cred ca da, cu Freya s-a purtat dragut(dar pe mine m-a pierdut de musteriu si conteaza treaba asta pt ei)...dar totusi stiu foarte clar, lucrand cu clientii toata viata mea, ca oamenii sunt "greu de digerat". Ca atare trebuie sa fii mereu stapan pe tine, pe situatie!! Daca nu poti du-te la plantat cartofi, cusut haine, asezat pantofii in cutii, cercetare, inconjurul lumii in barcuta, si mai stiu eu ce alte joburi care nu implica "munca cu oamenii"...e loc pentru toata lumea, nu? Daca stau sa ma gandesc mai bine, chiar mi s-a facut mila mai tarziu de ea, e greu sa dai peste o tipa dominanta si dificila ca mine, dar fa fata situatiei soro:)))). Cum ar zice barbate' miu: "mai scade si tu pretentiile alea...of, nu mai cere atata de la oameni", are dreptate omu, trebuie sa-i zic sa-mi tina un "curs rapid" de empatie :)))).

frica de copii bilingvi

E soare si asta mi-ar da aripi daca nu as fi citit ieri si azi in presa olandeza despre inca o idee creata: sa inceapa copiii de 2 ani jumatate...2 zile de "grupa pregatitoare" pentru scoala, pentru ca vezi Doamne sunt prea multi straini deja in Olanda si nu vorbesc Domne copiii de 4 ani "olandeza perfect". Hai sa ma rostogolesc de ras, pai nici ei olandezii de la mama lor nu vorbesc cateodata corect gramatical, nu au vocabular dezvoltat, nu stiu sa se exprime si au cerinta asta de la un copil de 4 ani, si acum de la unul de 2 ani jumatate, abia iesit din bebelusie, sa nu mai pun la socoteala kinderii care chiar nu "vorbesc" din proprie initiativa la varsta aia, si nu copii din familii mixte, ci din suta la suta familii olandeze. Deci cand v-am spus ca lumea se indreapta spre "tabloul nazist" de la inceputul razboiului al doilea mondial nu am glumit, uite ca Olanda e ocupata cu asa ceva, separari, apartheid, noi suntem "bastinasi", "voi d-ailalti"...de cand au ajuns la putere PVV, un partid d-asta extremist sunt baietii "ocupati" cu scoaterea din peisaj a tuturor care nu au sange de-al lor. Sa nu credeti ca numai musulmanii (deci chestie de religie, nuuuuu, asta e praf in ochii fraierilor...au ce au si cu polonezii (astia ii sperie rau ca sunt multi aici la munca) si cu multi altii care au venit Domne de s-au asezat pe meleagurile lor. Daca al meu nu era olandez si ele pe jumatate, imi bagam craca :)))) si plecam naibii in alte zari...stiu ca sunt persoane pe care nu le deranjeaza chestiile astea, nici pe mine in viata de zi cu zi, ca oricum eu "musc" din ei. Dar nu e placut frate ca si dupa nspe mii de ani, tot "d-alalalt" sa ramai, bleax. Evident ca io ca zambilica frageda de primavara ce sunt, cand mi-a venit o scrisoare acasa cu oferta de a o inscrie pe Keira la nu stiu ce loc de joaca, pre-school, etc, am citit-o, "m-am ras de una singura" si am aruncat-o la gunoi. Acu, bag eu de seama ca avea legatura cu balaria asta de experiment ce vor astia sa-l faca. Evident ca io, cea mai neascultatoare de autoritati, "care se exista" :)))) nu voi face asta, ca nici macar nu e obligatoriu, ci recomandat, aha...bine tanti "statu olandez" recomanda tu asta si tine cont de asta la unii care nu au auzit de cuvintele: discriminare, dreptul meu, voi ati vrut UE(pai nu-i asa, nu tembela de olanda a vrut UE si acu se smiorcaie ca nu poate ea sa faca apartheid cum vrea muschiu ei...hahaha). Oricum si pe Freya am dat-o tot la fel(3 ani si 9 luni), fix-pix cand zice legea sa-i dai, ete scartz, d-aia nu mai ploua...Adica sunt acu forumurile olandeze inflamate de noua idee( de fapt dorinta de ingerinta a statului in viata particulara)...Si sunt de acord total cu cei care spun ca un copil la 2,5 ani e "prea bebe" si oricum menirea lui este acum sa se joace si nu sa i se toarne pe gat cuvinte cu palnia. Ca sa nu mai adaug si ideea urmatoare: vocabularul nostru in casa este format din cuvinte care probabil nu le cunosc alti copii si invers...deci cum iti dai seama ca un copil nu e destul de avansat la olandeza, ca nu stie cuvantul "tractor" :))))) bey ma lasi? da poate stie cuvantul "balet" si tanti de-l evalueaza nu-l stie (hahahahaha, putin probabil dar asa ca, virgula, chestie). Pericolul nu este asta insa...pericolul sta in segregarea pe rase si nationalitati a copiilor, jezus christ, unii Domne "stie perfect" (greseala voita evident) olandeza ca "e din familii olandeze" si altii nu, bleax, bleax, de milioane de ori bleax. Adica pana acum era moda sa-ti cante la ureche: vai dar vorbiti dvs cu el in limba materna si tata in limba olandeza si brusc, peste noapte, si-au dat ei seama ca nu e bine....bey e de rasul curcilor, dar totusi nu, caci nah, ei de fapt mor de oftica ca sunt multi copii in familii mixte si deh au sansa la mai multe limbi invatate, pe cand ei nu.....eeeeeeeeeh, hahahahahahaha, gelosi cu spume, clar!! Sa le fie de bine la fraierii care vor pune botul si vor "institutionaliza" copilu' la 2,5 ani de frica "limbii nevorbite perfect", cat mai am un neuron in cap ce face sinapsa nu au sa ma convinga pe mine ca un copil nu poate asimila 2-3 limbi in acelasi timp...nu perfect, dar asta se dezvolta in timp. De aceasta frica, 2 prietene nu le-au mai vorbit copiilor in romana si astazi acesti copii 4-5-6 ani nu inteleg deloc, nu e vorba sa-ti raspunda in romaneste, ceea ce pot intelege :))...ci ei nu reactioneaza, nu pricep aproape nimic, lucru dovedit, caci atunci cand o dau pe olandeza inteleg tot. Va las ma duc sa mai citesc noile aberatii si comentariile pline de "spume" ale celor care i-ar vrea pe totii strainii in ghetouri sau si mai bine afara din Olanda :)) bey ce lume, te doare capu'!!

sinceritate in casnicie

Simplu. Dar si complicat in acelasi timp. A trebuit sa o invat in timp, caci pe vremea mea maica :)))) erai invatata sa privesti casnicia ca pe o corvoada feminina. Cel putin eu asa am "interpretat" la vremea respectiva. Ca trebuie sa "slugaresti" barbatul, sa fii virgina, sa tii de el (hahaha, sa tii de cureaua lui sa nu umble alta la pantaloni, inca e o enigma, n-am rezolvat-o, caci daca as tine de el si cu dintii si tot mi s-ar face sila sa-l reprimesc acasa, asa sunt eu mai "scarboasa")sa aia asa, aia pe dincolo. Cert este ca n-am respectat niciuna din reguli, din simplul motiv (atunci doar intuit): ca eu vreau sa fiu genuina. Si genuina sunt cand scot sabia din teaca si tai raul de la radacina. Ah, recunosc ca mi-a luat ceva timp sa ma pot arata in adevarata lumina. Si nu e una de arhanghel, ci mai degraba de razboinic. O prietena imi zice ca sinceritatea nu ajuta casniciilor. Pai ok, dar depinde cum defineste fiecare "sinceritatea". Eu definesc prin importanta pe care o dau situatiilor sau sentimentelor. Ca trecem printr-o perioada mai naspa (sa zic), ok, pun pe tava problema/problemele si nicidecum nu le ascund sub pres. Nu sunt mama ranitilor sa zic, iarasi ii zic omului de la bun inceput sa nu se astepte de la mine sa-i fac masaj si ceai de zmeura, haha, vorba vine. Nu inseamna ca ma iau de toate detaliile, ca asa ar innebuni oamenii pe loc. Nu ma duc sa-i dau raportu' de cat costa chilotii, oja de unghii sau pantofii cu fundita, de altfel mi-ar sabota clar senzatia de libertate si ar duce la un dezastru. Dar daca vad ca ceva nu merge nu-l astept pe Jezus Christ sa rezolve el problema si nici nu-l iau cu subtilitati, ca barbatii nu stie d-astea (regula gramaticala voit sarita de pe fix, ca au fost sub cincizeci de barbati in viata mea, sic). Acum, sincer, nu ne putem astepta sa mearga o caruta fara sa-i ungem osiile din cand in cand. Intr-o casnicie, adevarata comunicare (desi mie una imi place sa-i zic sinceritate, caci termenul asta de comunicare a fost abuzat pana la limita) este urmatoarea: fiecare isi trateaza relatia asa cum ar vrea sa fie tratata de celalalt. Cliseele obosite nu sunt asa de fantezie, cum mai nou e moda. Si nu vorbesc de alea cu: pana la adanci batraneti (desi eu cred in posibilitatea de a mentine o casnicie) si nici de alea cu vai se tin de mana in parc (fac diabet la asemenea remarci, caci a vorbi cu "iubi", "pisi" si altele le pot "intelege" la 16-18-22 de ani, la 33-36-40 deja ma oripileaza, dar e o chestiune personala si nici nu reprezinta dovada iubirii supreme, ci doar o manifestare tinand de dinamica cuplului si atat) ci vorbesc de cliseele alea cu substanta in ele: de a te respecta pe tine insuti. Sinceritatea asta in casnicie e ca o apa tare, pe care daca o bei te imbeti rapid. Ori iti place, cu tot cu riscul asumat al adrenalinei din cand in cand, casnicia fiind de fapt un montagne-russe cu bune si cu rele, ori nu-ti place si ti-e frica de ea si atunci bagi capul in nisip ca strutul sperand si visand cu nesat la "desteptarea" celuilalt, care habar n-are si-si vede in continuare de treaba lui. Ma gandesc ce greu este sa duci o lupta continua in a incerca sa pari ceea ce nu esti, mai ales in oaza asta de liniste pe care eu o denumesc generic familie. Daca nici acolo nu as putea fi aia naturala, fara sa respect nspe mii de reguli, care ma pot revolta si stramba din nas la diferite, nu stiu zau unde as mai putea sa ma manifest daca nu 100% natural, macar 99%, poate doar in padure :))!!

sarafanul de liceu

Cred ca niciodata nu o sa mai arat atat de proaspata ca o floare de primavara, atat de libera ca pasarea cerului, atat de plina de sperante (ce sa spun, viata a fost buna cu mine pana acum), atat de copil deschizand ochii mari si absorbind ca un burete fiecare clipa, fiecare imagine ca un nou-nascut mirat de frumusetea lumii :))))...ca in sarafanul ala simplu de liceu. Veneam de la Tonitza unde facusem gimnaziul si eram plina de "fumuri". Toata lumea mi se parea plictisitoare, toti erau neinteresanti. Asta pana cand A.C. (acum un foarte bun doctor mamos (ginecolog), parca asa se spune, asta aflata pe DC, unde fete se laudau ca au nascut cu el, de am ramas perplexa) "mi-a cerut prietenia"...hihihi, era moda cu biletele de hartie :)) si era un baiat dragut, nu l-am putut refuza. Dintr-odata Lazarul mi s-a parut amuzant. Hm, mi-aduc aminte cum l-am torturat pe bietul baiat cu Hemingway, ca nu-l citise si eu aveam standarde foarte inalte :). Mi-aduc aminte cum ne uitam la matricolele scolare (doar trebuiau cusute pe sarafan sau pe haina baietilor) sa vedem unde studiaza fiecare cunoscut, si uite asa am devenit in timp mandra de bucatica aia de stofa turcoaz. In fiecare zi descopeream alternative noi de ajuns acasa de la liceu ;). Ca sa prelungim drumul, tin minte ca veneam cu metroul pana la Eroilor de la Izvor, el statea in acelasi cartier cu mine. Odata ne plimbam prin Cismigiu si m-a luat de mana ca sa ma intrebe daca imi place de el, hahaha, stiti voi, genul ala inocent de intrebari care se pun la 14-15 ani ;) si eu ca o nebuna i-am raspuns: nu mai mult decat imi plac altii. Adevarul este ca inca nu ma interesau baietii, dar imi placea sa primesc omagiile lor. Este o zona in spatele caselor de la Academia Militara si cum cobori dealul spre Cotroceni denumita "Tzacalie", de ce nu stiu, dar asa ii ziceau ei. Gasca lui, erau 4 baieti nedespartiti. Stradutele alea inca mai exista, au bancute si copaci si felinare si tot ceea ce creeaza atmosfera romantica necesara iubirilor adolescentine. Acolo stateam pe banca si ne tineam de mana, asta e tot :)). Primul sarut l-am experimentat la 16 ani si nu cu el. Totusi ce tare ne batea inima, chiar si pentru o simpla discutie purtata in soapta, pe o banca. Si despre ce nu vorbeam? Orice. Mai tarziu au urmat petrecerile. Unde dansam blues (hey tineti minte ca asa se numeau toate dansurile lente) pe "One More Try" a lui George Michael si unde el ma tinea strans in brate si eu imi puneam capul pe umarul lui (imi placea ca era inalt) si eram in al noualea cer, altceva nu exista pentru noi in momentul ala :)). Totusi totul s-a terminat dupa vreun an, cand in peisaj a aparut E.B, un brunet foarte simpatic si foarte popular in liceu. Cum s-a terminat, ei bine, fiindu-mi teama de a-i rani sentimentele, desi pana atunci ii zisesem de toate pentru toti (inclusiv ca are pantalonii uniformei evazati si e demodat)...:)) intr-o buna zi cand ne intorceam cu metroul, pur si simplu in statie am luat-o la fuga, pierzandu-ma printre calatori. Omul si-a dat seama si asta a fost, era simplu la varsta aia. In sarafanul ala de liceu se concetrase toata esenta mea, toata esenta feminitatii mele.