luni, 10 decembrie 2012

in iarna...

Olanda mea si-a pictat iarasi cerul in toate culorile posibile. Atunci cand nu este gri este minunata. Are farmecul discret al burgheziei. Linistea aia ordonata, unde frunzele copacilor aliniati cu mestesug cad intr-un ritm anume, al lor. Casele lor care au o anume estetica. Nu m-a prins de la bun inceput, insa cand am perceput insasi arcuirea lor pe pamantul asta drept si impartit in canale, drumuri cu salcii, ici si colo cate o moara de vant, atunci am fost cucerita pentru totdeauna. E o pace care vine insasi din contemplarea peisajelor olandeze. E acea privire melancolica din tablourile lui Vermeer unde femeile se uita pe o fereastra undeva in departare. Poate la barcile lor, tot atat de speciale si ingrijite ca si casele. Fiecare cu personalitatea ei. Mereu aventuriere, mereu falnice.

In special ultima data la Amsterdam unde am fost la Ijburg, o zona rezidentiala si plina de restaurante, unde doua barci de lemn rotunde si cu vele, vopsite elegant doar in alb cu negru pareau incremenite in timp, venind de undeva din timpul Companiei Indiilor de Est, timpul Secolului de Aur al lui Rembrandt.

Olanda e frumoasa si iarna. Mai ales asocierea atat de plina de maretie a unor canale inghetate alaturi de niste mori pictate in negru si rosu pe albul iernii. Olanda e tara asta unde de 10 ani, ochii mei vad lumina Nordului filtrata in valuri de nori alergandu-se pe dune si topindu-se in imensitatea Marii Nordului. Olanda e tara asta unde am invatat ca a bea o cafea aromata (si olandezii au o anume afinitate pentru asta, fiind de foarte mult timp consumatori de asa ceva si mari importatori de secole) in timp ce privesti 2 sau 3 pasari negre cu ciocuri portocalii, ce se joaca printre ramurile merilor e un spectacol al vietii insasi de neratat. Poate ca Olanda m-a invatat ceva ce stiam in adancul sufletului de foarte mult timp si anume...Eu iubesc lucrurile care nu sunt asa de evidente. Prea multa lume vine sa vada Olanda primavara, cand explozia florilor o face neasteptat de vie si pasionala. Eu insa o iubesc mai ales toamna si iarna. Cand frumusetea ei e mai greu de descoperit. Si incantarea pe care mi-o aduc insulele ei departe de lumea dezlantuita, asa aprige si dure cum sunt ele, e una greu de egalat. Simplitatea dunelor, linistea locurilor unde doar vantul si valurile se fac auzite, mirajul Nordului, cat mai departe, neaccesibil.

Amsterdamul acesta mereu surprinzator, jucaus, unde se topesc pasii atator oameni din atatea parti ale lumii. Canalele lui de un romantism desuet si totusi atat de vii, prezente. Cu sunetele lor, cu miscarile barcilor moderne sau clasice. Cu claxoanele bicicletelor vesele ce-si fac loc printre multe flori din fata caselor cu multe trepte. Interioarele surprinzatoare care te lasa ospitaliere sa le privesti. Totul ca-ntr-o casuta de papusi. Asta e Olanda mea, asa cum o vad si simt eu, acum dupa 10 ani. Parte din mine si din viata mea.

duminică, 28 octombrie 2012

Halloween la drum de seara...

Iar e ultima noapte din octombrie, frig, dovleci aurii tinand isonul frunzelor deja cazute ale toamnei, vrajitoare si mai ales multa lume isterizata de ideea asta de Halloween. Nu o sa mai scriu din nou despre Samhain si toate cele de la care au venit pe carari mereu rasucite traditiile si simbolurile de astazi ale sarbatorii.

Pentru mine Halloween e ziua Freyei si gata. Insa ma amuza cum mai toata lumea ori ca e de acord ori ca nu, foarfeca la ziua asta de sus in jos si de jos in sus, ca e asa si pe dincolo, ca e diabolica, comerciala, americaneasca (hahahaha) ca e ok (pentru copii, huh?) ca mananci bomboane cu nemiluita (vai mie)  ca mai decorezi prin casa (de inteles pe frigul asta, doar nu o sa mai aduni castane ca la inceputul toamnei), ca una, ca alta.

Hm, ce poate fi mai frumos decat o zi speciala ca zi de nastere. Ma rog, toate sunt speciale in felul lor, ca sa fiu politically correct, dar nu am chef, asa ca eu spun asta in cunostiinta de cauza, deh, 22 decembrie cum ar veni :). Mereu mi-a placut toamna, nu am nici o problema cu ea, ba mai mult e premergatoarea iernii cand eu ca o vietate a noptii si Nordului friguros ma reintorc la energia primordiala. Aia cu luna plina intr-o noapte geroasa de ingheata si pietrele :) si totul in jur clar, atat de clar ca vezi pana si firele ierbii negre profilate in lumina albastra si rece.

Sa vina Halloweenul...il asteptam cu lumanari calde pe un platou cu pietre din Danemarca si scoici de pe Texel si de la Marea Baltica. Cu tort, cadouri pentru amandoua (Keira a zis ca daca e ziua Freyei e si a ei, un pic) si multa iubire care de 9 ani incoace ne umple sufletele si ne vrajeste precum magica zeita a scandinavilor, al carui nume il poarta cu mandrie. Zeita Nordului, o vrajitoare in felul ei si ea, o luptatoare si egala in drepturi cu alti zei, la dreapta lui Odin. Cea care trecand peste vai si munti, risipea iarna aruncand flori in calea primaverii. La multi ani Freya mea draga!

miercuri, 10 octombrie 2012

vaccinuri...

Freya trebuia sa fac un rapel la 9 ani, nu am fost de acord, asta dupa indelungi cercetari pe net, in clipa in care aici in Olanda a fost o campanie a unor organizatii non-guvernamentale (cum altcumva, de la guvern stim doar ca ni se impune, bine totusi ca inca avem dreptul de a alege) ridicata in clipa in care un baiat de 9 ani a murit la o zi dupa vaccin.

Si atunci o gramada de alti parinti ai caror copii au suferit reactii adverse, care au fost finut redusi la tacere de catre medicii de familie (ce nu vor complicatii si sesizari catre organizatia guvernamentala care se ocupa cu aceste vaccinuri) si-au ridicat glasul si impreuna au spus tot ce aveau de spus.

Acum 2 zile aceasta autoritate :) a gasit 20.000 de doze de vaccin (din asta de care ar fi trebuit sa faca si Freya) contaminate, voila, voila!! Au oprit vaccinarea pentru moment, pana aduc o alta transa de vaccinuri. Hm, aici ma intreb, nu o fi si o chestiune de comisioane, hai de la noi, pentru voi, schimbam furnizorul, mai mananca si gura voastra o paine. Hilar, acum ma intreb cand vor descoperi iarasi alte doze contaminate si balarii.

Eu ma bucur, fiindca odata cu aceasta situatie de toata jena, care mi-a mirosit a ceva ciudat, inca de la povestea cu gripa mexicana, am luat hotararea, ca de-acum incolo, adio vaccinuri. Adica ale mele nu au luat in viata lor un antibiotic, nu au avut niciodata racelile si nebuniile alea de tin copiii prietenilor acasa cu saptamanile in perioadele astea de iarna, etc si sa le injectez eu cu asa fiindca...zice Cineva, o Autoritate (de doi lei, daca ma intrebati pe mine, care ne crede pe toti idioti) si care vine mai tarziu si zice: OOPS, am gresit, dar am visat eu aseara ca e totusi bine. Lasa ca erau dozele contaminate, dar jur pe firul rosu si pe Mickey Mouse ca nu se va intampla nimic. Ha, ha, ha!

Eu hotararea oricum o luasem cu mult inainte...fiindca am eu banuielile mele legate de alergia Freyei, asa ca pe fondul ei si-asa sensibil, nu aveam de gand sa i-l mai scutur nitel cu niste vaccinuri. Oricum au in sistem deja vaccinurile alea de pana la 4 ani, dar nu vor avea pentru HPV si altele de sezon, gen gripa pestelui prajit, gripa porcului zburator si altele asemanatoare.


joi, 13 septembrie 2012

alegeri, alegeri...

Exista copii care nu au fost dusi la scoala de catre parintii lor decat de vreo 2-3 ori intr-un an, intr-o viata, habar n-am. Exista copii care stau in ora de pranz si pana la 6-7 seara numai cu straini. Exista parinti care mi-au spus ca cele doua (maximum) ore petrecute pe zi cu copilul (restul e noapte si copilul e in pat) ii streseaza si nu le produce bucuria aia la care se asteptau. Exista parinti care critica cat se poate de vehement mamele care aleg ori un program flexibil, ori unul part-time ori stau acasa. Exista si mame care le critica pe cele care aleg jobul in defavoarea statului cu copilul aplicandu-le o eticheta dureroasa. Exista si oameni care nu mai pot de grija celuilalt, uitandu-se mereu in curtea lui.

Nu stiu de ce? Sincer nu ma intereseaza. Dar...atunci cand cineva face o alegere, oricare ar fi aceea, de ce nu se poate impaca cu ea? Nu ai cheful necesar sa stai cu copilul mai mult, ok, e viata ta, copilul tau, dar de ce simti nevoia  de diferite confirmari cum ca tu faci bine, ai cumva indoieli? Pai atunci schimba, cerceteaza situatia, vezi ce poti face.

Stai cu copilul tau mai mult si renunti la altele. Ok, dar si atunci nu te mai uita ca unii se duc in Bahamas, caci si-au lasat copilul cu au-pairul (adus uneori pe niste bani de nimic si tratat cam la limita scalvagismului asa), la after school sau cu altii ca sa faca banii aia de vacante exotice.

Ma surprinde sa vad cate mame nefericite exista! Cum a inceput scoala, cat timp astept copilul sa iasa de la ore (in cazul meu a mica, ca aia mare se duce singura pe bicicleta) aud atatea aberatii ca imi vine sa ma duc in varf de munte. Ma refer strict la Olanda a carei situatie nici nu se compara cu Romania (acolo e alta cultura atata tot, acolo exista bone, bunici, etc.) si unde o familie daca tine neaparat se poate mula la a lucra mama 3 zile pe saptamana, miercurea si vinerea aici fiind zile scurte de scoala.

Dar ca si in Romania si peste tot in lume si-n Olanda exista familii cu dinamici diferite. Exista familii care nu functioneaza dupa principiul: suntem o echipa. Si unde uneori, dezechilibrul dintre asteptari si realizari e la fel de dezastruos ca peste tot.

Vecina mea care lucreaza full time isi vede cei 2 copii putin, ea nu sufera (mi-a comunicat-o), copiii nu stiu ce simt. Stiu insa ca povestesc uneori cu tristete (celorlalti copii la joaca), ca ei nu au mancat niciodata un pranz in timpul saptamanii cu familia (aici lumea are o pauza generala de la 12 la 13 ziua)in sensul probabil ca nu petrec timpul ca majoritatea celorlalti. In schimb au mult mai multe material fata de ceilalti copii (si totusi nici asta nu-i face "ceva" mai fericiti ca pe restul).

Totusi ma intreb (in sinea mea): odata ce o familie alege o cale, de ce nu se impaca cu ea, si sa zicem ca pe parcurs isi da seama ca poate nu e calea cea buna de ce nu au curajul sa schimbe ceva, in definitiv, viata e scurta si trece repede :).

Cu tristete remarc uneori ca e greu de inteles de ce parintii (deci oamenii aceia care aleg sa faca copii, caci nu cred ca le-a pus cineva pistolul la tampla) nu au ca prioritate principala: copiii!!

De ce intre un aparat de fotografiat cu extra-mega-super pixeli de ultimul tip ( e un exemplu si ma refer la cei care tin mortis sa aiba cat mai multi bani din joburi) si timpul pe care l-ar acorda copiilor lor in detrimentul jobului nu aleg copilul. La urma urmei copilul in 15 ani pleaca de acasa, asa grosso moddo.

Dar cum de atatea ori am zis-o, e copilul lor (alegerea educatiei si timpului petrecut cu el le apartine in totalitate)...insa asta e, sanu planga pe urma ca nici macar nu stiu cum a trecut copilaria copiilor lor, ca "poate" ar fi trebuit sa faca una-alta. Doar a fost alegerea lor si atat!

marți, 4 septembrie 2012

listen to your heart

Bucati de viata. Sticla colorata in soare. Fluturi negri cu buline portocalii pe flori de un violet intens in gradina din fata casei mele. Soare de toamna, dulce si cuminte. Stiu, uneori am impresia ca o sa o iau pe campii de atatea sentimente violente. Viata mea nu stiu daca a fost grea, usoara, complicata, nebuna, rebela sau plina de riscuri (asumate) dar stiu ca am trait-o la maxim. Asa ca...mai mult de atat ce pot cere?

Mi-am ascultat inima, asa razvratita cum e ea. Si acum doua zile am primit inca o dovada ca sunt iubita asa cum sunt eu. Poate rece pentru unii, prea pasionala pentru altii, dura ca un samurai sau romantica pana la ultima picatura de sange, bovariana de-a dreptul. Intunecata ca-n romanele gotice.

Ma intreb uneori daca oamenii isi asculta inima de ce sunt atat de bulversati, nefericiti, mereu in expectativa.

De zece ani il stiu, atat de bine. Asa cum imi stiu romanele favorite, cantecele favorite, locurile favorite. Si totusi o seara cu el, uneori face cat zece petreceri. Stiu ca toamna ma indragostesc, dar de data asta el a fost cel care s-a purtat ca un pustan de 18 ani aflat la prima iubire.

Daca viata e facuta din mii de poze si filme si arome si culori si biletele de hartie si convorbiri telefonice si sentimente si lacrimi de copil si zambete si mangaieri si petreceri si ploi si frunze de toamna si iarba cruda si zapada si cafele aburinde si saluri moi peste paltoane si margele rupte si nisip cald si valuri albe atunci...ascultati-va inima!

joi, 30 august 2012

vine toamna...

Si iar ma reindragostesc de aer, frunze, pietrele de pe drumul meu de zi cu zi, de hainele de ploaie cu gluga ale fetelor, de cafeaua bauta in timp ce ma uit la picaturile de ploaie, de zambetul lui in timp ce stie ca este privit (eu ma trezesc mereu prima), de serile de toamna lungi cu lumanari mari aprinse pe un platou si lumina calda raspandita de ele prin camera.

Vara alerg, vara simt, vara...Toamna ma aduce in zona aia de visare, unde seara e dimineata si ziua e plina de mangaieri si carti si filme si case frumos decorate si primitoare si duminica e lenesa si plina de jocuri la masa din bucatarie sau mers prin padure sau la muzeu, sau la balet. Unde Amsterdamul devine cochet si misterios si impanzit de luminite ca niste licurici rataciti...si trece de la nebunia cruda a culorilor din vara la haina eleganta a toamnei.

Ziua e mai scurta, seara se lasa lenesa peste cartier, merii sunt incarcati de globurile lor verzi. Copiii alearga toata ziua p-afara, cu bicicleta, umplu cararile mici dintre case de desene cu creta, si-au scos corturile de prin case la locul de joaca si inventeaza sute de povesti. In curand o sa inceapa scoala :).

Toamna are ceva romantic in ea, ca o doamna frumoasa cu multe povesti de dragoste si care isi poarta rafinamentul ca pe o bijuterie de pret, chiar de ar parea demodata multora. Ei nu-i pasa, ea stie ca e frumoasa si atat! :)




duminică, 8 iulie 2012

Eu nu ma plictisesc

Citesc o chestie, cretinoida, dar mi-a atras atentia, tocmai prin simplul fapt ca aduce destul de mult cu ceva situatii pe care le cunosc din viata reala.

O sa incep sa spun ca eu nici macar nu-mi amintesc sa ma fi plictisit de moarte asa cum aud si vad uneori in jur la diferite persoane. Evident cunosc senzatia. Am incercat-o si eu in viata, rareori insa si atunci cand am "mirosit-o" am inlaturat-o rapid, punct (adica m-am apucat de facut ceva, plecat din locul respectiv, eliminat persoana din viata mea, nu de tot :)) daca e atat de plictisitoare, etc).. Imi place sa fiu cu mine, si chiar daca nu am diferite lucruri la indemana, o carte, ceva, nu ma pot uita pe geam sau altele, meditez :). Da meditez, chiar si la nemurirea sufletului.

De aceea mi se pare crunt ca un copil sa se plictiseasca. Cum sa se plictiseasca un copil? Pai ei acum au universul deschis in fata lor ca un boboc de floare ce in fiecare zi isi mai deschide putin petalele. Si chiar daca are un moment d-asta! Pai trebuie invatat copilul: sa nu se plictiseasca, sa spuna ca se plictiseste si sa gaseasca ceva de facut, explorat, jucat, si asa mai departe. Freya pana acum nu mi-a spus vreodata ca se plictiseste si daca a avut momente in care sa zicem o vedem mai plictisita am intrebat-o si gata, ne-am apucat activ de facut ceva, dar in  general e genul meu. Mereu are ceva de facut, are chiar agenda :), isi tine jurnal, imi spune ce vrea sa facem in weekenduri, vine acasa daca s-a saturat de jucat pe-afara, in casa nu atarna aiurea pe canapea ci face ceva, deseneaza in caietul ei de design, taie hartie de impachetat si face patternuri :), ma intreaba ce mancam la cina ca sa stie si ma ajuta la bucatarie in general, isi pune muzica sau audiobooks la cd-player, citeste, se joaca lego cu sor' sa, cu plastilina, cu casutele de papusi, de-a magazinul :), si asa pana poimarti :). Pe scurt, e activa si nu pasiva. Poate o fi o chestie de educatie, habar n-am nu ma pot pronunta. Cert este insa ca daca as fi auzit-o des:"mami ma plictisesc" nu as fi stat asa ca gandacul de Colorado, inert pe o frunza asteptand sa mi se dea cu insecticid in freza.

Pana la urma eu vad plictiseala ca inertie, timp mort, pasivitate. Si oricum lipsa unei asertivitati duce oamenii in situatii de genul: eu ma plictisesc dar nici altceva nu fac, stau asa poate ma distreaza altii. Si cred ca la un moment dat copiii ajung sa ne imite, nu stiu daca o fi vreo teorie legata de asta, dar oricum daca ei de cand se nasc sunt expusi unei palete largi de experiente, lucruri si locuri noi, nu cred ca au timpul necesar sa se plictiseasca.

Tot ce aud uneori ca maraiala inainte de culcare e asta: mami dar nu am terminat de jucat :)...de la amandoua. Asa si cum pe mine ma apuca somnul citind o carte si n-am uneori timpul ala nemasurat de dulce, exact inainte a atipi, cand trec cu ochii mintii prin intreaga zi sau un eveniment sau cand lenevesc pur si simplu pe la 11 din noapte inca admirand norii trecand pe cer, in serile lungi si albe ale verii din Nord-Vest, nu chiar din Nordul-Nord. Despre el altadata :).

Dar e drept, ale mele nu se uita la tv seara, ale mele nu au computer/tableta sau tv in camera, ale mele duc probabil o viata mai simpla spre spartana in comparatie cu alti copii, dar e drept ca eu cred in asta asa ca ele imi cunosc principiile de la inceputul calatoriei noastre impreuna. Exista un Wii si un Nintendo in casa mea, care sunt folosite din an in Paste, si asta in conditiile in care Olanda e renumita pentru ploaie si timp nefavorabil. Si cu toata ploaia azi am fost cu Freya la un spectacol stradal de teatru pe picioroange care se tine anual in Deventer si ne-am umplut retina cu imaginea jucauso-fantastica a 22 (numarate de Freya) de girafe mari, rosii :). Viata e prea scurta pentru a ne plictisi!




miercuri, 27 iunie 2012

daca e miercuri e biblioteca publica...

Raportul grupei 4 (scoala primara in Olanda are 8 grupe si de la 12-13 incepe colegiul) al Freyei e minunat. Juf a ei (invatatoarea) a fost foarte emotionata cand i-a spus lui Jan ca ii pare tare rau ca nu o sa o mai aiba pe Freya la anul ca eleva. Aici se schimba in fiecare an invatatoarea. Dupa cum imi inchipuiam cea mare a mea e populara, dar ce e mai important e ca e un raport excelent. Mai ne trebuie doar putin mai multa atentie (cica la un test d-asta de spelling, fii mea a luat A-fara greseli la cuvinte dificile si B+ la cuvintele usoare, hahahaha, exact ca mine, repezita uneori si aeriana). In rest chiar i-a zis lu'ta'su ca ii pare rau ca nu prea are ce sa-l indrume intru indreptarea deficientelor :)) (asta saracu a plecat chitit sa o intrebe deja de colegiu, mama paranoica acasa, deh, care isi vrea kinderul la Gimnasium, un fel de colegiu de pe treapta superioara  de unde e foarte simplu de trecut la Academia de Arta unde vrea fii mea sa se duca, pana acum...ca deh, totusi e prea mica pentru a sti ea sigur chestia asta, dar oricum).

Dar cica cireasa de pe tort a fost Keira. Eu eram cu Freya la lectia de balet si el s-a dus la intalnire cu asta mica. Juf deja stia cum o cheama (cica Freya povesteste despre ea la scoala) si cand a vazut-o i-a zis: vai ce papusica, imi pare rau ca nu o sa te am in grupa mea de la anul. Din toamna si a mica merge la scoala. Keira i-a raspuns: dar tu esti juf a Freyei, nu face nimic! (traducere ad-hoc). Au ras cu lacrimi.

Azi fiind miercuri, am fost cu ele la biblioteca, mereu e cate o activitate, ori citit, ori decupat, lipit, povestit, sezatoare ce sa mai :)). Ele ocupate cu doamna respectiva, eu cu mama uneia dintre fete care era curioasa ce cred eu despre societatea olandeza, etc. Sfioasa m-a intrebat de unde sunt. Din Romania, zic eu. Ah, nu stiu prea multe despre Romania mi-a zis ea. I-am zambit sincer, e ceva Domnule, imi plac la nebunie oamenii directi si cei sinceri, naturali, fara fasoane si figuri in cap. La sfarsit dupa ce ne-am conversat noi ceva timp, cumva mirata imi spune: iti multumesc, a fost o conversatie foarte placuta. Hahahaha, nu stiu la ce se astepta, dar ma bucur sa imi dau seama ca eu am facut pace cu mine. Sunt romanca, dar sunt eu la urma urmei, sunt si olandeza prin adoptie, sunt si cetatean al lumii, dar mai ales al Universului...in rest toate bune si frumoase, biblioteca e un loc magic pentru noi. Pentru mine. Imi iau carti si in timp ce ele sunt ocupate cu activitatile astea, stau pe perne d-alea joase si citesc si eu, si mai ales ma simt ca un copil!

luni, 25 iunie 2012

Scoala si timp liber

Zilele trecute m-am tot gandit la porcaria asta moderna cu omul multilateral dezvoltat (care vai atata o condamnau in comunism si care o aplica acum intr-o veselie). Copiii trebuie sa stie si sa faca zeci de activitati, care mie personal imi par de groaza, dar nu, ei trebuie sa bifeze acolo orice casuta disponibila dintr-un formular imaginar, ala al succesului in viata.

Evident ca ma bucur ca am copii talentati, dar asta nu inseamna ca ii voi alerga ca pe hotii de cai in virtutea faptului ca daca pierd trenul, nu mai vine altul. Vax Albina. Si chiar si jucatul pe afara eu il vad intr-un anume fel. Ok, sa incep cu inceputul.

Acum o saptamana stand de vorba cu o amica, mi-a spus socata: vai Freya nu inoata? Nu draga mea i-am raspuns, nu am considerat ca e crima de lez-majeste ca nu a invatat inca. Poate de la anul. Asta cu inotul e o chestie de gustul parintilor, daca au avut chef de mici sa-i duca sau nu. Ca nu vine catastrofa nucleara din senin, sau inundatiile de peste 5 metri, ca asa nu detinem noi controlul absolut asupra tuturor lucrurilor ce ni se pot intampla in viata asta. Ma rog, tot chestiune de orgolii,  a mea e mai breaza ca a ta. Jeez, am ramas masca, nu de alta, dar am realizat ca printre minunatiile de lucruri ce le pot invata pe ale mele, sa nu uit una importanta: sa nu iei de bun orice critica, sa o judeci tu putin si sa nu pui la indoiala un crez al tau. Printre altele ceva ce urasc la greu e comparatiile intre copii. A mea e mai inalta decat  a ta care e mai mare cu un an, so f...ing what?? A mea vorbeste mai mult ca ta :)) da bre, a mea e mai interiorizata...si?? Bla bla bla...ce misto, o mama isi invata de mica copila cum sa faca lumea sa o ia la fuga, caci la mine nu prinde deloc lauda de sine, ca nu sunt atat de naiva. Daca vad o valoare o laud eu, nu-i nevoie sa mi-o bage ea in fata.

La scoala toate bune si frumoase, atata tot ca evident curentul e cel general. Ori mi-a crescut pipota in mine cand Freya mi-a spus ca la o poveste, destul de ciudatica as spune eu, toti s-au tavalit pe jos de ras, doar ea si altii 2 nu prea. Si mi-a dat si explicatia, ca ei pur si simplu nu i s-a parut asa de amuzanta. Uaaa, deci n-am vorbit in pustiu! Fii mea e in stare sa gandeasca ca ea si sa nu-i fie rusine. Ca vorbesc cu ea de la politica pana la transformarile fizice la pubertate, de la Univers si pana la atomi e normal, dar nu ma asteptam sa si inteleaga unele notiuni filosofice. Nu inca, dar iarasi copiii imi demonstreaza ca ei sunt mult mai mult decat ne asteptam noi.

Pe de alta parte: balet face ca vrea ea, la biblioteca mergem ca e foarte fain, la muzee mergem ca iarasi ii plac, pe-afara se da cu bicicleta si se joaca cu copiii ca e normal, daca nu acum atunci cand. Insa sa ajung sa-i programez fiecare bucatica de timp, no way, nu acum. Las ca o sa aiba timp pentru asta toata viata lor! Mai revin eu cu ceva amanunte ca mi se pare tare important ce le transmitem acum, cand inca nu sunt adolescenti, linistea dinaintea furtunii :)!

vineri, 22 iunie 2012

Crestem...

Keira a primit bicicleta de copil mare, d-aia cu roti ajutatoare si cosulet in fata. Azi a facut numai piruete prin casa cu mainile impreunate, ciripind vesela nevoie mare: ik ben zoooooooo blij :) sunt ataaaaat de fericita :).

Freya are 3 admiratori: Casper, Mike si Justin. Mike este new entry :). Tocmai ce s-a mutat de curand in cartier. Intr-una din zile ii spune Freyei: stii ca eu sunt indragostit de tine? Freya (cica) a zambit si i-a spus: vai ce ma fac? Si Justin si Casper la fel! Deocamdata imi spune, sper ca si mai tarziu :). De altfel sunt atat de dulci aceste indragostiri. Fata mea e visatoare, ca si mine, adica nu ca viseaza la sau ceva anume, ci cai verzi pe pereti :). Cu toate astea ma uimeste felul lucid si realist in care poate uneori privi lucrurile. Si isi dezvolta acum o trasatura de caracter pe care o ador, pur si simplu o ador. Independenta. Gandeste cu capul ei si nu ii e rusine sa mi-o comunice sau la scoala...unde de altfel sunt invatati sa fie asertivi, minunat.

Eu...hm, eu m-am impacat cu numarul 2, la un moment dat cochetam, visam, brodam un numar 3. Am fost comoda si am acceptat ca asta e formula ideala pentru mine (bine pe de alta parte nu am de unde stii, daca nu am avut curajul sa-l fac, desi e mai bine  zis sa o fac :))...al meu rade si zice ca si numarul 3 tot fetita ar fi fost, e energia roz din casa mai puternica decat orice, cred).

El...le rasfata in continuare, pana la Luna si inapoi, de fapt impopriu zis, le leagana in fiecare zi in bratele puternice ale tatalui si ocrotitorului lor, facandu-le vesnic pe plac, motiv de iritatie (temporara) pentru mama lor :). Regreta in zilele lungi ca a stat prea putin cu ele si se duce sa le inveleasca, doar pentru a mangaia un picior de copil iesind din pijama, slab surogat luat ca un drog in asteptarea diminetilor de weekend, caci da, diminetile de sambata si duminica la noi sunt sacre...familia V coboara din pat si mai bine zis de la etaj de-abia pe la ora 10 spre 11. Pana atunci ne pupam, dragalim, doi adulti cu doi copii cuibariti intre ei, vorbind toti in acelasi timp si incercand sa spunem glume (Freya si Jan) ce am visat (eu si Keira), sa ne aducem aminte de clipele frumoase ale saptamanii si sa planuim expeditia de duminica :). Crestem, dar ramanem inca copii :)!

vineri, 15 iunie 2012

sunt indragostita pana peste cap...

Am doua prietene, doua papusi vii, doua miracole ce vor inflori in doua femei frumoase, doua capete blondute, doua vieti ce au rasarit dintr-a mea, nu-mi apartin in totalitate, dar pe care le-am purtat in inima inca inainte de a le cunoaste. Salvati-ma va rog, caci dragostea asta ma consuma, ma innebuneste, ma obsedeaza!

Una imi deschide ferestrele sufletului ei in fiecare dimineata in culoarea copacilor, a pamantului, a cafelei, iar alta a cerului, marii si a ceramicii de Delft :). Cu fiecare sarut imi rup din dragostea asta mare si inca o fac sa creasca si mai mult. Nu mi-e strain nici un coltisor de mana, picior, burtica, obraz.

Oare exista drum mai frumos pe care sa mergi in fiecare zi decat al unei mame? Uneori obosesti chiar si la ciripitul vesel al copiilor tai, curgand ca un suvoi neintrerupt. Dar cu fiecare piatra noua vazuta in drum, curiozitatea ta creste si mai vrei sa vezi si dealul ala din departare, desi pare greu de urcat. Ai uneori mainile obosite de atata purtat corpul rotund si perfect al uni copil de 3 ani, dar pana si acolo exista o dulceata de nedescris. Vrei sa te oboseasca, vrei sa-si lipeasca obrazul de al tau si sa inchida pleoapele usor, visand acadele cat pomii si paturi cu saltele din vata de zahar.

Ma afund in apa asta calda cu miros de salcam si imi umplu ochiul cu poza asta ca o ilustratie veche. Suvite aurii pe obraji albi, maini rotunde ce leagana papusi, gene ce acopera ochiul rotund ca niste pensule de fard de obraz, papuci roz ca niste bomboane si mai ales zambetul ala perfect, fara nici un defect care iti este adresat tie, exclusiv tie, ca mama. A lor. A celor doua. Nimic pe lumea asta nu se compara cu senzatia asta si sunt da: indragostita pana peste cap! :)

vineri, 6 aprilie 2012

muzica, muzica si iar muzica

Tot ce am vrut sa fac...am facut...ma simt coplesita de viata asta modelata in forma pe care am visat-o. Libertate, nu tu reguli, nu tu presiune sociala, nebunie curata. Acum, Freya e cu bicicleta pe afara cu fetele ei, Keira se joaca cu lego in camera ei, barbatul dus pe coclauri la munci, si eu am descoperit pe youtube niste baieti de zahar care pun efectiv albume intregi :)) de pe vremea mea maica: deci am ascultat asa:

1. Violator-Depeche Mode
2.Joshua tree-U2
3.Achtung baby-U2
4.Nevermind-Nirvana

Trai pe vatrai, ce sa mai...Probabil o gospodina desavarsita ar avea cu siguranta ceva de facut prin casa. Vine weekendul cu Pastele. Dar evident ca ne vom plimba, e primavara, e frumos, pasarelele canta, copacii sunt infloriti, e pacat frate sa stai prin casa indopandu-te cu neste chestii la care ai muncit ca sclavul.

Nu eu, vorba aia, dupa ce mi-au indus astia cu grupul nostru de fosti colegi de liceu euforie la greu, ce sa fac si eu: ascult muzica, macar aia nu imbatraneste, n-are riduri, nu-si face botox si e mereu fermecatoare ca atunci :)).  Nu ca m-ar bate vreun gand...pai ce nu toti avem in jur de 38 de ani, oare exista natural vreunul sau vreuna care la 38 sa nu aiba nici un ridulet acolo...si daca ar exista bravo lui! :))

Eu abia astept petrecerea care va urma dupa festivitatile de la liceu. Cica tine toata noaptea si se va dansa. Sa te tii, eu si cu Anca vom rupe pantofii. Pai nu? Doar cine bantuia prin Club A, Terminus si altele la varste d-astea indecent de fragede.

Dada tara arde si baba se piaptana...maine am zi libera...gagicile se duc cu al meu "iepuras party", cautat de oua si alte surprize si io ca o lady ce sunt ma voi preumbla prin magazine :)). Dupa in masina si pe aici ti-e drumul...chiar ma gandeam ca eu si cu al meu avem casa doar pentru unicul scop de a dormi in ea, asculta muzica, cititi carti in pat, facut dus, mancat, chestii d-astea...nu ma preocupa in mod deosebit sa o bibilesc, sa stau sa frec la ea, sa o decorez (minimalist daca ar fi dupa mine, stilul japonez). Cand auzim prieteni care stau si mai schimba un gard, mai freaca nu stiu ce chestii prin casa, mai pierd timpul din weekend pentru nu stiu ce vopsituri si nebunii, ma gandesc ca noua un hotel ne-ar fi fost ideal.

Adios muchachos, ma retrag la frecat menta cu spor!!

sâmbătă, 31 martie 2012

bloguri si ne-bloguri

Sunt precum zambilele de pe camp, nu stiu decat de soare, ploaie, vant, vad un nor, am radacina in pamant...ce sa mai, mi-a luat mult timp pana m-am prins eu ca de fapt blogurile astea sunt facute cu un scop, ala de a scrie undeva in vazul lumii si a primi diferite feed-backuri la diferite experiente si mai ales cugetari d-ale noastre.

Adicatelea sunt bloguri pe categorii: parenting :), bucatareala, hand-made de diferite :), filosofice, literare, de calatorii, etc, etc. Cand m-am gandit si eu sa-mi fac blog, era din cauza adictiei de net, diferite forumuri, nebunii, deh, ca tot omul ce are net la liber si oricand si de viteza si timp nene sa tot scrie.

Acu ca mai m-am luminat si eu un pic, bag de seama ca poate pentru unii blogul meu e un fel de struto-camila si deh nu poate fi numit blog, ma rog poate ne-blog. Dar ce ma intereseaza pe mine, vorba aia, e blogul meu, luati ochiul de pe el :)). Chiar de este varza cu carne, e al meu si trebuie aparat. L-am neglijat saracul. Macar de ar avea consolarea destainuirii pe care am sa i-o fac astazi. Asa sunt eu! Nu neaparat superficiala, cat mai degraba absorbita de prezent. De fiecare clipa care trece, de filmul asta care e viata mea si nu vreau sa ratez nici macar o secunda.

De 3-4 zile sunt atat de racita, incat gandesc numai cu un neuron, si ala cumva ranit intr-o prelungire a corpului lui celular...si totusi...Mi-e dor sa mai scriu, caci vorba aia se intampla atatea zi de zi. Poate totusi macar o data pe saptamana, ca o disciplina a samuraiului cu floare de cires care sunt ;).

E primavara. Si primavara in esenta eu sunt foarte indragostita. Nu de cineva, in speta de viata in general. Sunt aeriana, melancolica, ascult multa muzica, mananc arta pe paine, nu prea mai vizionez filme, citesc mult, ma plimb pe afara, ma vad cu prietenii, uit sa mananc chiar, visez la cai verzi pe pereti.

Pana atunci macar tot am trecut astazi sa-mi salut ne-blogul meu :) parasit intr-un colt ca pe timpuri Cioran si Eliade dupa ce fusesera cititi si ma aventuram si mai departe si mai departe...mereu in calatorie, mereu pe drum.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

m-am intors...

De ceva timp ma tot minunez ca lumea e in miscare. Peste tot sunt demonstratii, azi am vazut una pe euronews de la Viena. Bineinteles ca astea din Europa sunt ignorate cu buna stiinta de mainstream mass media de tot rahatul care este in intreaga Europa. Nu care cumva sa se trezeasca zombies la viata? Ce sa zic...bine ca am neuronii care fac sinapsa singuri si nu asteapta pilula albastra ca sa dorm linistita. Astazi dintr-una intr-alta am discutat cu Freya despre autoritati. Despre regina Olandei, care mai nou, ca orice autoritate din intreaga lume speriata rau ca poporul nu o mai iubeste cu ardoare a dat ordin de perchezitionare fortata a caselor de pe strazile unde o sa viziteze ea anul asta de ziua nationala. Daca credeti ca e gluma, nu e! Asta e mai rau, ca sa zic asa. Cine refuza e bagat la inchisoare. Abunda forumurile olandeze de huo, Olanda stat politienesc, etc...dar bineinteles ca ei vorbesc, ei se aud, ca niciodata vreo autoritate nu va tine cont decat sub presiune sa fim clari :)) de ceea ce zice poporul.

Ca atare azi am initiat-o pe fii mea in primele taine ale anarhismului si neascultarii de autoritati, de a gandi cu capul tau si nu de a te arunca de pe o stanca ca asa a zis nea regele, nea presedintele, nea politistul sau mai stiu eu cine pe lumea asta mare si plina de ciudati. I-am zis ca nu exista nimeni mai presus de ea, ca nu ii este nimeni superior, chit ca face parte din niste reguli ale societatii, ca le poate ignora cu buna stiinta daca logica ei ii spune altceva. Si mai ales daca vreodata nu va fi de acord cu ceva sa ma bage pe mine la inaintare: am voie de la mama :)) bine asta pana va fi majora ca atunci poate sa le spuna ea vreo doua direct! Stiu ca sunt oameni care mor de frica diferitelor repercusiuni, care ar fi alea nu stiu, poate sa-mi ia careva boii de la bicicleta, sau esarfa araba adusa din Iordania de mama, acestea fiind dupa cum se stie niste elemente tare periculoase in viata societatii toata amortita bine de prozacul cotidian.

Intentionez sa cresc niste copii liberi si nu niste marionete, astfel ca e normal ca ele sa aiba o pregatire civica. Una minina necesara zilelor noastre. Sa inteleaga mesajele venite prin diferitele canale de comunicare la adevarata lor valoare, si prin prisma gandirii lor, nu sa le inghita precum niste curci bete. Ca asa a zis cutare...so what? Pana la momentul in care vor ajunge sa citeasca din filosofi, asta ca disciplina mentala, ca un antrenament al intelegerii gandirii umane...pana atunci vom discuta deschis despre orice subiect.

luni, 9 ianuarie 2012

chef de internet zero...

Elitismul asta al naibii e de vina...:) am o multime de chestii de facut si m-am cam plictisit sa tot citesc aceleasi si aceleasi dileme, over and over and over again. Sau nu stiu, poate unde se intampla fenomenul asta ciudat: caut esenta vietii sa o gust cu lingurita. Sa o decantez intr-o licoare de aur si argint si atat de fina ca e insasi ea un microunivers in felul ei, plina de stele mici, galaxii si nebuloase inflorite in iarna. Cand am ceva timp liber, desi destul de putin acum la inceput de an il folosesc cu pretiozitate (haha asta sigur i-ar place lui frate' miu). Fetele mele cu obrajii rotunzi si dulci, carti de citit, muzica de ascultat, de baut o cafea cu baietii (am doi prieteni ingineri romani exact aici la mine la tara in orasul meu de 97.000 de locutori). Chestii palpabile, vreau sa simt viata, sa o miros, sa revad paduri, diguri, campuri, dar care ma umplu se seninatatea omului aluia simplu, care nu e framantat de intrebari existentiale.

Habar n-am de ce, eu consumatoarea filosofilor pe paine, mama tuturor intrebarilor rasucite si impletite si de cate 9 ori, vreau sa nu mai "gandesc" prea mult. Cel putin acum, acum doar simt. La maximum. Vreau sa simt trecerea vremii prin minute, secunde si zile...asa cum e ea: iarna asta care nu a fost iarna, Keira care mi s-a transformat din mica papusa de portelan intr-o domnisorica cu rotunjimi de printesa albastra (niciodata roz, uneori verde), Freya care isi misca gratios pletele in timp ce merge cu stepul de parca ar patina cu el, al meu care repeta aproape in fiecare seara la chitara.

M-am plictisit la greu de net, inafara cazului in care ori vorbesc cu gasca mea de fete cu care am fost la A'dam si Londra sau daca mai caut ceva pe net de citit, e o manie asta. Ieri citeam despre anul 1910 intr-o carte si repede m-am dus la wikipedia si google. Dar p-astea nu le pot denumi efectiv net, sunt precum dictionarele moderne :). Altfel nu am fost niciodata o persoana care sa stea pe messenger, si oricum m-ar irita infiorator sa mai scriu pe forumuri. Nu mai am rabdarea necesara. Feisbucul mai merge inca tot asa din cauza majoritatii prietenilor de departe cu care e mult mai simplu sa click si sa interactionez, dar in rest...niente, nada, niks :).

Unde si poate nebunia asta care m-a cuprins acum...de ceva timp cu iesitul. E si drept ca mi-am format gasca de prieteni in timp, e si drept ca e mai usor de gasit acum si pentru fete si pentru mine ceva misto de facut. Doar in locurile de joaca, e clar ca nu era visul vietii mele :). Deci viata mea s-a mutat mult mai mult in real si a ramas mult mai putin in virtual. Ceea ce nu suna rau, dar deloc, sic!

duminică, 1 ianuarie 2012

semne bune anul are...

1.01.2012 ce frumos e anul asta! Nu stiu cum de tocmai acum ar trebui sa se sfarseasca tot, ca eu una nu pot crede asta, doar 2012 e numar par, simetric, perfect, 2 si 12. Am avut un sentiment asa de frumos la miezul noptii cand timp de 45 de minute, record de cand sunt eu aici, au tot tras oamenii cu artificii care de mai care mai frumoase, unele ca niste lampioane. Fluturi de hartie cerata cu antene de foc valsand in inalturi, Am fost inconjurata de prieteni, am baut un vin rosu bun si am ascultat muzica pana la 4 dimineata, cand am adormit ca un prunc.

Acum beau o cafea mare cu lapte si ascult Debussy Clair de lune la concertul de Anul Nou de la Viena. Viata e plina de frumusete, doar timp sa ne facem sa culegem toate pietrele pretioase care ni le ofera in dar!

Un 2012 frumos va doresc si sa nu va fie frica sa traiti cu pasiune fiecare clipa, fiecare sentiment, fiecare poezie si fiecare cantec.