miercuri, 25 mai 2011

canale si libertate

Dupa 8 ani de Olanda imi dau seama ca am ajuns sa o iubesc cu toate defectele ei. Canalele Amsterdamului pot explica foarte bine spiritul olandez. La urma urmei starea aia generala de libertate si vant bun la pupa e ceva care face parte din peisaj, precum olandezii cei cu parul ondulat, si daca nu ma credeti va rog sa va uitati in picturi...moda de atunci nu avea ca accesorii de zi cu zi perucile :).

Weekendul trecut petrecut in Amsterdam cu alte cinci fete minunate, m-a facut ciudat sa ma reindragostesc de Olanda. Cred ca din cauza faptului ca am privit-o cu ochi de turist. Aceasi senzatie o aveam pe timpuri cand ma duceam la Sighisoara sau Sibiu :). Aceasi atitudine de turist, vacanta si o anume libertate de care ne e greu sa abuzam in restul timpului.

Uitandu-ma la tablourile Rijksmuseumului, pe care cred ca deja le-am vazut in realitate de vreo 5 ori, am redescoperit farmecul discret al Olandei, ceva care ajung sa cred ca mi se potriveste. Un fel de bucurie de a trai, de a te inconjura de frumos, de a savura tot ce poti savura (natura fiind mai zgarcita cu Nordul Europei).
Pe de alta parte ma intreb cumva in gand :) daca cineva sus acolo care ma iubeste nu s-o fi gandit ca tot imi doream nespus sa traiesc in Danemarca si m-a ascultat insa dandu-mi varianta optima pentru mine, nu degeaba multi scandinavi zic ca Danemarca e Olanda Scandinaviei :). Aceleasi dune, tot Marea Nordului, tot un fel de latini ai nordului, insa cu un aer ceva mai cosmopolit, snob si mai "lasa-ma sa te las".

Jan mi-a zis ca pana una alta savoarea Olandei e data nu neaparat de albastrul de Delft, morile de vant, campurile de lalele, ci de catre abundenta de culturi care s-au amestecat in ea, avand parca aroma mirodeniilor comercializate de secole de catre ei, mari navigatori, aventurieri, descoperitori, pirati si negustori :). Cata dreptate are, nici nu ma mai intreb macar de ce in timp insusi vulcanul meu interior da dovada de lungi pauze de liniste, caci stau si eu si admir cerul in culori pastelate, reprodus de mii de ori pe panze celebre :). Ik hou van Holland ;)!

joi, 19 mai 2011

ding ding ding

Trenuri. Mereu am avut de-a face cu ele. Chiar imi plac, au un aer mai demodat :). Aici stau la departare de 5 minute de mers pe jos de gara, una mica. Trec 2 trenuri pe ora, pana la 12 noaptea, dupa nu mai stiu ca incep marfarele (asa e stilul in Olanda). Cand Freya era mica mergeam uneori cu ea in gara, si stateam si ne uitam la trenuri :). Le facea cu mana, calatorii simpatici zambeau si faceau si cu mana inapoi. Keira adora si ea trenurile, azi am stat la bariera cand am mers sa o luam pe Freya de la scoala. Un tren bebe dupa spusele Keirei caci avea doar 2 vagoane. Mi-a mai spus ca sigur trenul este suparat ca daca ploua el nu are umbrela :).

Ding Ding Ding se aude cateodata de la mine din curte. Si cele doua caprite imi dau de stire:"mami, trenul". Nu le vedem, dar le auzim, caci se pune bariera...si ea face zgomot.
Trenurile imi plac, caci am timp sa citesc sau sa ma uit pe geam si sa vad campurile verzi ale Olandei cu cate o casuta idilica pierduta printre canalele inguste ce taie peisajul in dreptunghiuri.
Cred ca asta cu trenurile e un fel de simbol, insigna mea, la fel cum azi am descoperit ca trandafirul de la poarta este alb. Trandafirii mei albi, si ei tot o insigna :)!

luni, 16 mai 2011

tinerete fara batranete si viata fara de moarte

Nu se poate, stiu. Totusi precum natura, mi-am simtit mereu viata ca o cascada, o apa vie, curgatoare. Azi e vara, maine e iarna, ieri am fost copil, acum sunt mama. Nu exista viata dupa moarte, de ce nu? Ah, ca nu este ea in termenii astia definiti de noi, de acord. Ah, ca mintea noastra umana nu poate percepe decat limite, iarasi de acord. Eu am senzatia clara ca exista, atat vreme cat iti doresti asta, atata vreme cat adori viata si o iubesti prin fiecare por al tau. Poate e tampit si pueril, dar cui ii pasa cand din clipa in care te trezesti, adulmeci dimineata cu miros de bebelus, cand pasarile canta, si soarele rasare, uneori ploua, dar si ploaia auzita de sub patura calda e ca susurul unui indragostit. Refuz sa ma limitez, ador sa incerc.

Sub ochii mei fetele mele isi deschid petalele, iar eu ma simt ca vinul rosu intr-un pahar cochet stralucind in lumina, devenind uleios si greu cu trecerea timpului, raspandindu-si buchetul in aer, ademenitor. Ma enerveaza conventiile sociale si cele filosofice unde cineva care are tupeu sa spuna ca luna e albastra si cerul e galben e tratat drept de cucu si extravagant. Ah si nu care cumva sa fii la mijloc prins ca o sa suferi mai rau ca o domnisoara in ziua balului, incaltata in pantofi noi, abia scosi din cutie. Ori esti ateu si gata trebuie neaparat sa fii cinic si acru si plin de aere, ori esti credincios si iarasi esti plin de idei zaharisite, tampitele si reduse, ori nu esti nimic. Ca asa suntem noi oamenii vesnic in dezechilibru, ca rasa ma refer si ca evolutie a ei :)). Nu exista Domne sa fii independent, independenta nu face bine la ficat.

Da sunt zuzi la creier cred, de vad filmul asta in culori orbitoare. Ori sufar de un optimism incurabil, pe care nu stiu de unde l-am luat ca eram si inca mai sunt in anumite situatii de o luciditate infioaratoare. Deci nu ma intereseaza ce cred altii, sa le fie de bine, pentru mine exista un film si dupa moarte, unul unde eu o sa continui sa visez, sa pictez cu ale mele, sa dansez in aer, printre stele si asta fiind foarte cochet imbracata, cu cercei si ceas neaparat :)).

Asa, ca uitasem si tineretea asta fara batranete, pai normal, ca exista...la 80 de ani cred sincer ca o sa ador aceleasi haine flu-flu, cu danteluri negre si voaluri suprapuse si ceasuri Breil si de ce nu? m-as considera o doamna cocheta si un pic ciupita de molii, care o sa le povesteasca nepotilor niste povesti absolut revoltatoare :)) si care o sa poarte cercei de perla si ruj rosu asortate la un par alb bine aranjat, eventual cu o gecuta de piele bej, atat cat sa-i stea bine unei bunicute :)).

joi, 12 mai 2011

nu am chef azi...

Ca in melodia respectiva...unu la mana ca ma doare urechea dreapta, sper sa nu fi facut iar otita sau mai stiu eu ce ca o iau razna. De ceva ani fac vara otita, sau nu stiu mi-au devenit urechile mai sensibile, ca mereu agat vreo d-asta. Am facut acu 2 ani in Romania, aia a fot criminala, cica venisem cu ea din Olanda. O explicatie ar fi ca urechile mele nu sunt obisnuite la vantul asta de aici, trecerile ciudate de temperatura, etc, caci dupa cum zic mai multi care au venit din diferite parti si ei au problema asta.

Doi la mana trebuie sa fac curat prin casa, aspirat, luat hainele insirate peste tot, sters praful, etc. Si nu am chef, am de lucrat cam pana pe la 3 dar dupa nu mai am nicio scuza. In fine cu hei rupul (ca asa merge la mine) o sa o fac si p-asta dar as prefera agurida :)). Stiu amice care au program de smotruiala zilnica, pe unele chiar le relaxeaza, pe mine ma enerveaza. Si cum astia au facut studiu care zice ca pe majoritatea "curatenia prin casa" ii deprima, fac parte deci din marea masa a populatiei :)).

Azi a venit vremea naspa "marca holandika" cer gri, nori multi, sta sa ploua...de aceea cred ca durerea din ureche mi se amplifica proportional cu vremea, ca daca era frumos ca ieri sigur uitam, ieri asa mi s-a intamplat. Soare mult, vant (dar ala era doar bonus) si destul de cald. Am stat si am citit despre Van Gogh, ca tot era proaspata in minte vizita de duminica cu Freya la muzeu in Amsterdam, in timp ce domnitele s-au jucat toata ziua in curte. Ca atare azi am zis ca reproducem picturile cu floarea-soarelui :)) in grup (si-asa nu mai e vremea de ieri de jucat numai pe-afara), de cum vine Freya de la scoala.

E sezonul capsunilor olandeze, salivez numai si daca imi reamintesc gustul, in fiecare zi incepand cu luni am halit cu toatele capsuni. Keira ne atentioneaza mereu sa le rupem frunzulitele...ca eu doar le spal, le arunc intr-un castron si ma asez la masuta lor mica, eu pe jos si ele pe scaune. Asteptam cu acelasi interes si ciresele de mai :)).

sâmbătă, 7 mai 2011

zile calde...

E cald, 27 de grade, nemaivazut pentru Olanda, desi sporadic, au mai fost zile toropite in caldura de cuptor a unei tari plate cu nori pictati in rozuri pastelate, lila si galben de-ti vine sa intinzi mana sa le simti pufosenia. Dupa ce miercuri am vazut-o pe Morgan, fetita orca de la delfinariul din Harderwijk, maine ma duc cu Freya la Amsterdam sa vedem Muzeul de Istorie. Azi nu numai ca s-au jucat toata ziua pe afara dar Freya a si exersat cu bicicleta cea inalta, cu multe busituri :)) adiacente, cu multe curbe luate cu chiuituri. E un mai cald, lenes, cu miros de gratare venind din toate curtile. Sa fie oare preambul la vara ce sta sa vina? O intampinam atunci cu inghetata de vanilie si capsuni :)).