intre anarhie si dictatura

E vorba strict despre ideile mele interioare referitoare la o forma politica acceptabila in viziunea mea azi, anno domini 2010. Eu sunt formata din doua spirale care se intrepatrund, una este latura mea rebela care striga la urma urmei dupa anarhia liber-cugetatoare si care culmea daca o sa cautati definitia ei primara veti vedea ca nu este egala cu haosul, asa cum probabil multa lume ar fi tentata sa creada, ci cu libertatea aia simtita la extrem, fara a fi supus niciunei reguli, niciunei autoritati...cea de-a doua spirala este cea dominanta, cea puternica, cea razboinica, care favorizeaza in primul rand dictatura, neincrezatoare fiind in puterea de decizie a omului de rand. Nu degeaba pe de o parte ma fascineaza istoria lui Alexandru cel mare si pe de alta parte mi-as dori sa pot fi libera de constrangeri pentru a lupta alaturi de vizionari, de idealisti, de revolutionari. Anarhia ar fi ceva bun pentru cei foarte puternici, cei siguri de ei care nu au nevoie de indrumare, care isi cauta singuri drumul si mai pot adauga experienta proprie pentru cei ce vor urma, dar nu este bun ca sistem politic pentru cei care vor reguli, vor autoritati, vor cai line si bine trasate. Dictatura la randul ei nu poate fi buna pentru omul de rand chiar daca acesta sa zicem ar fi fost cumva protejat prin insasi natura ideilor guvernante, n-a reusit Alexandru, n-au reusit dictaturile comuniste, cele sud-americane au predicat capitalismul salbatic, deci clar ele nu au fost nici macar pentru omul de rand facute...ca atare, sunt destinate esecului!! Cum anarhia inca nu a fost instituita in nicio tara si nici nu as recomanda, dat fiind gradul mic de intelegere si libertatea de opinie pe care le au cei 80% dintre oamenii de pe strada (care banal fiind pot fi cumparati azi cu alte "tinichele si zdranganele" diferite de cele ale coloniastilor de pe timpuri dar ramanand in esenta tot niste nimicuri ), nu-mi ramane personal decat sa ma apolitizez.