Nu se poate, stiu. Totusi precum natura, mi-am simtit mereu viata ca o cascada, o apa vie, curgatoare. Azi e vara, maine e iarna, ieri am fost copil, acum sunt mama. Nu exista viata dupa moarte, de ce nu? Ah, ca nu este ea in termenii astia definiti de noi, de acord. Ah, ca mintea noastra umana nu poate percepe decat limite, iarasi de acord. Eu am senzatia clara ca exista, atat vreme cat iti doresti asta, atata vreme cat adori viata si o iubesti prin fiecare por al tau. Poate e tampit si pueril, dar cui ii pasa cand din clipa in care te trezesti, adulmeci dimineata cu miros de bebelus, cand pasarile canta, si soarele rasare, uneori ploua, dar si ploaia auzita de sub patura calda e ca susurul unui indragostit. Refuz sa ma limitez, ador sa incerc.
Sub ochii mei fetele mele isi deschid petalele, iar eu ma simt ca vinul rosu intr-un pahar cochet stralucind in lumina, devenind uleios si greu cu trecerea timpului, raspandindu-si buchetul in aer, ademenitor. Ma enerveaza conventiile sociale si cele filosofice unde cineva care are tupeu sa spuna ca luna e albastra si cerul e galben e tratat drept de cucu si extravagant. Ah si nu care cumva sa fii la mijloc prins ca o sa suferi mai rau ca o domnisoara in ziua balului, incaltata in pantofi noi, abia scosi din cutie. Ori esti ateu si gata trebuie neaparat sa fii cinic si acru si plin de aere, ori esti credincios si iarasi esti plin de idei zaharisite, tampitele si reduse, ori nu esti nimic. Ca asa suntem noi oamenii vesnic in dezechilibru, ca rasa ma refer si ca evolutie a ei :)). Nu exista Domne sa fii independent, independenta nu face bine la ficat.
Da sunt zuzi la creier cred, de vad filmul asta in culori orbitoare. Ori sufar de un optimism incurabil, pe care nu stiu de unde l-am luat ca eram si inca mai sunt in anumite situatii de o luciditate infioaratoare. Deci nu ma intereseaza ce cred altii, sa le fie de bine, pentru mine exista un film si dupa moarte, unul unde eu o sa continui sa visez, sa pictez cu ale mele, sa dansez in aer, printre stele si asta fiind foarte cochet imbracata, cu cercei si ceas neaparat :)).
Asa, ca uitasem si tineretea asta fara batranete, pai normal, ca exista...la 80 de ani cred sincer ca o sa ador aceleasi haine flu-flu, cu danteluri negre si voaluri suprapuse si ceasuri Breil si de ce nu? m-as considera o doamna cocheta si un pic ciupita de molii, care o sa le povesteasca nepotilor niste povesti absolut revoltatoare :)) si care o sa poarte cercei de perla si ruj rosu asortate la un par alb bine aranjat, eventual cu o gecuta de piele bej, atat cat sa-i stea bine unei bunicute :)).
Ce frumos ai scris! Si eu imi doresc sa fiu asa o bunicutza...;).
RăspundețiȘtergere