Elitismul asta al naibii e de vina...:) am o multime de chestii de facut si m-am cam plictisit sa tot citesc aceleasi si aceleasi dileme, over and over and over again. Sau nu stiu, poate unde se intampla fenomenul asta ciudat: caut esenta vietii sa o gust cu lingurita. Sa o decantez intr-o licoare de aur si argint si atat de fina ca e insasi ea un microunivers in felul ei, plina de stele mici, galaxii si nebuloase inflorite in iarna. Cand am ceva timp liber, desi destul de putin acum la inceput de an il folosesc cu pretiozitate (haha asta sigur i-ar place lui frate' miu). Fetele mele cu obrajii rotunzi si dulci, carti de citit, muzica de ascultat, de baut o cafea cu baietii (am doi prieteni ingineri romani exact aici la mine la tara in orasul meu de 97.000 de locutori). Chestii palpabile, vreau sa simt viata, sa o miros, sa revad paduri, diguri, campuri, dar care ma umplu se seninatatea omului aluia simplu, care nu e framantat de intrebari existentiale.
Habar n-am de ce, eu consumatoarea filosofilor pe paine, mama tuturor intrebarilor rasucite si impletite si de cate 9 ori, vreau sa nu mai "gandesc" prea mult. Cel putin acum, acum doar simt. La maximum. Vreau sa simt trecerea vremii prin minute, secunde si zile...asa cum e ea: iarna asta care nu a fost iarna, Keira care mi s-a transformat din mica papusa de portelan intr-o domnisorica cu rotunjimi de printesa albastra (niciodata roz, uneori verde), Freya care isi misca gratios pletele in timp ce merge cu stepul de parca ar patina cu el, al meu care repeta aproape in fiecare seara la chitara.
M-am plictisit la greu de net, inafara cazului in care ori vorbesc cu gasca mea de fete cu care am fost la A'dam si Londra sau daca mai caut ceva pe net de citit, e o manie asta. Ieri citeam despre anul 1910 intr-o carte si repede m-am dus la wikipedia si google. Dar p-astea nu le pot denumi efectiv net, sunt precum dictionarele moderne :). Altfel nu am fost niciodata o persoana care sa stea pe messenger, si oricum m-ar irita infiorator sa mai scriu pe forumuri. Nu mai am rabdarea necesara. Feisbucul mai merge inca tot asa din cauza majoritatii prietenilor de departe cu care e mult mai simplu sa click si sa interactionez, dar in rest...niente, nada, niks :).
Unde si poate nebunia asta care m-a cuprins acum...de ceva timp cu iesitul. E si drept ca mi-am format gasca de prieteni in timp, e si drept ca e mai usor de gasit acum si pentru fete si pentru mine ceva misto de facut. Doar in locurile de joaca, e clar ca nu era visul vietii mele :). Deci viata mea s-a mutat mult mai mult in real si a ramas mult mai putin in virtual. Ceea ce nu suna rau, dar deloc, sic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu