Cat de scurta e viata uneori, ai vrea din tot sufletul sa traiesti cel putin 200 de ani, sa ai timp sa savurezi fiecare clipa ce fuge, fuge, fuge si nu o mai poti avea inapoi.
Azi cu toata caldura de vara pe terminate batea un vant cu miros de toamna. Si toate florile de la ferma miroseau sfasietor, ca si cum te chemau cu ultima lor zvacnire sa le admiri, mirosi, simti in intreaga ta fiinta. Si norii se plimbau cu viteza pe cer, grabiti si ei spre nu stiu ce si nu stiu unde. Noi doi ne opream sa ne sarutam din cand in cand pe aleea fluturilor, caci asa se cheama, creata special sa atraga prin culorile ei toate creaturile astea fragile. Ale noastre se alergau in sus si in josul aleilor oprindu-se din cand in cand sa guste zmeura, care odata cu primavara si vara intarziata de-abia acum se copsese.
Plutesc, plutesc, ca de obicei cand se schimba anotimpurile plutesc. Ceva se intampla atavic...caci de fiecare data se repeta, aceasi senzatie, infrigurare, emotie, dorinta...simt ca vine toamna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu