miercuri, 31 martie 2010

Viata ca un copil

Uneori viata e jucausa, alteori e pur si simplu dura, dar de o duritate logica. Stiu ca exista lucruri pe care nu le putem explica 1,2,3...dar totusi dupa ce adrenalina descreste, evenimentul devine "trecut" si te poti uita la el cu detasare, abia atunci ajungi sa-i intelegi dinamica. Timp de 5 ani in viata mea a existat o prietena (desi e mult spus, hai sa zic amica, prietenele mele cu adevarat am mai zis se numara pe degetele de la o mana) cu care am impartit evenimente, uneori experiente, uneori cugetari, ma rog tot "tacamul" unei apropieri mai mult sau mai putin reusite. De ce vorbesc despre ea la trecut, este pentru ca eu consider ca "relatia" nu ne mai aducea nimic bun si mergea si intr-o directie gresita. Astfel ca eu am decis sa pun punct. Simplu. Si totusi nu este. De ce? Fiindca chiar si atunci cand devii constient ca o situatie de genul asta nu poate continua la nesfarsit, poate conventiile sociale, uneori neasertivitatea, uneori lupta cu prejudecatile, lupta cu tine iti pune piedici in a pune punct si merge mai departe. La mine personal in aceasta relatie au fost puncte de cotitura si 3 discutii din care nu a iesit nimic, ma refer la nimic constructiv sau terapeutic. Prima a fost mai degraba punctul in care eu personal nu am mai putut continua asa, am incercat o comunicare totala, ma rog nu a iesit cum trebuie, am continuat nenatural sa raman alaturi de ea, a urmat a doua discutie, care a lovit probabil in ea intr-un punct pe care deja il considera imun, iarasi s-a interpretat ca jignire, tradare sau alte d-astea de tip autovictimizant, iarasi nu a mers cum trebuie...si a treia a venit asa cum am si simtit-o eu normal ca punctul final. Evident nu este numai ea de vina, as fi cea mai tampita fiinta de pe Terra daca as sustine asta. Ba as spune ca uneori "deschiderea" mea sociala poate fi usor interpretata ca: poftim, intrati, sunt draguta fara limite, etc. Cu toate ca eu sunt o tipa destul de fericita si cand sunt singura, de fapt am prea multe chestii interesante de facut si nu ma plictisesc niciodata de aceea nu vad necesitatea aia de "stat agatat de cineva tot timpul"...ba chiar ma agaseaza, probabil ar fi trebuit sa i-o spun diplomat, dar deh, nu m-a dus capul la ora aia :)). De aceea experienta asta pe mine m-a invatat ceva pretios: sa fiu asertiva mereu, nu numai cu cei foarte apropiati ci si cu cei mai putin sau mai mult aflati doar in contact social. I-am spus ei sa vorbim deschis, sa-mi spuna si ea daca imi reproseaza ceva, sa incercam sa reconstruim relatia daca vrea asta, probabil si ea simtea ca relatia a murit, astfel ca a luat-o ca atare si nu a vrut sa mai discute. Stiu ca am fost dura cu ea la final si i-am spus ca eu consider ca oamenii la dupa 30 si ceva de ani, nu mai sunt adolescentii aia de 18 ani ci trebuie sa priveasca lucrurile cu maturitate, ca atare sa ramanem in limitele bunei cuviinte caci nah, relatia asta a fost poate necesara in dinamica mea de emigrant departe de lucrurile familiare, departe de conectiile super imbraligate si multe din Romania, si poate si in viata ei a avut vreun rost, numai ea stie asta. I-am spus ca eu nu am sa vars vreo lacrima, bine, in stilul meu caracteristic de a vorbi, mai nebun, mai pasional, doar ma stia de 5 ani de zile in care mi-a invatat ticurile verbale, expresiile favorite si asa mai departe. Pe de alta parte am un defect ca deh, nu o sa vorbesc despre ea ca nu imi permit sa-mi dau cu parerea despre cineva ale carui mecanisme interioare nu i le cunosc, si nici ce le pune in miscare. Ah, da, deci defectul: sunt un "entertainer" cand am chef, ador sa joc diferite roluri la petreceri, sa distrez lumea, astfel ca uneori chestia asta a fost luata drept "apropiere voita", desi ca sa devii intim cu un om, sa discutii filosofeli sau chestii intime ca religia, politica si viata sentimentala trebuie sa vrei si tu, nu doar sa ti se cerea "prietenia". Si trebuie sa pui omul respectiv pe acelasi nivel cu tine. Da, am gresit ca poate semnele unei relatii toxice erau, dar eu le-am ocolit ca sa zic asa voit. Cam ca in relatiile alea abuzive ale femeilor cu barbatii :)), ha, aici cu diferenta semnificativa ca nimeni nu a abuzat pe nimeni, nu in sensul ala. Eu am lasat limita jos, ea a trecut-o, eu nu am avut curajul sa-i spun ca nu vreau sa devin atat de "intima" cu ea, am prietenele mele de ani si ani de zile si uite asa s-a perpetuat o stare de fapt. Eu am inceput sa ma irit, am inceput sa vorbesc tampenii, uneori tineam telefonul la ureche si faceam treburi prin casa doar ca sa nu o aud, am cazut din prostie in prostie in loc sa fi fost pur si simplu civilizata si sa fi trasat limitele ca in orice relatie sanatoasa. Ce fac eu acum aici, e un simplu catharsis. Ea merge pe drumul ei, sper sa-i fie lin, eu pe al meu, mai bogata cu o experienta :)) Ma bucur mereu ca "inaintez" in intelepciune si ma auto-cunosc din ce in ce mai bine si sunt mai sigura in pielea mea si ma simt eliberata. Da, asta e cuvantul eliberata. Sigur ca virgula copiii intreaba unii de altii, ei nu stiu de ce probabil nu se vor mai vedea deloc, sunt totusi 5 ani de petreceri, de zile de nastere, craciun, etc. Dar daca ar fi existat macar o umbra de dorinta de a reface relatia in niste limite sanatoase as fi fost si inca sunt prima care vreau sa-mi asum greselile care sunt alea, dar si sa ramana relatia la stadiul de civilizata, politicoasa, sociala si nimic mai mult, nu ingerinte in viata mea personala, nu afisari ostentative, nu le gust si le consider toxice pentru spirit, si atat. Deocamdata e punct si eu ma simt impacata cu punctul asta care l-am pus. Uneori viata e ca un copil, nastrusnic, se da cu capul de masa, dar invata mereu...invata ca masa exista bine merci e acolo si trebuie ocolita daca nu vrem sa avem buba la cap:)). Si o relatie e si ea ca un copil, creste si trece in alta grupa, grupa mare. Unii raman in grupa mica, dar nu cu aceasi colegi. Ma duc la joaca cu viata :))

2 comentarii:

  1. ei ... prietenii se mai si pierd. din pacate. ar fi bine daca am reusi la fiecare pierdere sa acceptam renuntarea. greseala mea frecventa de exemplu este sa incerc sa repar. ireparabilul - relatia, omul de la capatul celalalt al ei ...
    mi-a prins bine si mie catarsisul tau. as vea nevoie si eu de unul. cred. :)

    e saptamana patimilor, nu? :)

    s-aveti sarbatori frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  2. Alina ma bucur.

    Asa este uneori, am citit si eu, nu e vreo "viziune de-a mea":)) ca relatiile trebuie tratate si ele cu multa delicatete si privite cu multa detasare, caci nu intotdeauna sunt ceea ce par, uneori pur si simplu, cineva apare in viata noastra cu un scop si cand scopul e atins, dispare la fel de simplu.
    Pentru ca si tu(vorbesc in general) simti ca "relatia" nu mai aduce nimic nou, constructiv, a trecut de apogeu si acum e in cadere libera.

    Dar din toate putem invata ceva.

    Sarbatori frumoase si voua!

    RăspundețiȘtergere