Vad pomii in jur stand sa plezneasca in verde, alb, roz, inca infrigurati dar cu sperante de insorire. Vantul ieri si-a facut de cap. Dar in asemenea hal ca ziceai ca toti peretii casei, se dezmembreaza si ne trezim ca intr-o cutie de pantofi buna de aruncat. Eu citesc Gibbon, The Decline and Fall of the Roman Empire, minunat, plin de seva ca ciresele alea carnoase pe care le tot astept. Eram pe undeva pe la curtea lui Atilla The Hun aseara cand zau descrierile cu blani de lup, de vulpe, potire de vin si tavi incarcate cu carnuri fripte erau tot ce se putea mai potrivit pentru o seara atat de rece de primavara.
Evident gandurile mi-au luat-o razna catre o discutie de a mea cu sus-numita A, despre samuraiul si floarea de cires. Totul pornind de la o analiza psihologica a ei pe care eu cu uneltele mele caracteristice, respectiv comparatia si metafora am transpus-o in imagini plastice, si cum singura asa mai cu tente extremiste care mi-a venit in minte a fost din The Last Samurai...iata si titlul de azi.
Tipologic vorbind (predominant nu absolut, evident) eu ma incadrez la razboinici, hehe...analiza cu creierul stang si drept, si cu cele patru tipologii: lover, magician, warrior and queen/king.
Mai ca imi venea iar in cap exemplul meu favorit, legenda cu Alexandru cel Mare si nodul gordian...dar fiind totusi mai ales in ultimul timp inclinata catre analiza, catre partea spirituala, catre meditatie, mi s-a parut mult mai clar conturata in minte imaginea samuraiului trecand cu mainile impreunate a rugaciune pe sub florile roz de cires, atat de ireale, de zici ca cineva s-a chinuit sa le picteze perfect in peisaj.
Daca ati vazut filmul va aduceti aminte ca el=samuraiul facea haiku si meditatie budista ca sa treaca apoi la lupta fara ca un muschi sa tresara pe fata ca o masca.
Ha, poate nu fiecare samurai isi are floarea lui de cires, dar cu siguranta, partile noastre mai dure sau mai poetice se impletesc reciproc ca intr-o funie puternica, fara una sau fara cealalta funia s-ar rupe, am deveni atat de fragili ca oricine ne-ar putea rupe cu usurinta.
Ea e o floare de cires, eu o sabie de samurai, impreuna ne contemplam si reusim sa fim de atata timp invincibile, puterea noastra creste din insasi acest ying-yang.
Da oamenii se pot invata reciproc de la artele martiale (a se vedea ca martiale vine de la zeul Marte si se refera la orice "arta" a razboiului) pana la compunerea unui haiku, numai sa fie dornici de nou. Razboiul nu se refera la cel adevarat, aici are sensul de lupta, de putere, de corijare a nedreptatilor, pe cand haiku-ul are sensul de poezie, contemplarea frumusetii, deschiderea sentimentala.
sayonara :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu