miercuri, 1 septembrie 2010

o sa am "copii cuminti"

Mi-am adus aminte zilele astea de 2-3 persoane care au afirmat chestia asta cu atata convingere de ma faceau sa mor de individie :)), io care nu gestionez "sentimentu" asta de nicio culoare...ca mi se pare ceva de extrem prost-gust. Si m-am intors in trecut la primii ani ai Freyei cand imi placea sa o alint T-rex, ca era o micuta fiara, rodea jucarii, paturici, chiar si un cearceaf :), nu statea o clipa locului, se catara peste tot si cu toate astea a fost un copil cuminte, cuminte in viziunea mea evident. Keira o intrece, ca atare probabil nu am copii cuminti in acceptiunea largita a cuvantului, dar eu am o zicala draga mie "copil cuminte si baba frumoasa nu se poate" :). Copiii mei nu stiu ce sunt alea cumparaturi, fiindca nu le fac cu ele, prefer sa le las cu al meu si sa se joace prin curte decat sa le tarai prin supermarket, fiindca e normal sa se plictiseasca, prefer sa le cumpar haine, pantofi si uneori jucarii fara sa le consult in alegerea lor(vor avea destul timp cand se vor constientiza spre pragul de adult sa faca asta). Cred ca pe undeva mentalitatea olandeza mi s-a aplicat foarte bine mie fiindca libertatea imi este personal cel mai drag concept, ca atare l-am aplicat si in educatia lor. Mai am un principiu foarte drag: sa nu uit cum eram eu-copil, sa ma reintorc cumva in trecut si sa "revad" gandirea mea de copil, ce as fi vrut sa fac, de ce nu-mi placeau anumite lucruri sau atitudini ale adultilor, ca atare incerc sa ma "controlez" cu ajutorul mintii mele de copil in majoritatea timpului. Ah si chestia asta cu "o sa am copii cuminti" anticipata de oamenii care isi doresc, asteapta copii sau pur si simplu isi dau cu parerea e hilara...de ce? Fiindca niciodata nu o sa stim cu certitudine cum arata viitorul, si mai mult niste copii independenti de noi, fiinte care isi inalta degetele spre soare vazandu-l cu proprii lor ochi...poate noi am si uitat cum il vedeam la 3-4-5-6-7 ani sau pur si simplu nu-l mai vedem ca atunci :)). Si mai e ceva, chiar daca ar exista manualul universal de crestere a copilului unul nu seamana cu altul...chiar crescuti de aceasi mama...circumstantele sunt diferite, caracterele sunt diferite, cerintele lor sunt diferite...ceea ce "proiectam"noi in viitor nu este ceva controlabil, cu atat mai mult un copil, o fiinta independenta, care chiar plamadita in noi isi ia avant sa mearga pe propiile piciorusele la 1 an, vorbeste si se exprima la 2, pleaca la scoala unde se amesteca printre alti copii la 4 si la 18 ani este sa zicem un tanar adult care ne face cu mana fericit ca l-am adapostit si iubit si lasat sa se dezvolte alaturi de noi, luandu-si ramas bun de la copilaria care numai de noi depinde daca i-am facut-o fericita sau nu. :))

Un comentariu:

  1. oamenii confunda copii cuminti cu cei dresati, asa ca lasa-i in plata lor.

    Si ai mei sunt voluntari, bagaciosi, curiosi, nazdravani...adica asa cum trebuie sa fie la varsta asta, ca ii potoleste viata....
    :)

    RăspundețiȘtergere