Azi vine Freya. Pe urma plecam in Ardeni, o saptamana cu totii, pe urma incepe scoala, pe urma...Alo, ala care a furat timpul, sa ne dea si noua o maslina, o atentie, o bucatica din el, ca e durere fara. Ma gandesc ca parca mai ieri era iarna. Bine nu ca in Olanda observi mare diferenta, bine, bine, fie...hai sa nu fiu rea, asa un pic, iarna e zapada, primavara lesini de cald (ca la nebuni, d-aia cred ca dadusera pe vremuri in boala gradinarelii cu mic cu mare si i-au innebunit si pe altii cu lalelele, care de altfel dupa parerea mea mai sunt si niste flori banale, oooops), vara ploua si e frig, toamna e frumusica, chiar reusita pe alocuri as spune, daca nu da si ea in boala verii, adica aia cu frig si ploaie.
Totusi ala care s-a jucat cu timpul si l-a dat ca pe vremuri la casetofon, un pic pe repede inainte, e rugat sa-l dea pe repede inapoi si sa-l puna si la viteza aia super-lenta ca de melc, cum existau pe vremuri la pick up. Mamaaaaa ce-mi placea sa torturez bietii cantareti care-si dadusera silinta intru incantarea poporului meloman, punand vinilurile la viteza care nu trebuia, parca scria si pe coperta discului viteza asta :).
Adoram genul asta de a asculta muzica, mai sarea discul, mai scartaia, nu era sunetul ala pur ca acum. Aveai impresia clara ca e facut cu pasiunea aia calda, un pic rebela, nu cu asta rece si calculata. Pe urma simpla idee ca trebuie sa stau in camera asta sa ascult, sau sa-l scot afara, da sa stau aproape de el, si era incitanta. Pai era un fel de vrei nu vrei, acu te concentrezi p-asta. Nu stiu poate unde era mai multa separare pana si in distractii. Seara ascultam radioul, si-mi placea ca mereu cineva isi imprima o particica din el, ca si cum un prieten invizibil iti vorbea, tie acolo, departe, undeva in necunoscut.
Cartile au fost mereu pe furate. Sor mea ma teroriza ca vroia sa nu ii indoi paginile, sa nu pun mancare pe ele, si sincer eu asa citesc cartile, cu pofta devoratoare. Cand am citit prima data Razboi si Pace, sau rusii in general, i-am adorat. Ma si vedeam vorbind romaneste cu accent rusesc, stand intr-o crinolina in culori pastelate, oftand si brodand la un gherghef (nu stiu exact de unde imi veneau asocierile astea). Dupa am dat de surorile Bronte si imediat am devenit, flegmatica precum un englez, ba chiar ma chinuiam sa vorbesc mai lent si sa nu ma reped ca de obicei, de zici ca se bateau turcii la gura mea. Vroiam sa am parul pus pe moate si cu panglici si sa ploua. De unde, ti-ai gasit, fiind vara inabusitoare, totul parea dilatat si stralucitor, asa ca am trecut la Hemingway, si deodata engleza mea imaginara a capatat accente americane, vroiam sa fumez, sa am parul scurt si sa stau pe o barca in mijlocul unui lac (de unde pana unde si asta, io care am fobia apelor adanci).
Vine Freya si din aceasta nerabdare m-am intors in timp la varsta ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu