The Tudors

Nimic nu mi se potriveste mai bine in materie de filme decat cele istorice...ador atmosfera aia virila, razboinica, plina de noi cuceriri, de transformari.

De la inceput pot spune ca The Tudors m-a fascinat mai ales prin pasiunea actorilor, prin traspunerea lor intr-un timp atat de indepartat si faptul ca au facut-o impecabil.

Henry Tudor (pana si numele e modern, e usor-de pronuntat in orice limba, e evocator, e fascinant) e interpretat de Jonathan Rhys Meyers. Daca cineva nu l-a apreciat pana acum, daca nu a vazut Bend it like Beckham, Velvet Goldmine sau Matchpoint sau multe altele in care a stralucit la fel de usor ca in The Tudors aici are ocazia sa-l vada etalandu-si la maximum talentele actoricesti.

Exista un alt film(de cinema si nu de televiziune ca The Tudors) destul de recent despre Henry Tudor. Este vorba despre The Other Boleyn Girl unde Henry este interpretat de Eric Bana. Eric este un actor de calibru greu, imi place mult, insa parerea mea ca nu era cel mai potrivit pentru Henry Tudor, si nu pentru ca nu joaca bine sau nu ar fi fost potrivit pentru un rol istoric. Cine stie, poate adevaratul Henry Tudor ar fi fost mai apropiat genului Eric Bana decat Jonathan Rhys Meyers? Totusi raman la parerea mea ca adevaratul Henry nu a fost frumos precum Jonathan, insa a fost mai impulsiv, in genul interpretarii lui, mai ales ca spre sfarsitul vietii o ia razna de tot. A fost un umanist in felul lui, de aceea l-a apreciat atat pe Thomas More si un artist, a scris chiar cantece, si l-a tinut sub aripa sa pe poetul Thomas Wyatt chiar daca acesta se pare ca a fost printre putinii daca nu singurul amant al Anei Boleyn, viitoare sotie a lui Henry.

De fapt filmul reda minunat si atmosfera asta plina de artisti de la curte si inflorirea artelor sub patronajul lui Henry, deschiderea catre noi idei reforme, piesele de teatru din aceea epoca, si nu in ultimul cartile mult pretuite.

Despre Henry as spune ca desi nu a fost un barbat frumos dupa standardele noastre de acum(poate dupa standardele lor era cu totul altceva), ceva fascinant totusi reiese pana si din banalele portrete ale acestuia realizate la diferite varste, un ceva anume care probabil a fascinat la vremea respectiva, cu toata frica de a spune "nu" unui rege.

Imi place mult interpretarea lui Jonathan in sensul ca reda cumva nebunia lui Henry si in acelasi timp clarviziunea lui, inteligenta lui, duritatea lui insa nu cea ieftina, cea care vine din strafunduri, din educatie(mai ales a unui print), din traumele copilariei lui, din insasi esenta epocii respective, plina de tradari, de rasturnari de situatie, de moarte.

Asta e primul post despre The Tudors, iar despre Henry voi mai scrie caci nu am spus inca nimic despre el:))

Specific pentru cei care inca nu au apucat sa vada, sau sa citeasca despre epoca respectiva ca filmul nu reda fidel istoria, o dramatizeaza, caractere din film uneori sunt topite din doua caracatere reale, unele pur si simplu sunt create sub numele unui caracter adevarat, dar insasi faptul ca te duce la sursa, sa citesti sa stii despre cine e vorba, sa afli, e un mare atu, te incita sa inveti pur si simplu Istorie.

Insa linia principala se mentine.

Si nu in ultimul rand, Henry este cel care va separa Biserica Anglicana de cea Catolica, reprezentand o prima miscare puternica in istorie, plus este tatal a trei viitori regi: Edward(acesta moare insa tanar si domnia lui e foarte scurta), Mary si Elizabeth.

Cele doua viitoareregine, fiicele sale, pe care cu pasiune, ba le repudiaza, ba le iubeste, ba este dezamagit de insasi sexul lor vor reprezenta pentru istoria Angliei insa doua momente importante si puncte de reper.

Prima, fiica lui si a Catherinei de Aragon Bloody Mary cum va fi numita mai tarziu va domni peste Anglia cu o mana de fier, reintorcand-o la catolicism si supunand-o unor represiuni sangeroase, de la care i se va trage si denumirea.

A doua, fiica lui si a Anei Boleyn, Elizabeth I va aduce Anglia in perioada ei de glorie, cand aceasta va fi prima putere navala, invingand Invicibila Armada a Spaniei si se va bucura de o inflorire economica si artistica nemaintalinita pana atunci.

Va continua...

libertatea alor mele

Am masuta mica de lemn natur :), planuiesc sa o raschetez cand or avea la vreo 15-10 ani respectiv si vopsesc in negru...sau o dau la reciclat. Am canapele de piele ecologica neagra, tin nemaipomenit de bine la jeg, pot fi turnate toate cele pe ele, se spala ecologic cu spirt, sau detergent de vase sau ce vrea muschiu nostru. Au fost extra-calarite, scrijelite, le mai dau vreo 5 ani asa pana or sa inceapa sa arate ca niste perne obosite:))) Am masa mare in bucatarie de plastic transparent, super-ieftina si de design industrial de la ikea, admirata pentru functionalitate si "look" chiar si de catre snobii care ne-au calcat pragul. Am metode de curatat orice, de la carioca, vopsea, pix, name it...unele dau rezultate, altele ori ies doar cu foarfeca ori asta e...produsu avu viata scurta :)). Am cutii multe in care depozitez jucarii, chestii-trestii, d-alea de plastic cu rotite si capac, care se pot aseza si una peste alta, economisesc spatiu si tot ce nu le mai intereseaza intra in sacii pentru Armata Salvarii ca sa aiba loc frate sa se alerge prin casa cand ploua si nu pot in curte(cee ce la olanda se intampla cam des)...oricum ale mele se joaca cu aceleasi chestioare de ceva timp, le stiu deja afinitatile. Ah si in final ca un memento pentru mine: au voie sa se imbrace cu cea mai cea chestie, rochie de printesa, aripi de fluture, diademe si pantofi cu fundite fitosi toata ziua, inafara de scoala bineinteles :))...prin curte, prin casa, sa le buseasca, distruga ce or vrea sa le faca...caci eu si-acum mi-aduc aminte cum am purtat nestingherita pantofi buni leonardo in liceu pana i-am distrus (erau cumparati cu greu, daca va aduceti aminte de anii aia) desi mi se aducea mereu aminte finut sau direct ca sunt de buni.

break on through (on the other side)

Jim Morrison credea in ceea ce Arthur Rimbaud spunea odata:"to achieve the unknown"...nu numai ca prima data cand am pus piciorul in Paris a fost in cimitul Pere-Lachaise ca sa vad mormantul lui de altfel plin de flori, marijuana, biletele de hartie din intreaga lume "juan from madrid with love"," brigitte from berlin loves the doors"...ci si pentru ca atunci cand am vazut filmul lui Oliver Stone eram intr-o sala de cinema cu prima mea mare iubire, sarutandu-ne cu parul intrandu-ne in ochi...eram doi studenti cu parul lung, bocanci de armata, blugi taiati si camasi barbatesti. Vama veche era in vremea aceea plina de muzica anilor '70, pe plaja erau doar corturi, fetele purtau ii si baietii lor bronzati isi luau jeansii pe ei doar pentru a pleca desculti in sat sa le aduca lor pepeni verzi zemosi :)) De curand am ascultat Rolling Stones si Pink Floyd...de ce iubesc muzica asta, de ce vibrez, de ce ma uit la Hair si il inteleg fara sa fi trait in America anilor aceia...pentru ca undeva departe sunt atatea suflete care vibreaza la fel. Si pentru ca dragostea din mine s-a deschis din culcusul ei de boboc inflorind pe muzica asta. The road of excess leads to the palace of wisdom a lui William Blake l-am practicat intens ridicandu-l la rangul de "viata noastra genuina" pentru ca a fost ca o viziune confirmata. Citind revistele vechi ale parintilor mei din anii 70, desigur...m-am transpus intr-un film de Jean Luc Godard alb-negru: stand pe o banca dintr-un parc citind "an american prayer" :)) si zambind trecatorilor elitist si superficial ca si cum accesul meu la lumea populata de amerindieni ai lui Jim ar fi fost exclusivist, nepermis neavenitilor, ca si cum ar fi trebuit sa practici tu mai intai toate aceste rational derangement of all the senses...:)) Va invit alaturi de mine sa calatorim pe spatele acelui sarpe lung din The end spre lumea fantastica a lui Jim Morrison: Is everybody in? Is everybody in? Is everybody in? The ceremony is about to begin. Nota bene: Pamela Courson, prietena de-o viata a lui Morrison, cea din poza alb-negru de sus, era nascuta in aceasi zi ca mine 22 decembrie :)) bine mult mai devreme decat am venit eu pe lume, dar oricum imi place coincidenta asta.

Vulcanul cel nastrusnic :))

Niste poze pur si simplu magnifice din Islanda in urmatorul link: http://www.standaard.be/artikel/detail.aspx?artikelid=DMF20100419_075&kanaalid=822

Mirosi ca un mar verde

Freya adora merele. Keira o adora pe Freya. Rezulta Keira adora si ea la randul ei merele. Sambata tragedia greaca, mami a uitat sa ia mere si cele doua balerine mi s-au plans ca bananele nu sunt bune si kiwi nu sunt mere. A mica cu onomatopeele de rigoare tot arata cu degetelul ala de jucarie inspre cosul cu fructe si repeta: ape, ape...appel, mar in olandeza. A mare s-a multumit intr-un final cu o banana si a mica a vrut si ea dar din aceiasi banana, astfel ca am potolit multimea furioasa de inexistenta merelor :)). Freya vrea iubita doar cand are ea chef si vine si mi se cuibareste in brate ca o pisica. Eu ador sa o sarut la incheietura gatului inspre radacina parului si sa o miros. -Mami a ce miros? -Mirosi a mar! -Ce fel de mar? :) -Mirosi a mar verde. Satisfacuta ma pupa repede pe obraz si pleaca spre cutia ei plina cu papusi, in schimb Keira intinde mainile sa o iau in brate, ah ce usor e sa pupi inca un copil de nici 2 ani, e chiar la liber pupatul asta ca inca nu protesteaza vehement. Ca atare recuperez pupand in nestire doi obrajiori grasuti. -Mami dar Keira a ce miroase? -(hm imi vine a spune ca a branza, e mare consumatoare de asa ceva, deh mai olandeza ca sor sa)Tot a mar verde, zic eu. -Normal, zice Freya e sora mea. :))))

Un Paste alaturi de prieteni

Va prezint ouale facute de mine traditional cu frunze (mi-a jumulit Freya niste plantute din gradina), puse in ciorapi de nylon taiati si legati cu sfoara si apoi simplu vopsite rosii (ha, am avut o vopsea din Romania adusa de mama), cel putin asa cum am avut eu la toate sarbatorile pascale.

Am avut invitati in ziua de Paste pe Daniela cu Alma si sotu Fons si Corinne o frantuzoaica cu sotu Wim si cei doi copii Glenn si Melanie, ei mai marisori dar care s-au delectat cu Up, Wall-E si Garfield fiindca deh aici e Olanda si a plouat cum altfel...noroc ca baietii au aruncat rapid intr-o pauza de ploaie carnea pe gratar, si noi ne-am incalzit in casa la un pahar de vin rosu.

Alte minunatii n-am facut desi am zis ca la prima ocazie o sa-mi pun maiestria in functiune si o sa incerc un drob fals (cu carne de porc si pui, ca eu nu mananc miel)...totusi nu trebuie sa pierd traditia cu drobu ca trebuie transmisa mai departe la domnitele mele...macar atat, sa zica si ele ca stiu dintr-astea romanesti.

A fost ca intotdeauna super, sunt un animal social, asta clar, dar si un lup singuratic in acelasi timp, cum pot co-exista chestiile astea habar n-am, oricum ce poate fi mai extatic din punct de vedere uman decat sa te poti pierde intr-o lume de identitati diferite, sa poti sa experimentezi, sa poti sa schimbi idei cu altii, sa savurezi un pahar de vin pe o canapea intr-o incapere unde vorbesc in acelasi timp alte trei-patru-cinci persoane :))...se vede probabil de aici ca vin dintr-o familie mare.

In rest cum zicea si Jim Morrison:

I will not go

Preffer a Feast of Friends

To the Giant Family

:))

Samuraiul si floarea de cires

Dedicatie pentru A, cea mai buna prietena pe care o poate avea cineva , dar e deja luata de catre mine, norocul meu:))

Vad pomii in jur stand sa plezneasca in verde, alb, roz, inca infrigurati dar cu sperante de insorire. Vantul ieri si-a facut de cap. Dar in asemenea hal ca ziceai ca toti peretii casei, se dezmembreaza si ne trezim ca intr-o cutie de pantofi buna de aruncat. Eu citesc Gibbon, The Decline and Fall of the Roman Empire, minunat, plin de seva ca ciresele alea carnoase pe care le tot astept. Eram pe undeva pe la curtea lui Atilla The Hun aseara cand zau descrierile cu blani de lup, de vulpe, potire de vin si tavi incarcate cu carnuri fripte erau tot ce se putea mai potrivit pentru o seara atat de rece de primavara.

Evident gandurile mi-au luat-o razna catre o discutie de a mea cu sus-numita A, despre samuraiul si floarea de cires. Totul pornind de la o analiza psihologica a ei pe care eu cu uneltele mele caracteristice, respectiv comparatia si metafora am transpus-o in imagini plastice, si cum singura asa mai cu tente extremiste care mi-a venit in minte a fost din The Last Samurai...iata si titlul de azi.

Tipologic vorbind (predominant nu absolut, evident) eu ma incadrez la razboinici, hehe...analiza cu creierul stang si drept, si cu cele patru tipologii: lover, magician, warrior and queen/king.

Mai ca imi venea iar in cap exemplul meu favorit, legenda cu Alexandru cel Mare si nodul gordian...dar fiind totusi mai ales in ultimul timp inclinata catre analiza, catre partea spirituala, catre meditatie, mi s-a parut mult mai clar conturata in minte imaginea samuraiului trecand cu mainile impreunate a rugaciune pe sub florile roz de cires, atat de ireale, de zici ca cineva s-a chinuit sa le picteze perfect in peisaj.

Daca ati vazut filmul va aduceti aminte ca el=samuraiul facea haiku si meditatie budista ca sa treaca apoi la lupta fara ca un muschi sa tresara pe fata ca o masca.

Ha, poate nu fiecare samurai isi are floarea lui de cires, dar cu siguranta, partile noastre mai dure sau mai poetice se impletesc reciproc ca intr-o funie puternica, fara una sau fara cealalta funia s-ar rupe, am deveni atat de fragili ca oricine ne-ar putea rupe cu usurinta.

Ea e o floare de cires, eu o sabie de samurai, impreuna ne contemplam si reusim sa fim de atata timp invincibile, puterea noastra creste din insasi acest ying-yang.

Da oamenii se pot invata reciproc de la artele martiale (a se vedea ca martiale vine de la zeul Marte si se refera la orice "arta" a razboiului) pana la compunerea unui haiku, numai sa fie dornici de nou. Razboiul nu se refera la cel adevarat, aici are sensul de lupta, de putere, de corijare a nedreptatilor, pe cand haiku-ul are sensul de poezie, contemplarea frumusetii, deschiderea sentimentala.

sayonara :)