Ridurile si dilemele existentiale

La o discutie cu prietena mea cea mai buna...facem noi doua brainstorming la greu cand ne apucam de trancanit, am realizat ca ridurile pe care le am in jurul ochilor (deh rad mult, asta e) nu sunt chiar asa ceva de groaza. Ba chiar isi au farmecul lor(daca nu o fi cumva blasfemie cosmetica chestia asta) in sensul ca per total nu sunt taman ele, relele, ridurile adica, alea care dicteaza esteticu' meu (sarumana mami si natura si jezus christ ca m-ati facut totusi in parametrii aia fizici bunutzi sau normali-depinde din ce unghi privesti-cam ca la photoshop asa cand scot aia din niste oarecare vreo diva ceva) Pe la 22 de ani credeam ca o femeie la peste 3o de ani (cu exactitate nu se spune niciodata) este deja batrana, nu mai are perspective si gata si-a trait traiul si-a mancat malaiul :)). Haha, nimic mai fals. Dar deh, trebuie sa ajungi acolo ca sa realizezi chestia asta (ori eu spre deosebire de sor'mea am fost mereu Toma Necredinciosu, mie Domne trebuie sa mi se intample, sa vad eu cu ochii mei si sa simt cu mainile mele, altfel nu exista, punct). Deci pe scurt, ma sochez, dar pana acu, sa scuip repede in san de trei ori (hehe, pai da, scopu scuza mijloacele) ridurile astea smechere nu-mi dadura vreo dilema existentiala, nu ma terorizara cu existenta lor, nimic. Ok, nu le iubesc, nu vreau sa le vad in fiecare dimineata cand ma spal pe dinti (dar merge metoda cu nebagatu in seama 100%) dar convietuim pasnic si nu ne stresam una pe celelalte (vorbesc de ele la plural ca umbla in gasca nu oricum). Pana acum cel putin, vom vedea mai departe :)).

Ma iubeste toti...:))

Sunt femei care in lipsa increderii in ele tin cu tot dinadinsul sa epateze prin numarul mare de cuceriri, reale sau nu, nu mai conteaza atata vreme cat auditoriul (in general feminin, ca doar noi intre noi ne gasim in starea aia tampita de competitie) este dat pe spate ca rezultat al acestor manifestari de auto-lauda. -La mine la job vreau sa-ti spun ca toti intorc capul dupa mine si ma intreaba pe ici pe colo, cand mai vin cu fusta mini la birou, ca vor sa-mi mai admire picioarele. -Eu cand ies singura in lume nu exista sa nu fac cate o cucerire, pana si tipu de la coada a inceput sa aiba glume cu mine -My God iti spun, de-abia ce m-am conectat la site-ul ala de dating ca au si sarit pe mine tspe mii de tipi -Bey iti zic, am fost si eu azi imbracata asa mai primavaratec si uite pana si bodyguarzii de la intrare au inceput cu zambete, laude, alea-alea. Acum :)) cine sunt eu sa contest chestiile astea? Nu am fost acolo, deci nu stiu gradul de veridicitate al lor...dar e tare haios si cumva pueril sa vezi chestia asta manifestata chiar si de catre "doamne" trecute binisor de ceva ani de casnicie/inceputu indragostirilor(16-18 ani in viziunea mea)/sau chiar data expirarii(asta e mai dura, dar plastica virgula ca exprimare). Chiar daca sunt 100% adevarate, eu nu inteleg, sincer, sensul acestor aduceri la cunostinta. Sa fie oare faptul ca trambitate in gura mare cresc cumva (impropriu spus) valoarea unei femei. Oei (asta e un fel de vai in olandeza)...ok iau de buna afirmatia de mai sus. Pai atunci ce se fac doamnele respective cand peste una mai circumspecta si rationala asa ca mine? :)) Va zic eu...imi vine sa le zic: Doamnelor iubiti-va mai mult si lasati-i in pana lor de barbati ca doar nu in asta sta totul pe lumea asta!