gospodina ratata :)

Stiu ca pe la inceputurile mele intr-ale familiei cu copii, ma mai incerca un sentiment de vinovatie, ca nu dau pe dinafara de talente gospodaresti. In timp mi-a trecut acest sentiment, pentru ca nu era unul autentic ci indus de multimea de fete si mame gospodine, uneori pline de griji absconse, care mie una imi scapau si mai ales capatau o aoreola de mister.

Simplu si la obiect, nu-mi place sa stau in bucatarie, doar daca am o carte si o citesc la masa, mai am momente d-astea, sau daca pe masa din bucatarie ne jucam cu lego, pictam, si altele asemanatoare. Dar ca eu sa stau ore in sir sa prepar ceva sincer mi se pare pierdere inutila de timp. Pentru mine :) ca de altfel ador mancarea gatita in casa, sau cea cat mai naturala posibil. De aceea sunt specialista in salate, de tot felul, paste de tot felul, diferite altele, dar nu dulciuri. Nici nu am mari mancatori de dulciuri pe-acasa. Asta ar putea fi subiect separat. Caci iata mi se arata Domne norisorii roz, dupa ani si ani. Ca tot se plange lumea de copiii care cer dulciuri non-stop. Dar daca ale mele nu sunt invatate, cand primesc o felie de tort pe la petreceri, halesc juma si restul ramane in farfurie.

Ei bine acu ceva zile primind eu in dar de la firma, cadoul de Craciun deh, o masina de mini-cupcakes si suport si carte de retete si ceva ingrediente si cum Freya e foarte gospodina de felul ei, am purces la aceasta actiune SF pentru mine :). Am reusit evident, ca nu e mare filosofie daca te iei matematic si inginereste dupa carte, dar sa am un sentiment inaltator pe baza acestui fapt, neeeeeeh. Asta sunt, imi asum aceasta gena feminina lipsa. Pe bune ca nu ma streseaza sa tot repet la infinit ca nu ma simt "nicicum" si in "niciun fel" ca nu-mi place sa fac torturi, biscuitei si altele. Desi evident ca o voi face pentru placerea copilei. Ala da sentiment misto. Altfel tin minte ce m-a tacanit la cap o prietena buna de aici, bucatareasa de soi de altfel. Vai tut Lena, sigur poti,  hai ca o sa vezi ce misto e, uite ce simt eu, ma relaxez, etc. I-am explicat deja de vreo 29 de ori aproximativ :)) ca mi se poate descrie extazul gatitului in detaliu si tot nu o sa ma prinda, decat daca stiu si eu, voi avea vreo viziune ceva, desi ma indoiesc. Si tot nu ma crede, are ea impresia vaga, ca sunt snoaba si chiar glumesc in stilul meu ironic. Clash intre mentalitati presupun.

Nu ca nu cred ca exista, ba cred cu toata fiinta, doar am vazut pe chipul mamei mele ditamai implinirea la terminarea unui sufleu de conopida, si daca nici pe ea nu o cunosc ;). Dar asta e, asta sunt, daca ma pui sa spal 3 masini de rufe si sa le calc (lucru enervant pentru mai mult de 75%) dintre femei, inclusiv eu, ma arunc cu frenezie in asa ceva, insa sa ma pui sa fac nu stiu ce complicatenie de mancare pe care o haleste poporul in 3 minute, zau ca nu ma pasioneaza. Nu la modul ala de hobby, sper sa ajung la un moment dat sa fiu inteleasa si de restul de 90% dintre femei care sunt si mame bune si sotii elegante si gospodine desavarsite. Pana atunci ma multumesc sa fiu asa cum sunt eu, sper sa inteleaga macar ale mele, ca doar nu o sa le opresc de la a-si exersa talentele nebanuite, genetic imprimate de gospodine, ba chiar ar fi indicat. Eventual eu le pot povesti ceva istorie antica, in timp ce ele imi vor face un croissant, un pudding, un sufleu de ceva ;).

o zi romaneasca

Fuse si ziua nationala. Si am tras niste dansuri de am zguduit casa (casa prietenului unde ne-am strans mai multi) :). Au fost buni prieteni, noi, dar buni. Au fost mici, poale in brau (pe care ori m-a lasat memoria, dar le-am gustat pentru prima oara in viata), tuica, vin romanesc, varza (asta am facut-o eu, ceva gen a la Cluj)...si muzica: Phoenix, Maria Tanase, Taxi, Vunk, Timpuri Noi si ce-a mai picat in mana, adica sorry pe youtube :).

Am citit pareri si pareri, discutii sterile sau nu, infatuari sau scuipaturi, scarba sau extaz. Ce vroiam sa spun de mult timp o spun acum. Sunt romanca. E un dat. Asa cum inima mea vibreaza cand vad muntii Coziei sau Marea Neagra, asa si ale mele vor vibra de cate ori vor vedea poldere inflorite cu lalele sau Marea Nordului. Nu e nici o filosofie, nimic, e un fapt. Pur si simplu.

Tot nu m-am lamurit de ce ziua nationala a Romaniei e asociata politicienilor, cainilor vagabonzi, spitalelor si altor chestiuni arzatoare. Oare e atat de greu macar pentru o zi sa fim pozitivi. Ne tot comparam cu strainii. Pai sa va zic eu, strainii aia dati exemplu sunt de ziua nationala a tarii lor, nu importa care, nationalisti in sensul bun, nu se sfiesc sa-si manifeste apartenenta la un spatiu, o limba, o simtire, macar atunci. Pentru o zi macar. Si chiar daca au si ei nemultumirile lor, lasa tot la o parte. Macar pentru o zi, macar pentru a-si aduce aminte de oamenii care au murit in razboaie pentru a apara un pamant pe care traiesc ei astazi, pentru a se bucura ca simt cu totii intr-o limba pe care au auzit-o din leagan si a fost cantata de vocea dulce a mamei.

Si da, nu e vorba in postul meu nici de mandrie dar nici de jena. E vorba poate de un lucru banal. E usor sa te identifici cu orice iti place in lumea asta mare. Asta e, ma simt romanca, si nu vad in asta nici un handicap, nici ceva exceptional. Pentru mine face parte din frumusetea calatoriei pe care viata mi-a pregatit-o si pe care o savurez cu fiecare zi ce trece!