luni, 10 decembrie 2012

in iarna...

Olanda mea si-a pictat iarasi cerul in toate culorile posibile. Atunci cand nu este gri este minunata. Are farmecul discret al burgheziei. Linistea aia ordonata, unde frunzele copacilor aliniati cu mestesug cad intr-un ritm anume, al lor. Casele lor care au o anume estetica. Nu m-a prins de la bun inceput, insa cand am perceput insasi arcuirea lor pe pamantul asta drept si impartit in canale, drumuri cu salcii, ici si colo cate o moara de vant, atunci am fost cucerita pentru totdeauna. E o pace care vine insasi din contemplarea peisajelor olandeze. E acea privire melancolica din tablourile lui Vermeer unde femeile se uita pe o fereastra undeva in departare. Poate la barcile lor, tot atat de speciale si ingrijite ca si casele. Fiecare cu personalitatea ei. Mereu aventuriere, mereu falnice.

In special ultima data la Amsterdam unde am fost la Ijburg, o zona rezidentiala si plina de restaurante, unde doua barci de lemn rotunde si cu vele, vopsite elegant doar in alb cu negru pareau incremenite in timp, venind de undeva din timpul Companiei Indiilor de Est, timpul Secolului de Aur al lui Rembrandt.

Olanda e frumoasa si iarna. Mai ales asocierea atat de plina de maretie a unor canale inghetate alaturi de niste mori pictate in negru si rosu pe albul iernii. Olanda e tara asta unde de 10 ani, ochii mei vad lumina Nordului filtrata in valuri de nori alergandu-se pe dune si topindu-se in imensitatea Marii Nordului. Olanda e tara asta unde am invatat ca a bea o cafea aromata (si olandezii au o anume afinitate pentru asta, fiind de foarte mult timp consumatori de asa ceva si mari importatori de secole) in timp ce privesti 2 sau 3 pasari negre cu ciocuri portocalii, ce se joaca printre ramurile merilor e un spectacol al vietii insasi de neratat. Poate ca Olanda m-a invatat ceva ce stiam in adancul sufletului de foarte mult timp si anume...Eu iubesc lucrurile care nu sunt asa de evidente. Prea multa lume vine sa vada Olanda primavara, cand explozia florilor o face neasteptat de vie si pasionala. Eu insa o iubesc mai ales toamna si iarna. Cand frumusetea ei e mai greu de descoperit. Si incantarea pe care mi-o aduc insulele ei departe de lumea dezlantuita, asa aprige si dure cum sunt ele, e una greu de egalat. Simplitatea dunelor, linistea locurilor unde doar vantul si valurile se fac auzite, mirajul Nordului, cat mai departe, neaccesibil.

Amsterdamul acesta mereu surprinzator, jucaus, unde se topesc pasii atator oameni din atatea parti ale lumii. Canalele lui de un romantism desuet si totusi atat de vii, prezente. Cu sunetele lor, cu miscarile barcilor moderne sau clasice. Cu claxoanele bicicletelor vesele ce-si fac loc printre multe flori din fata caselor cu multe trepte. Interioarele surprinzatoare care te lasa ospitaliere sa le privesti. Totul ca-ntr-o casuta de papusi. Asta e Olanda mea, asa cum o vad si simt eu, acum dupa 10 ani. Parte din mine si din viata mea.