miercuri, 27 iunie 2012

daca e miercuri e biblioteca publica...

Raportul grupei 4 (scoala primara in Olanda are 8 grupe si de la 12-13 incepe colegiul) al Freyei e minunat. Juf a ei (invatatoarea) a fost foarte emotionata cand i-a spus lui Jan ca ii pare tare rau ca nu o sa o mai aiba pe Freya la anul ca eleva. Aici se schimba in fiecare an invatatoarea. Dupa cum imi inchipuiam cea mare a mea e populara, dar ce e mai important e ca e un raport excelent. Mai ne trebuie doar putin mai multa atentie (cica la un test d-asta de spelling, fii mea a luat A-fara greseli la cuvinte dificile si B+ la cuvintele usoare, hahahaha, exact ca mine, repezita uneori si aeriana). In rest chiar i-a zis lu'ta'su ca ii pare rau ca nu prea are ce sa-l indrume intru indreptarea deficientelor :)) (asta saracu a plecat chitit sa o intrebe deja de colegiu, mama paranoica acasa, deh, care isi vrea kinderul la Gimnasium, un fel de colegiu de pe treapta superioara  de unde e foarte simplu de trecut la Academia de Arta unde vrea fii mea sa se duca, pana acum...ca deh, totusi e prea mica pentru a sti ea sigur chestia asta, dar oricum).

Dar cica cireasa de pe tort a fost Keira. Eu eram cu Freya la lectia de balet si el s-a dus la intalnire cu asta mica. Juf deja stia cum o cheama (cica Freya povesteste despre ea la scoala) si cand a vazut-o i-a zis: vai ce papusica, imi pare rau ca nu o sa te am in grupa mea de la anul. Din toamna si a mica merge la scoala. Keira i-a raspuns: dar tu esti juf a Freyei, nu face nimic! (traducere ad-hoc). Au ras cu lacrimi.

Azi fiind miercuri, am fost cu ele la biblioteca, mereu e cate o activitate, ori citit, ori decupat, lipit, povestit, sezatoare ce sa mai :)). Ele ocupate cu doamna respectiva, eu cu mama uneia dintre fete care era curioasa ce cred eu despre societatea olandeza, etc. Sfioasa m-a intrebat de unde sunt. Din Romania, zic eu. Ah, nu stiu prea multe despre Romania mi-a zis ea. I-am zambit sincer, e ceva Domnule, imi plac la nebunie oamenii directi si cei sinceri, naturali, fara fasoane si figuri in cap. La sfarsit dupa ce ne-am conversat noi ceva timp, cumva mirata imi spune: iti multumesc, a fost o conversatie foarte placuta. Hahahaha, nu stiu la ce se astepta, dar ma bucur sa imi dau seama ca eu am facut pace cu mine. Sunt romanca, dar sunt eu la urma urmei, sunt si olandeza prin adoptie, sunt si cetatean al lumii, dar mai ales al Universului...in rest toate bune si frumoase, biblioteca e un loc magic pentru noi. Pentru mine. Imi iau carti si in timp ce ele sunt ocupate cu activitatile astea, stau pe perne d-alea joase si citesc si eu, si mai ales ma simt ca un copil!

luni, 25 iunie 2012

Scoala si timp liber

Zilele trecute m-am tot gandit la porcaria asta moderna cu omul multilateral dezvoltat (care vai atata o condamnau in comunism si care o aplica acum intr-o veselie). Copiii trebuie sa stie si sa faca zeci de activitati, care mie personal imi par de groaza, dar nu, ei trebuie sa bifeze acolo orice casuta disponibila dintr-un formular imaginar, ala al succesului in viata.

Evident ca ma bucur ca am copii talentati, dar asta nu inseamna ca ii voi alerga ca pe hotii de cai in virtutea faptului ca daca pierd trenul, nu mai vine altul. Vax Albina. Si chiar si jucatul pe afara eu il vad intr-un anume fel. Ok, sa incep cu inceputul.

Acum o saptamana stand de vorba cu o amica, mi-a spus socata: vai Freya nu inoata? Nu draga mea i-am raspuns, nu am considerat ca e crima de lez-majeste ca nu a invatat inca. Poate de la anul. Asta cu inotul e o chestie de gustul parintilor, daca au avut chef de mici sa-i duca sau nu. Ca nu vine catastrofa nucleara din senin, sau inundatiile de peste 5 metri, ca asa nu detinem noi controlul absolut asupra tuturor lucrurilor ce ni se pot intampla in viata asta. Ma rog, tot chestiune de orgolii,  a mea e mai breaza ca a ta. Jeez, am ramas masca, nu de alta, dar am realizat ca printre minunatiile de lucruri ce le pot invata pe ale mele, sa nu uit una importanta: sa nu iei de bun orice critica, sa o judeci tu putin si sa nu pui la indoiala un crez al tau. Printre altele ceva ce urasc la greu e comparatiile intre copii. A mea e mai inalta decat  a ta care e mai mare cu un an, so f...ing what?? A mea vorbeste mai mult ca ta :)) da bre, a mea e mai interiorizata...si?? Bla bla bla...ce misto, o mama isi invata de mica copila cum sa faca lumea sa o ia la fuga, caci la mine nu prinde deloc lauda de sine, ca nu sunt atat de naiva. Daca vad o valoare o laud eu, nu-i nevoie sa mi-o bage ea in fata.

La scoala toate bune si frumoase, atata tot ca evident curentul e cel general. Ori mi-a crescut pipota in mine cand Freya mi-a spus ca la o poveste, destul de ciudatica as spune eu, toti s-au tavalit pe jos de ras, doar ea si altii 2 nu prea. Si mi-a dat si explicatia, ca ei pur si simplu nu i s-a parut asa de amuzanta. Uaaa, deci n-am vorbit in pustiu! Fii mea e in stare sa gandeasca ca ea si sa nu-i fie rusine. Ca vorbesc cu ea de la politica pana la transformarile fizice la pubertate, de la Univers si pana la atomi e normal, dar nu ma asteptam sa si inteleaga unele notiuni filosofice. Nu inca, dar iarasi copiii imi demonstreaza ca ei sunt mult mai mult decat ne asteptam noi.

Pe de alta parte: balet face ca vrea ea, la biblioteca mergem ca e foarte fain, la muzee mergem ca iarasi ii plac, pe-afara se da cu bicicleta si se joaca cu copiii ca e normal, daca nu acum atunci cand. Insa sa ajung sa-i programez fiecare bucatica de timp, no way, nu acum. Las ca o sa aiba timp pentru asta toata viata lor! Mai revin eu cu ceva amanunte ca mi se pare tare important ce le transmitem acum, cand inca nu sunt adolescenti, linistea dinaintea furtunii :)!

vineri, 22 iunie 2012

Crestem...

Keira a primit bicicleta de copil mare, d-aia cu roti ajutatoare si cosulet in fata. Azi a facut numai piruete prin casa cu mainile impreunate, ciripind vesela nevoie mare: ik ben zoooooooo blij :) sunt ataaaaat de fericita :).

Freya are 3 admiratori: Casper, Mike si Justin. Mike este new entry :). Tocmai ce s-a mutat de curand in cartier. Intr-una din zile ii spune Freyei: stii ca eu sunt indragostit de tine? Freya (cica) a zambit si i-a spus: vai ce ma fac? Si Justin si Casper la fel! Deocamdata imi spune, sper ca si mai tarziu :). De altfel sunt atat de dulci aceste indragostiri. Fata mea e visatoare, ca si mine, adica nu ca viseaza la sau ceva anume, ci cai verzi pe pereti :). Cu toate astea ma uimeste felul lucid si realist in care poate uneori privi lucrurile. Si isi dezvolta acum o trasatura de caracter pe care o ador, pur si simplu o ador. Independenta. Gandeste cu capul ei si nu ii e rusine sa mi-o comunice sau la scoala...unde de altfel sunt invatati sa fie asertivi, minunat.

Eu...hm, eu m-am impacat cu numarul 2, la un moment dat cochetam, visam, brodam un numar 3. Am fost comoda si am acceptat ca asta e formula ideala pentru mine (bine pe de alta parte nu am de unde stii, daca nu am avut curajul sa-l fac, desi e mai bine  zis sa o fac :))...al meu rade si zice ca si numarul 3 tot fetita ar fi fost, e energia roz din casa mai puternica decat orice, cred).

El...le rasfata in continuare, pana la Luna si inapoi, de fapt impopriu zis, le leagana in fiecare zi in bratele puternice ale tatalui si ocrotitorului lor, facandu-le vesnic pe plac, motiv de iritatie (temporara) pentru mama lor :). Regreta in zilele lungi ca a stat prea putin cu ele si se duce sa le inveleasca, doar pentru a mangaia un picior de copil iesind din pijama, slab surogat luat ca un drog in asteptarea diminetilor de weekend, caci da, diminetile de sambata si duminica la noi sunt sacre...familia V coboara din pat si mai bine zis de la etaj de-abia pe la ora 10 spre 11. Pana atunci ne pupam, dragalim, doi adulti cu doi copii cuibariti intre ei, vorbind toti in acelasi timp si incercand sa spunem glume (Freya si Jan) ce am visat (eu si Keira), sa ne aducem aminte de clipele frumoase ale saptamanii si sa planuim expeditia de duminica :). Crestem, dar ramanem inca copii :)!

vineri, 15 iunie 2012

sunt indragostita pana peste cap...

Am doua prietene, doua papusi vii, doua miracole ce vor inflori in doua femei frumoase, doua capete blondute, doua vieti ce au rasarit dintr-a mea, nu-mi apartin in totalitate, dar pe care le-am purtat in inima inca inainte de a le cunoaste. Salvati-ma va rog, caci dragostea asta ma consuma, ma innebuneste, ma obsedeaza!

Una imi deschide ferestrele sufletului ei in fiecare dimineata in culoarea copacilor, a pamantului, a cafelei, iar alta a cerului, marii si a ceramicii de Delft :). Cu fiecare sarut imi rup din dragostea asta mare si inca o fac sa creasca si mai mult. Nu mi-e strain nici un coltisor de mana, picior, burtica, obraz.

Oare exista drum mai frumos pe care sa mergi in fiecare zi decat al unei mame? Uneori obosesti chiar si la ciripitul vesel al copiilor tai, curgand ca un suvoi neintrerupt. Dar cu fiecare piatra noua vazuta in drum, curiozitatea ta creste si mai vrei sa vezi si dealul ala din departare, desi pare greu de urcat. Ai uneori mainile obosite de atata purtat corpul rotund si perfect al uni copil de 3 ani, dar pana si acolo exista o dulceata de nedescris. Vrei sa te oboseasca, vrei sa-si lipeasca obrazul de al tau si sa inchida pleoapele usor, visand acadele cat pomii si paturi cu saltele din vata de zahar.

Ma afund in apa asta calda cu miros de salcam si imi umplu ochiul cu poza asta ca o ilustratie veche. Suvite aurii pe obraji albi, maini rotunde ce leagana papusi, gene ce acopera ochiul rotund ca niste pensule de fard de obraz, papuci roz ca niste bomboane si mai ales zambetul ala perfect, fara nici un defect care iti este adresat tie, exclusiv tie, ca mama. A lor. A celor doua. Nimic pe lumea asta nu se compara cu senzatia asta si sunt da: indragostita pana peste cap! :)