miercuri, 6 aprilie 2011

filosofie si viata cotidiana

Azi am aripi si nu am unde sa zbor. Intre job, acasa cu printesele si biblioteca publica am realizat ceva. Nu fac parte din contemporaneitate. Am chef sa filosofez toata ziua si sa sap cat mai adanc in substraturile mintii. Sa pot discuta despre "nemurirea sufletului' cu care eram amenintata ca adolescenta cand stateam toata ziua buna ziua si pierdeam vremea. Ok, dar intrebare: de ce exista timpul, nu ca sa-l savuram ca si pe toate celelalte lucruri. Cu orice am vrea noi, cu visare fara limite, cu privirea frunzelor unui copac, cu o carte minunata, cu discutii despre Grecia Antica. N-am chef de incadrarea in cotidian, pur si simplu opun rezistenta. Azi am luat multe carti pentru Freya de la biblioteca, m-am parfumat intr-un magazin de aici cu Tommy Hilfiger Girl, m-am dat intr-altul cu un ruj roz ca o bomboana si am venit spre casa cu 4 sticle de bere Hoegaarden Citron, delicioasa ca o briza. Citesc un site despre coloanele templelor grecesti ce mi-aduce aminte de Istoria Artei de la Tonitza pe care o faceam mereu cu doamna in adevaratul sens al cuvantului Adriana Crainic Botez. Duminica mergem la Sylvia, abia astept sa revad Amsterdamul cu podul Prins Willem Alexander, cu aerul ala demodat si in acelasi timp fara varsta. De ce ma plictiseste sa vorbesc despre detergenti, ultimul tip de aparat de facut cafea, pampersi si unde ma voi duce in vacanta. Nu-s normala cred. Ce vreau eu nu exista!! Nu in jurul meu, de aceea cu riscul de a parea snoaba, vreau discutii inteligente, dar stiu ca nu toata lumea are chef de despicat firul in patru si de ce stelele pe care le vedem acum au murit deja. Mie personal daca e sa fiu groaznic de sincera mi-e sila de fiecare clipa pe care o arunc in neant aiurea, cu ideea ca existau atatea si atatea lucruri pe care puteam sa le fac in timpul asta. Fii mea a mare vrea sa fie balerina, acum citim libretul Sylviei. Eu vroiam sa fiu artista, poate nu indeajuns, dar tot ce stiu e ca nu exista pentru mine treapta mai inalta decat creatia. Mda, visul meu cu salcami. Nu stiu exact ce voi face sau nu, sunt fericita ca macar pot intelege nuantele tablourilor, si nu ma refer efectiv la culoare :)) ci la ideile suprapuse de artist ca foile dintr-o ceapa. Ieri vedeam 2 cercuri, rosu si negru ca fiind pamantul si soarele, azi le vad ca uscatul si apa, poimaine probabil le voi vedea ca viata si moartea si asa mai departe. Nu mai vreau discutii sterile :). Vreau si eu sa ma adopte cineva mai inteligent ca mine, si nu asa din site-uri, bloguri si altele...ci in viata reala, sa ma invete ceva ce nu stiu, sa stau sa sorb din fantana intelepciunii si sa nu ma satur. Sa tremur ca o indragostita la simpla asteptare a intalnirii cu el sau ea. Anca e prea departe :), dragele mele de aici, sunt prea prinse in caruselul asta cotidian si e futil ceea ce-mi doresc eu de la ele. Sunt o mica parsiva, care nu se multumeste niciodata spiritual. Nu ma intereseaza noile modele de whatsoever...Ma intereseaza insa multe altele pe care aici la tara, nu le voi avea...incet-incet o sa migrez iarasi spre o viata acidulata artistic ca apa unui izvor mineral, si refuz sa ma las prinsa in prostia asta de consumerism material, mai ales ca nu ma face pe mine personal fericita. Eu sunt fericita cu altele, eu sunt fericita cu frumos, sunt fericita cu senzatie si emotie, sunt fericita cu cuvinte maiastre, sunt fericita cu o esarfa colorata si diafana pe care cineva o poarta cu eleganta pe strada precum Coco Chanel :), cu un zambet vesel de copil alergand printre papadii, cu o zi pe care o petrec departe de lumea dezlantuita :P!