marți, 20 iulie 2010

atentie...post dur

Ha, asa mi-a venit sa scriu, primul impuls. De ceva vreme privind retrospectiv imi dau seama ca multe lucruri se definesc, ca obiectele din jur cand ceata se imprastie. Unu- multa lume, foarte multa din jurul meu sufera (desi sunt in denial) de depresie. Nu husbandu, ca asta e aerian si artist de felul lui, dar familia de baza ca sa zic asa, plus o prietena (nu cea mai buna), s.a.m.d. Doi-saraca MM mi-a tras semnalul de alarma, plus discutiile de pe forumuri. Trei-eu am "mimat" si "m-am folosit" de chestia asta, de depresie pe vremea cand eram imatura bine, in adolescenta si in tinerete...deci stiu si-mi dau cumva seama de mecanismul si resorturile ei. Patru-realizez ca nu sunt in stare sa-i ajut, din mai multe motive, sunt o tipa mai razboinica, mai dura, desi empatica habar n-am sa exprim totusi chestia asta, mie personal mi se pare de-ajuns sa incerci sa lupti. Nu am avut niciodata vocatie de mama ranitilor, nici de sora medicala, cand sunt eu bolnava terorizez poporu, ma izolez, ling ranile, fac absolut totul ca sa scap cat mai repede (bine inafara de migrene sunt sanatoasa per total). Si la perioadele mai nasoale procedez tot asa, ma retrag in cochilie, beau agurida, beau paharul tristetii pana la fund, dupa care revin la suprafata cu forte dezlantuite ca de valkirie. In tinerete am "mirosit" cumva reactia oamenilor la manifestari depresive. As vrea sa le spun cumva acum ca nu eram decat o persoana rasfatata, imatura, un copil care daca nu primea jucaria preferata atunci si acolo facea o isterie buna de stricat ziua si saptamana chiar. Si asta a aparut in perioada "indragostirilor". Mai toti iubitii mei saracii :)) din vremea respectiva au avut de-a face cu o capricioasa, infantila, groaznic de nerezonabila eu. Asa cum citesc acum peste tot, in sensurile date de catre specialisti, cu adevarat depresiva nu am fost niciodata si oricum acum mi s-a confirmat. Am fost o femeiusca foarte concentrata pe ea insasi, plina de orgoliu, vrand tot confortul din lume si cea mai putina munca de depus pentru el :)). Stiu ca descrierea asta lunga poate nu duce nicaieri, dar zic eu ca macar clarifica un pic ocolul facut de mine in jurul depresiei. Mi-ar place sa le strang tare in brate pe femeile minunate din jurul meu si sa le "infectez" putin cu egoism (cred ca asta m-a salvat pe mine de la multe caderi) , dar nu cu egoismul ala rau, prost vazut...nu, nu, cu egoismul ala salvator, ala instinctual, ala de supravietuitor, oricand si oricum. Le-am judecat prin prisma mea pe cele care stau cu barbatii pe care i-au ales si pe care acum nu prea ii mai suporta, dar nu am dreptul, nimeni nu are. Oricum eu am un principiu de baza, trainic: libertatea. Si mai am o conduita de viata care mie personal mi se pare ca o infuzie de libertate; carpe diem. Ah si mai am ceva ciudat, chiar si infrangerile, le sarbatoresc cu sampanie, o escapada undeva, o rochita frumoasa sau un pahar de vin si un film si chiar si cele mai ciudate situatii le trasform in cate ceva asa...bun de adus aminte!! Viata e dura...dar asa sunt si eu :)