Jim Morrison credea in ceea ce Arthur Rimbaud spunea odata:"to achieve the unknown"...nu numai ca prima data cand am pus piciorul in Paris a fost in cimitul Pere-Lachaise ca sa vad mormantul lui de altfel plin de flori, marijuana, biletele de hartie din intreaga lume "juan from madrid with love"," brigitte from berlin loves the doors"...ci si pentru ca atunci cand am vazut filmul lui Oliver Stone eram intr-o sala de cinema cu prima mea mare iubire, sarutandu-ne cu parul intrandu-ne in ochi...eram doi studenti cu parul lung, bocanci de armata, blugi taiati si camasi barbatesti.
Vama veche era in vremea aceea plina de muzica anilor '70, pe plaja erau doar corturi, fetele purtau ii si baietii lor bronzati isi luau jeansii pe ei doar pentru a pleca desculti in sat sa le aduca lor pepeni verzi zemosi :))
De curand am ascultat Rolling Stones si Pink Floyd...de ce iubesc muzica asta, de ce vibrez, de ce ma uit la Hair si il inteleg fara sa fi trait in America anilor aceia...pentru ca undeva departe sunt atatea suflete care vibreaza la fel.
Si pentru ca dragostea din mine s-a deschis din culcusul ei de boboc inflorind pe muzica asta.
The road of excess leads to the palace of wisdom a lui William Blake l-am practicat intens ridicandu-l la rangul de "viata noastra genuina" pentru ca a fost ca o viziune confirmata.
Citind revistele vechi ale parintilor mei din anii 70, desigur...m-am transpus intr-un film de Jean Luc Godard alb-negru: stand pe o banca dintr-un parc citind "an american prayer" :)) si zambind trecatorilor elitist si superficial ca si cum accesul meu la lumea populata de amerindieni ai lui Jim ar fi fost exclusivist, nepermis neavenitilor, ca si cum ar fi trebuit sa practici tu mai intai toate aceste rational derangement of all the senses...:))
Va invit alaturi de mine sa calatorim pe spatele acelui sarpe lung din The end spre lumea fantastica a lui Jim Morrison:
Is everybody in?
Is everybody in?
Is everybody in?
The ceremony is about to begin.
Nota bene: Pamela Courson, prietena de-o viata a lui Morrison, cea din poza alb-negru de sus, era nascuta in aceasi zi ca mine 22 decembrie :)) bine mult mai devreme decat am venit eu pe lume, dar oricum imi place coincidenta asta.
vineri, 23 aprilie 2010
break on through (on the other side)
Jim Morrison credea in ceea ce Arthur Rimbaud spunea odata:"to achieve the unknown"...nu numai ca prima data cand am pus piciorul in Paris a fost in cimitul Pere-Lachaise ca sa vad mormantul lui de altfel plin de flori, marijuana, biletele de hartie din intreaga lume "juan from madrid with love"," brigitte from berlin loves the doors"...ci si pentru ca atunci cand am vazut filmul lui Oliver Stone eram intr-o sala de cinema cu prima mea mare iubire, sarutandu-ne cu parul intrandu-ne in ochi...eram doi studenti cu parul lung, bocanci de armata, blugi taiati si camasi barbatesti.
Vama veche era in vremea aceea plina de muzica anilor '70, pe plaja erau doar corturi, fetele purtau ii si baietii lor bronzati isi luau jeansii pe ei doar pentru a pleca desculti in sat sa le aduca lor pepeni verzi zemosi :))
De curand am ascultat Rolling Stones si Pink Floyd...de ce iubesc muzica asta, de ce vibrez, de ce ma uit la Hair si il inteleg fara sa fi trait in America anilor aceia...pentru ca undeva departe sunt atatea suflete care vibreaza la fel.
Si pentru ca dragostea din mine s-a deschis din culcusul ei de boboc inflorind pe muzica asta.
The road of excess leads to the palace of wisdom a lui William Blake l-am practicat intens ridicandu-l la rangul de "viata noastra genuina" pentru ca a fost ca o viziune confirmata.
Citind revistele vechi ale parintilor mei din anii 70, desigur...m-am transpus intr-un film de Jean Luc Godard alb-negru: stand pe o banca dintr-un parc citind "an american prayer" :)) si zambind trecatorilor elitist si superficial ca si cum accesul meu la lumea populata de amerindieni ai lui Jim ar fi fost exclusivist, nepermis neavenitilor, ca si cum ar fi trebuit sa practici tu mai intai toate aceste rational derangement of all the senses...:))
Va invit alaturi de mine sa calatorim pe spatele acelui sarpe lung din The end spre lumea fantastica a lui Jim Morrison:
Is everybody in?
Is everybody in?
Is everybody in?
The ceremony is about to begin.
Nota bene: Pamela Courson, prietena de-o viata a lui Morrison, cea din poza alb-negru de sus, era nascuta in aceasi zi ca mine 22 decembrie :)) bine mult mai devreme decat am venit eu pe lume, dar oricum imi place coincidenta asta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)