insomnie si furtuna

La noi cand e furtuna, se aude vantul scartaind in toate cele, ramuri, geamuri, ferestre, de zici ca vin cel putin calaretii aia negri cu pelerina din The Lord of the Rings. Inca nu m-am obisnuit cu furtunile, dintr-un motiv simplu: eu sunt pe dos, mie imi plac :)). Nu am somn si e 2 noaptea, vantul bate in continuare cu putere, zici ca iti vorbeste cineva despre de toate si totusi tu nu-l poti urmari fiindca si alearga in acelasi timp. Al meu doarme, ne-am uitat la un film, pe urma io am stat un pic pe telefon cu o amica, si acu vreo ora al meu a cedat, io nu...nu am somn :)). Deh, daca e furtuna! Evident gandurile mi-o iau razna. Sunt asa cum mi-am inchipuit ca o sa fiu? Da...cu siguranta :)...pai oricum pe la 15-16 ani viziunea mea romantica nu depasea bariera varstei de 27...30 si ceva, vai dar alea sunt babe :)). Credeam ca o sa mor de suparare daca o sa am riduri si fire albe de par. Nu numai ca n-am murit dar culmea, ma simt bine cu ele, nu ma supara "prea" tare, si oricum am atins o stare zen ca si daca ma supara, peste juma de zi mi-a trecut deja :). Copii. Da, asta e mai delicat, mi-am dorit cu disperare baieti, nu stiu de ce, adica stiu asa daca e sa fiu sincera 100 la suta cu mine. Fiindca intotdeauna eu personal mi-am dorit sa fiu baiat cand voi fi mare :)))). De fapt mi-am dorit baiat sa cresc un al doilea Alexandru Macedon :)...si acum imi plac baietii mici, ma uit cu drag la ei, dar hey, guess what? Nu mai rezonez, deloc, niente cu ideea de copilul meu sa fi fost baiat. Pentru ca de fapt cine a plantat acolo doua fete a fost baiat destept :)). Pai eu cu dragostea mea pentru lucruri fine si moda si balet si leneveala dulce a statului pe o canapea cu o carte in mana nu stiu daca as fi rezonat asa usor cu un baiat. Dar si eu as fi fost alta :)). Asa m-am destrabalat in viata asta usoara ca o vata de zahar roz, ca domnitele mele. La Curtea de Arges in biserica sunt cateva picturi murale cu diferiti cneji si doamnele lor si copiii, mi-au placut mult de tot, aerul de familie, felul cum tin mainile...aveau un aer de complicitate. O sa incerc totusi sa depasesc insomnia data de furtuna, ma duc sa visez cam cum as fi fost eu Doamna Lena (sau Lenca, mai stii cum oare le strigau pe cele cu numele de Elena?) cu parul in conci si haina pana la pamant (wow, asta imi place) strigandu-si odraslele la masa pe Domnitele Kira (Chira, cred ca sigur ar fi mers, ca era mai grecesc asa, balcanic) si pe Domnita Fira (am citit eu odata o poveste din perioada fanariota si am vazut numele pe-acolo). Furtuna s-a mai domolit, un weekend frumos sa aveti!