brunch

Intotdeauna duminica este o zi comoda, o zi in care ne trezim pe la 10, si noi si kinderii, o zi in care ne ducem jos, in camera de zi in jur de 11, al meu pune de cafea si painea la prajit, eu scot rosiile din frigider (uneori si ardei sau castravete, dar rosii oricum 99% din timp, suntem fani :)))), si altele si punem de un "brunch". De ce brunch, pai simplu :) nu e nici mic dejun, dar nici pranz, e asa o "boierie" delasatoare, in care punem totul pe masa si o lalaim cu discutii (pana inspre 13-14 dupa-amiaza), mai bem o cafea, kinderii mai baga o felie de ardei sau o rosie sau o banana, mai intreaba una-alta si noi adultii punem tara la cale :))). Azi discutiile s-au invartit in jurul subiectului: autoritati, secte, manipulare, "omenirea a ramas la fel ca matrita din timpurile romane". Noi, familia noastra a hotaram asa cumva, natural, ca le vom creste pe domnitze in spiritul liber al celor care nu iau de bun tot ce li se serveste, fie ca e vorba de autoritati, fie ca e vorba de stiri, ci trec aceste lucruri prin filtrul proprii lor gandiri :)). In linii mari: toti cei care au ascultat de autoritati si gandirea lor (presupus) buna in anii razboiului din Vietnam, dupa au regretat, toti cei care s-au sinucis din cauza increderii oarbe in diferiti lideri ai sectelor si-au risipit viata intr-un mod stupid, toti cei care au crezut ca Hitler va aduce bunastarea Germaniei si s-au lasat manipulati de charmul acestuia si de promisiunile lui au ramas mai tarziu socati de realitatea cruda pe care nu au vrut sa o vada. Ca atare omenirea in sine a ramas in aceasi parametri: paine si circ, caci era cumva previzibil...oamenii in sine nu au posibilitatea dezvoltarii personale decat daca individul respectiv are curajul sa iasa din matrita. Curaj, asta e cuvantul, caci este inspaimantator sa realizezi ce fragila e lumea, in sensul larg al cuvantului. Agora familiei noastre este un loc liber, un loc in care nu ne este frica sa discutam despre tot ce ne trece prin cap. Asta pentru ca eu cred in deschiderea camerelor secrete. Atata vreme cat vom avea de ascuns cate ceva inseamna ca nu ne simtim liberi. Oricum societatea asta te impinge la "denaturarea" adevaratei tale identitati. Un revolutionar va fi etichetat "dusman al poporului, al elitei conducatoare" ma rog depinde de imprejurari, tara, ce fel de revolutie ;), un vizionar va fi etichetat "dus cu pluta" si asa mai departe...ca atare toate lumea isi pune "masca" si iese in lume :))!! Cum zicea Shakespeare:"lumea e o scena" sau si mai frumos Eminescu "toate-s vechi si noua toate ":). Va las caci mergem la plimbare prin padure, duminica placuta va doresc!

melancolie de prost gust :))

Nu stiu altii cum sunt ;) dar eu cand m-apuca dorul de Romania, bag cantece romanesti, care mi-aduc aminte de diferite perioade ale vietii mele si ma uit la poze vechi din Bucuresti sau din tara din anii 1900-1940, etc. pe net (la faza asta m-a virusat frate' miu). Ei bine si incep sa plang ca proasta, dar stiti cum, asa la modul jenant, de zici ca incepe sa ploua peste laptop :)))). Mi-aduc aminte de un barbat special care a facut parte din viata mea, un barbat frumos cu ochii negri, care ma tinea pe genunchi si se juca cu mine, si care m-a invatat sa scriu, si care se imbraca mereu elegant si isi pieptana cu grija parul (mi-aducea aminte de Camil Petrescu si barbatii din perioada interbelica) si care emana bunatate prin toti porii si care imi spunea mama ca asculta cu placere Maria Tanase...a murit cand aveam eu 7 ani, dar simt cumva ca traieste prin mama, prin copiii ei :), prin copiii mei...asta e viata, simti ca lasi ceva in urma, o iubire mare, amintiri minunate, un zambet pe un chip frumos! Eu recunosc ca ma simt romanca, ma simt si copil universal, dar cum pot vibra la cantecele de leagan olandeze cand mie mama mi-a susurat la ureche:" ma dusei sa trec la olt...":)))) Or sa vibreze ale mele, caci lor le-am cantat si d-alea si d-alea :)) impartial cu toata lumea, vericule!! Melancolia asta poate ar fi clasificata de cei mai "elitisti" asa...drept patriotism de prost-gust, "tare" romanesti, cretinism de plebe, ma rog, whatever...poate sa fie clasificata si drept "acid sulfuric", mi se falfaie pana din par de Winnetou :)). Eu asta simt, eu mi-am facut vacantele in judetul oltenesc (unii zic ca-i muntenesc) Valcea...si am batut mingea p-afara prin Bucuresti cu baietii...si mi-a inghetat fundu' in tramvai cand ma duceam la Tonitza si am ascultat viniluri cu muzica de toate soiurile si am citit in romaneste. Am visat in romaneste, am iubit "in cuvinte" in romaneste, am batut muntii aia ai nostri la pas si mi-am ingropat picioarele in nisipul Marii Negre. Asta e, e in sange, si d-aia o sa o port melancolia asta in orice colt al lumii ma va mai duce viata asta :)). Ma intorc la Maria Tanase pe youtube, frumoasa femeie (asa mi-o inchipuiam pe doamna T din "Patul lui Procust")...:))!

joburi si "joburi"

Eu dintotdeauna mi-am zis asa: cand o sa lucrez undeva o sa o fac de placere, altfel ma voi stradui din rasputeri sa gasesc altceva, altundeva. Ca atare din "tinereturi" oriunde am fost am lucrat cu drag. Mi-au placut oamenii, diferitele ambiente, am considerat ca e bine sa invat ceva din orice lucru si situatie noua. Cand lucram la banca (in vremuri imemorabile) stiam in fiecare zi cursul dolar-euro-leu, pe dinafara :)), de ce? pentru ca citeam dimineata si gata, ramanea pe circumvolutiuni, nu pierdeam timp cu clientii mei, ei se bucurau ca merge treaba repede, si tot asa. Cand am lucrat in firmele de constructii la fel, in 2-3 saptamanani m-am pus pe citit norme si cateva alte chestioare tot asa, pentru ca "personal" mi s-ar fi parut nesimtire sa fiu pe "dinafara" :)). Ok, dar asa sunt eu, stiu ca poate altii nu gandesc asa si e ok si ca ei, totusi... Ieri ma duc la controlul stomatologic de 6 luni...Daca sistemul medical olandez este unul dintre cele mai "cretinoide" din Europa Vestica, dentistii culmea sunt nemaipomeniti...copiii si adultii fac 2 controale obligatorii pe an, beneficiem de multe chestii acoperite de asigurari, sunt la curent cu tot ce e "modern" in stomatologie si culmea (pt Olanda) si aplica noutatile astea :)))). Intru, o tanti noua (dentista pe care am avut-o inainte timp de nspe ani a plecat in State, parca)...de la inceput m-a enervat fata ei, care "emana" deranjul nemaipomenit pe care am indraznit sa-l fac, zicandu-mi receptionistei ca astept de 20 de minute si daca mai dureaza eu ma car, fii' mea avand si balet in ziua respectiva. Ca atare mi-a intins o mana fleoscaita, ca un peste rece si alunecos. Zic in gandul meu: bine frate, ok, hai sa vedem de ce esti in stare. Primul lucru care ma intreaba (desi totul fiind automatizat acum, avea "dosarul meu medical" cu toata istoria mea de-a lungul acestor ani in computer) este: aveti o carie la maseaua de minte, vreti sa o tratam? Jeeeeeeez, cred ca am repetat in anii astia de cel putin 3-4 ori ca eu nu vreau, ca nu ma doare si ca prietena mea cea mai buna, fiind dentista in Elvetia m-a sfatuit sa nu...ca n-are rost, o sa o extrag la un moment dat si cu asta basta. Boooooooon, ii spun astea lu tanti si asta enervata imi raspunde ca n-are chef de discutii...Ceeeee? Am zis: ok, dar in cazul asta am pornit cu stangul si eu vreau data viitoare alt doctor, clar. Adio si la gara! Evident ca mai tarziu, Freya luand loc pe scaunul stomatologic (eu fac controalele cu tot cu ea odata, Keira va veni si ea data viitoare) totul a decurs deja mult mai calm. Si-a dat probabil tanti seama ca nu asa te porti cu un pacient, caci nu era treaba mea sa studiez dosarul ala...anyway, asta vine si de la momentul in care ducandu-se ea undeva in spate, pana asistenta o pregatea pe Freya, o alta tanti de acolo a luat-o la discutii :) ca se auzea ceva dar nu foarte clar. Nah, eu ce sa-i fac bre (hahaha, ca la oltenica) daca ea era cu fundu' in sus. Nu stiu daca isi face jobu cu placere, tind sa cred ca da, cu Freya s-a purtat dragut(dar pe mine m-a pierdut de musteriu si conteaza treaba asta pt ei)...dar totusi stiu foarte clar, lucrand cu clientii toata viata mea, ca oamenii sunt "greu de digerat". Ca atare trebuie sa fii mereu stapan pe tine, pe situatie!! Daca nu poti du-te la plantat cartofi, cusut haine, asezat pantofii in cutii, cercetare, inconjurul lumii in barcuta, si mai stiu eu ce alte joburi care nu implica "munca cu oamenii"...e loc pentru toata lumea, nu? Daca stau sa ma gandesc mai bine, chiar mi s-a facut mila mai tarziu de ea, e greu sa dai peste o tipa dominanta si dificila ca mine, dar fa fata situatiei soro:)))). Cum ar zice barbate' miu: "mai scade si tu pretentiile alea...of, nu mai cere atata de la oameni", are dreptate omu, trebuie sa-i zic sa-mi tina un "curs rapid" de empatie :)))).

frica de copii bilingvi

E soare si asta mi-ar da aripi daca nu as fi citit ieri si azi in presa olandeza despre inca o idee creata: sa inceapa copiii de 2 ani jumatate...2 zile de "grupa pregatitoare" pentru scoala, pentru ca vezi Doamne sunt prea multi straini deja in Olanda si nu vorbesc Domne copiii de 4 ani "olandeza perfect". Hai sa ma rostogolesc de ras, pai nici ei olandezii de la mama lor nu vorbesc cateodata corect gramatical, nu au vocabular dezvoltat, nu stiu sa se exprime si au cerinta asta de la un copil de 4 ani, si acum de la unul de 2 ani jumatate, abia iesit din bebelusie, sa nu mai pun la socoteala kinderii care chiar nu "vorbesc" din proprie initiativa la varsta aia, si nu copii din familii mixte, ci din suta la suta familii olandeze. Deci cand v-am spus ca lumea se indreapta spre "tabloul nazist" de la inceputul razboiului al doilea mondial nu am glumit, uite ca Olanda e ocupata cu asa ceva, separari, apartheid, noi suntem "bastinasi", "voi d-ailalti"...de cand au ajuns la putere PVV, un partid d-asta extremist sunt baietii "ocupati" cu scoaterea din peisaj a tuturor care nu au sange de-al lor. Sa nu credeti ca numai musulmanii (deci chestie de religie, nuuuuu, asta e praf in ochii fraierilor...au ce au si cu polonezii (astia ii sperie rau ca sunt multi aici la munca) si cu multi altii care au venit Domne de s-au asezat pe meleagurile lor. Daca al meu nu era olandez si ele pe jumatate, imi bagam craca :)))) si plecam naibii in alte zari...stiu ca sunt persoane pe care nu le deranjeaza chestiile astea, nici pe mine in viata de zi cu zi, ca oricum eu "musc" din ei. Dar nu e placut frate ca si dupa nspe mii de ani, tot "d-alalalt" sa ramai, bleax. Evident ca io ca zambilica frageda de primavara ce sunt, cand mi-a venit o scrisoare acasa cu oferta de a o inscrie pe Keira la nu stiu ce loc de joaca, pre-school, etc, am citit-o, "m-am ras de una singura" si am aruncat-o la gunoi. Acu, bag eu de seama ca avea legatura cu balaria asta de experiment ce vor astia sa-l faca. Evident ca io, cea mai neascultatoare de autoritati, "care se exista" :)))) nu voi face asta, ca nici macar nu e obligatoriu, ci recomandat, aha...bine tanti "statu olandez" recomanda tu asta si tine cont de asta la unii care nu au auzit de cuvintele: discriminare, dreptul meu, voi ati vrut UE(pai nu-i asa, nu tembela de olanda a vrut UE si acu se smiorcaie ca nu poate ea sa faca apartheid cum vrea muschiu ei...hahaha). Oricum si pe Freya am dat-o tot la fel(3 ani si 9 luni), fix-pix cand zice legea sa-i dai, ete scartz, d-aia nu mai ploua...Adica sunt acu forumurile olandeze inflamate de noua idee( de fapt dorinta de ingerinta a statului in viata particulara)...Si sunt de acord total cu cei care spun ca un copil la 2,5 ani e "prea bebe" si oricum menirea lui este acum sa se joace si nu sa i se toarne pe gat cuvinte cu palnia. Ca sa nu mai adaug si ideea urmatoare: vocabularul nostru in casa este format din cuvinte care probabil nu le cunosc alti copii si invers...deci cum iti dai seama ca un copil nu e destul de avansat la olandeza, ca nu stie cuvantul "tractor" :))))) bey ma lasi? da poate stie cuvantul "balet" si tanti de-l evalueaza nu-l stie (hahahahaha, putin probabil dar asa ca, virgula, chestie). Pericolul nu este asta insa...pericolul sta in segregarea pe rase si nationalitati a copiilor, jezus christ, unii Domne "stie perfect" (greseala voita evident) olandeza ca "e din familii olandeze" si altii nu, bleax, bleax, de milioane de ori bleax. Adica pana acum era moda sa-ti cante la ureche: vai dar vorbiti dvs cu el in limba materna si tata in limba olandeza si brusc, peste noapte, si-au dat ei seama ca nu e bine....bey e de rasul curcilor, dar totusi nu, caci nah, ei de fapt mor de oftica ca sunt multi copii in familii mixte si deh au sansa la mai multe limbi invatate, pe cand ei nu.....eeeeeeeeeh, hahahahahahaha, gelosi cu spume, clar!! Sa le fie de bine la fraierii care vor pune botul si vor "institutionaliza" copilu' la 2,5 ani de frica "limbii nevorbite perfect", cat mai am un neuron in cap ce face sinapsa nu au sa ma convinga pe mine ca un copil nu poate asimila 2-3 limbi in acelasi timp...nu perfect, dar asta se dezvolta in timp. De aceasta frica, 2 prietene nu le-au mai vorbit copiilor in romana si astazi acesti copii 4-5-6 ani nu inteleg deloc, nu e vorba sa-ti raspunda in romaneste, ceea ce pot intelege :))...ci ei nu reactioneaza, nu pricep aproape nimic, lucru dovedit, caci atunci cand o dau pe olandeza inteleg tot. Va las ma duc sa mai citesc noile aberatii si comentariile pline de "spume" ale celor care i-ar vrea pe totii strainii in ghetouri sau si mai bine afara din Olanda :)) bey ce lume, te doare capu'!!

sinceritate in casnicie

Simplu. Dar si complicat in acelasi timp. A trebuit sa o invat in timp, caci pe vremea mea maica :)))) erai invatata sa privesti casnicia ca pe o corvoada feminina. Cel putin eu asa am "interpretat" la vremea respectiva. Ca trebuie sa "slugaresti" barbatul, sa fii virgina, sa tii de el (hahaha, sa tii de cureaua lui sa nu umble alta la pantaloni, inca e o enigma, n-am rezolvat-o, caci daca as tine de el si cu dintii si tot mi s-ar face sila sa-l reprimesc acasa, asa sunt eu mai "scarboasa")sa aia asa, aia pe dincolo. Cert este ca n-am respectat niciuna din reguli, din simplul motiv (atunci doar intuit): ca eu vreau sa fiu genuina. Si genuina sunt cand scot sabia din teaca si tai raul de la radacina. Ah, recunosc ca mi-a luat ceva timp sa ma pot arata in adevarata lumina. Si nu e una de arhanghel, ci mai degraba de razboinic. O prietena imi zice ca sinceritatea nu ajuta casniciilor. Pai ok, dar depinde cum defineste fiecare "sinceritatea". Eu definesc prin importanta pe care o dau situatiilor sau sentimentelor. Ca trecem printr-o perioada mai naspa (sa zic), ok, pun pe tava problema/problemele si nicidecum nu le ascund sub pres. Nu sunt mama ranitilor sa zic, iarasi ii zic omului de la bun inceput sa nu se astepte de la mine sa-i fac masaj si ceai de zmeura, haha, vorba vine. Nu inseamna ca ma iau de toate detaliile, ca asa ar innebuni oamenii pe loc. Nu ma duc sa-i dau raportu' de cat costa chilotii, oja de unghii sau pantofii cu fundita, de altfel mi-ar sabota clar senzatia de libertate si ar duce la un dezastru. Dar daca vad ca ceva nu merge nu-l astept pe Jezus Christ sa rezolve el problema si nici nu-l iau cu subtilitati, ca barbatii nu stie d-astea (regula gramaticala voit sarita de pe fix, ca au fost sub cincizeci de barbati in viata mea, sic). Acum, sincer, nu ne putem astepta sa mearga o caruta fara sa-i ungem osiile din cand in cand. Intr-o casnicie, adevarata comunicare (desi mie una imi place sa-i zic sinceritate, caci termenul asta de comunicare a fost abuzat pana la limita) este urmatoarea: fiecare isi trateaza relatia asa cum ar vrea sa fie tratata de celalalt. Cliseele obosite nu sunt asa de fantezie, cum mai nou e moda. Si nu vorbesc de alea cu: pana la adanci batraneti (desi eu cred in posibilitatea de a mentine o casnicie) si nici de alea cu vai se tin de mana in parc (fac diabet la asemenea remarci, caci a vorbi cu "iubi", "pisi" si altele le pot "intelege" la 16-18-22 de ani, la 33-36-40 deja ma oripileaza, dar e o chestiune personala si nici nu reprezinta dovada iubirii supreme, ci doar o manifestare tinand de dinamica cuplului si atat) ci vorbesc de cliseele alea cu substanta in ele: de a te respecta pe tine insuti. Sinceritatea asta in casnicie e ca o apa tare, pe care daca o bei te imbeti rapid. Ori iti place, cu tot cu riscul asumat al adrenalinei din cand in cand, casnicia fiind de fapt un montagne-russe cu bune si cu rele, ori nu-ti place si ti-e frica de ea si atunci bagi capul in nisip ca strutul sperand si visand cu nesat la "desteptarea" celuilalt, care habar n-are si-si vede in continuare de treaba lui. Ma gandesc ce greu este sa duci o lupta continua in a incerca sa pari ceea ce nu esti, mai ales in oaza asta de liniste pe care eu o denumesc generic familie. Daca nici acolo nu as putea fi aia naturala, fara sa respect nspe mii de reguli, care ma pot revolta si stramba din nas la diferite, nu stiu zau unde as mai putea sa ma manifest daca nu 100% natural, macar 99%, poate doar in padure :))!!

sarafanul de liceu

Cred ca niciodata nu o sa mai arat atat de proaspata ca o floare de primavara, atat de libera ca pasarea cerului, atat de plina de sperante (ce sa spun, viata a fost buna cu mine pana acum), atat de copil deschizand ochii mari si absorbind ca un burete fiecare clipa, fiecare imagine ca un nou-nascut mirat de frumusetea lumii :))))...ca in sarafanul ala simplu de liceu. Veneam de la Tonitza unde facusem gimnaziul si eram plina de "fumuri". Toata lumea mi se parea plictisitoare, toti erau neinteresanti. Asta pana cand A.C. (acum un foarte bun doctor mamos (ginecolog), parca asa se spune, asta aflata pe DC, unde fete se laudau ca au nascut cu el, de am ramas perplexa) "mi-a cerut prietenia"...hihihi, era moda cu biletele de hartie :)) si era un baiat dragut, nu l-am putut refuza. Dintr-odata Lazarul mi s-a parut amuzant. Hm, mi-aduc aminte cum l-am torturat pe bietul baiat cu Hemingway, ca nu-l citise si eu aveam standarde foarte inalte :). Mi-aduc aminte cum ne uitam la matricolele scolare (doar trebuiau cusute pe sarafan sau pe haina baietilor) sa vedem unde studiaza fiecare cunoscut, si uite asa am devenit in timp mandra de bucatica aia de stofa turcoaz. In fiecare zi descopeream alternative noi de ajuns acasa de la liceu ;). Ca sa prelungim drumul, tin minte ca veneam cu metroul pana la Eroilor de la Izvor, el statea in acelasi cartier cu mine. Odata ne plimbam prin Cismigiu si m-a luat de mana ca sa ma intrebe daca imi place de el, hahaha, stiti voi, genul ala inocent de intrebari care se pun la 14-15 ani ;) si eu ca o nebuna i-am raspuns: nu mai mult decat imi plac altii. Adevarul este ca inca nu ma interesau baietii, dar imi placea sa primesc omagiile lor. Este o zona in spatele caselor de la Academia Militara si cum cobori dealul spre Cotroceni denumita "Tzacalie", de ce nu stiu, dar asa ii ziceau ei. Gasca lui, erau 4 baieti nedespartiti. Stradutele alea inca mai exista, au bancute si copaci si felinare si tot ceea ce creeaza atmosfera romantica necesara iubirilor adolescentine. Acolo stateam pe banca si ne tineam de mana, asta e tot :)). Primul sarut l-am experimentat la 16 ani si nu cu el. Totusi ce tare ne batea inima, chiar si pentru o simpla discutie purtata in soapta, pe o banca. Si despre ce nu vorbeam? Orice. Mai tarziu au urmat petrecerile. Unde dansam blues (hey tineti minte ca asa se numeau toate dansurile lente) pe "One More Try" a lui George Michael si unde el ma tinea strans in brate si eu imi puneam capul pe umarul lui (imi placea ca era inalt) si eram in al noualea cer, altceva nu exista pentru noi in momentul ala :)). Totusi totul s-a terminat dupa vreun an, cand in peisaj a aparut E.B, un brunet foarte simpatic si foarte popular in liceu. Cum s-a terminat, ei bine, fiindu-mi teama de a-i rani sentimentele, desi pana atunci ii zisesem de toate pentru toti (inclusiv ca are pantalonii uniformei evazati si e demodat)...:)) intr-o buna zi cand ne intorceam cu metroul, pur si simplu in statie am luat-o la fuga, pierzandu-ma printre calatori. Omul si-a dat seama si asta a fost, era simplu la varsta aia. In sarafanul ala de liceu se concetrase toata esenta mea, toata esenta feminitatii mele.

oltenisme...

Citesc cu placere un subiect despre greseli gramaticale, despre ticuri verbale, despre multe si marunte cuvinte :)). Recunosc, sunt vinovata de folosirea in exces a "oltenismelor" incepand cu perfectul simplu. De ce o fac, daca totusi sunt o tipa educata? Raspuns simplu: de placere. Ador sa ma joc cu cuvintele. Sincer, din tot ce am citit pana acum, si am citit si-n engleza, si-n olandeza...cam peste tot si in toate cartile, autorii se joaca cu cuvintele. Fac intorsaturi de fraze, "inventeaza" cuvinte, dau greutate si substanta ideii transmise cititorului. Nu suport rigiditatea, de aceea, a vorbi cu perfectul simplu e o joaca pentru mine, e o placere, o relaxare, ceva amuzant....uneori (caci nu o fac tot timpul), la job si altele asemanatoare, am bunul simt sa vorbesc cat mai "elevat" :)). Nuanta asta de vorbire, imi da de altfel si senzatia aia lejera, de vara, de vacanta, de sudul ala prafuit al Romaniei, de mere verzi in copaci si caldura ce leneveste pana si aerul de deasupra noastra. Evident ma amuza foarte tare sa vad ca multi nu stiu sa conjuge verbul la perfectul simplu (ala oltenesc). Totusi el, perfectul simplu, e gramatical. Nu e dialect, sau chiar daca este (nu le am cu nuantele fine ale regulilor lingvistice) el face parte totusi din conjugarea verbelor. Unii zic ca e regionalism, ok, cu toate astea are un rol bine definit in a descrie o actiune recenta :"mancai", "baui", "fusei" hahahaha...nu vreau sa vad ce fata ar face un "purist" la asemenea descrieri. Un amic mi-a spus ca adora sa citeasca "oltenismele" mele :) caci i se par vioaie, intepatoare, usor ironice (a inteles omul ideea mea). Pe de alta parte, mi-aduc perfect aminte cum o doamna profesoara de limba si literatura romana ne-a explicat finut diferenta dintre timpurile verbului, ea a zis in felul urmator: "Fusei la piata" implica o definire clara a ideii de timp, deci actiunea s-a petrecut recent, in timp de 24 de ore sa zicem :)))) cam ca la tragedia greaca. In schimb "Am fost la piata" poate da loc la interpretari si intrebarea: cand?

rochite

De vreo 2-3 ani incoace, ele sunt "piesele de rezistenta" ale garderobei mele. Si pana acum nu am dat gres cu ele. Am rochite pentru orice situatie, elegante, lejere de vara, de petreceri la patru ace, simple de asortat la orice. O rochita este insasi "esenta feminitatii" in ceea ce priveste arta imbracatului. De ce? Simplu, o rochita da o linie continua tinutei, ceea ce o fusta cu o bluzita intrerupe, da loc de interpretari (poate mergea cu alta bluza, poate nu cu aceasta culoare, poate nu cu dungi ci cu imprimeu si asa mai departe). In ianuarie fiind reduceri cumpar pentru tot anul :) caci imi cunosc foarte bine gustul si stilul de atata timp, navighez intre anumite limite ale modei, nu abordez extravagantele caci nu sunt Lady Gaga :) si nici meseria mea nu necesita asa ceva. Ca atare aleg mereu ceva ce este oarecum la moda si nici nu se va demoda vreodata: buline, aceasi culoare cu accente, imprimeuri industriale sau cele gen pete de culoare, dantela falsa, aici se poate varia mult. Tin cont de ceea ce am in dulap si pot asorta la infinit...de altfel moda revine si nu e deloc o gluma, am o bluzita cu animal print de vreo 9 ani, la fel de "fresh" pare si maine daca o asortez la un pantalon negru sau o fustita maro sau mai stiu eu ce :). De altfel filosofia mea vestimentara este: sa port numai ceea ce-mi face placere :)))). Poate pare banal si cliseu de prost gust, dar eu chiar aplic principiul asta. Uite sa zicem ca de maine se poarte verde, care nu ma incanta deloc, foarte bine sa poarte cineva caruia ii face placere culoarea asta. Cum stiu bine ca un sezon de moda are cateva trenduri, nu numai unul, evident am de unde alege si ceea ce imi face mie placere, sa zicem fuchsia :)) si combinatia alb-negru (doar exemple, hihihi). Ah, rochitele care sunt in acest moment in dulapul meu vor fi si ele purtate prin rotatie. Adica poate una, micuta de ea sa fie de vreo 5 ani in dulapul meu, iata ca maine sa zicem am nevoie de ea, pare noua deja (pentru mine, sentimentul ala de redescoperire ma refer) de cand nu am mai purtat-o...pai nu v-am zis ca iau lucruri care ciudat dar nu se "demodeaza" usor :)). E o tehnica si asta, o sa va povestesc mai mult in viitor! Fug la "vizionat magazinele", deja am cateva rochite in vizor, dintre cele care evident vor putea fi ceva timp folosite :))!

back to school...

Azi Freya s-a dus la scoala. De dimineata copilul meu cuminte s-a trezit fara probleme, a fost o dulceata. Ne-am iubit si noi mai mult, terorista de serviciu Keira dormind inca lenesa in patut...fiindca leoaica mea mica nu vrea Domne sa ma lase sa o iubesc si giugiulesc si pe printesa a mare :)))) vrea numai ea, ea, ea!! Norocul meu este ca Freya a fost dintotdeauna un copil intelegator, rebel, dar intelegator, independent. Este o fetita fericita in general, am avut cateva discutii cu ea, si ma uimeste de fiecare data cu sensibilitatea, dar si puterea de intelegere a lucrurilor, are un soi de protectie vis-a-vis de lucrurile mai dure din viata. Nu este un geniu :)), nu stie poezii pe de rost, cu toate astea retine rapid cand trebuie, nu canta la diferite instrumente, citeste relativ ok, dar altii la 7 ani citeau carti intregi :)), insa e fff buna la matematica (seamana cu mine cred) si la tot ce inseamna desen, arte plastice, creatie. Si mai ales am testat-o in vacanta de iarna, inca stie binisor romana si a inceput sa faca diferenta intre "unu" si "una", a inceput sa retina nuante gramaticale, si a invatat de la nintendo (hahaha, beneficiile tehnologiei) si mai bine cateva expresii in engleza, ea intelegand de altfel cand am chef si ii vorbesc in limba asta, dar raspunzandu-mi in olandeza. Per total eu sunt fericita daca ea este fericita si mai mult nu stiu ce as putea sa-mi doresc, inafara de sanatate. Da imi doresc sa ii pot transmite daca se poate o anumita doza de educatie, sa o pot face sa iubeasca anumite lucruri care imi plac si mie: baletul, operele de arta...chestiuni de genul asta, dar eu sunt sigura de "oglindire" ca lucreaza, lucreaza subconstient. Freya desi nu este cum v-am zis mai sus o mare cititoare :) totusi nu adoarme decat cu o carte in mana si in pat mai tarziu, de ce? pai pentru ca m-a vazut pe mine (eu in dormitor n-am teveu, sunt contra, consider ca aceasta incapere este pentru dormit, pentru altele :), pentru citit, dar nu pentru teveu), pentru ca i s-a citit mereu...si pentru ca "vede lumea" grafic. In culori, desene, "povesti". "Oglindirea" de care vorbesc s-a transmis pana si la ceasuri (eu fiind fan) hihihi...a primit unu haios de Craciun si il poarta foarte mandra, mai ales ca stie si orele, sferturile si jumatatile, si alea cu 5 minute dar nu spuse foarte corect :). Am intrebat-o azi cum i s-a parut vacanta asta, care numai vacanta nu a prea fost, noi fiind toti cu gripe si alte balarii, si mi-a spus ca i s-a parut scurta dar frumoasa...what???? Numai Freya poate vedea in orice floricica o poveste, in orice pasare zburand ceva frumos si asa mai departe...mi-as dori sa pot pastra cumva aceasta "comoara de intelepciune" dar cred ca se va pastra singurica :)). De altfel inapoi la scoala mi se pare prea devreme, uneori mi-as dori sa fie la fel ca atunci cand eram copii, vacante lungi, in care sa ai intr-adevar impresia de vacanta lenesa, care nu se mai termina :)) si totusi asa placuta...stiu, nu se mai poate, alte timpuri, alte idei. Important este sa ii placa Freyei si ea nu se prea plange niciodata, chiar asta o fac azi, as vrea sa aflu si ce nu-i place...dar sunt totusi atat de putine lucruri ca le pot da "delete" instant :)) si fara prea multe regrete!!

usturoi de contrabanda

Dupa ce am citit stirea cu traficantii de usturoi :)))) de era sa cad sub masa astazi mi-am adus aminte ca am si eu asa ceva acasa (am si purces la consumarea lui, deja sunt high). Usturoi de Oltenia, moamaaaaa, sanatate curata, produs la tara, ce sa mai de contrabanda adevarata de la mama ei. Bey si e mic, pipernicit, dar te arde la limba, zici ca iti paralizeaza simturile pe loc, cum v-am zis mai sus, usturoi adevarat nu surogat d-ala chinezesc, ca numai d-ala gasesti aici ,in supermarket, ca altundeva n-am cautat. Usturoiu' adus de astia, are gust de carton, nu inteapa la limba, e gras si umflat cu pompa si nici nu zici ca e usturoi, o data am luat si m-am lecuit. Acu eu stau si ma intreb aia la aeroport cand mi-au scanat geamantu' nu au detectat si usturoiu' impricinat, mai ales ca il aduceam in Olanda...hahaha...bine nici nu-mi doresc ca vorba aia de-acu din Romania o sa-mi aduc si usturoi. Bine pe langa cimbru (ca nu se gaseste aici si imi place la nebunie, tot ecologic, de la tara, tot oltenesc, hahaha) Bey daca stau sa ma gandesc si cimbru asta ar putea fi periculos, ca cica are si asta calitati tamaduitoare si mai e denumit si "iarba fericirii" pe deasupra :)))) deci s-ar putea face contrabanda si cu asta. Dar oricum a innebunit lumea maica, de a ajuns usturoiu mai ceva ca marijuana!!

m-a calcat un tren :)

deci nu am scapat fara antibiotice, balaria aia de tuse care o aveam, sau gripa de ziceam eu ca-mi trece s-a transformat mititica in bronsita criminala, de 3 zile am fost pa...nu numai ca nu percutam la nimic, vegetam asa in suc propriu, dar nici ca se dadea dusa...hai sa nu zic miau, dar cred ca e pe trecute, de la antiobiotic, ca ma simt asa mai "vie" :)))). deci incepui anu' 2011 la cabana "sanatoriu plapumica"...totu se duse pe apa sambetei si bag de seama ca nu-mi mai prieste sezonu' rece, da deloc. Oi fi acumulat destul in oasele astea frig de-a lungul anilor, dar fu' si ceva un virus meserias care isi facu de cap cu mine. Acu sunt pe revenite asa, dar inca sensibila la frig, am ajuns ca ursii polari sa umblu cu ditamai stratu' pe mine :)). chestiunea naspa e ca si al meu fu exact idem si la fel, asa ca in a noastra casa arata de parca ar fi cazut bomba, plus medicamente ce n-am "mancat" eu ani de zile imprastiate ca munitia peste tot. Si faza tare este ca zici ca odata ce esti la orizontala, incercand sa dai de cap balariilor astea totul devine atemporal, nu mai stii de ore, zi sau noapte, nu mai zic de zilele saptamanii. de aceea toate ca toate, dar "sanatatea" e cea mai tare din parcare. Restul sunt apa de ploaie si nici ca ar trebui sa ne tortureze existential deloc, chestia e ca atunci cand suntem sanatosi uitam tot, deh, natura asta perversa umana :))!!