a inflorit liliacul

Hot de liliac :). Ieri o intreaga creanga de liliac mov era cazuta de la vantul puternic de cu o seara inainte. Mirosul e pur si simplu devastator. Ca un drog, ca un extaz, ca o clipa de eternitate parfumata. Niciun mare parfumier nu va reusi sa recreeze natura, natura e originalul. Chiar si faptul ca se lafaie intr-o fosta sticla de suc de fructe de padure nu le stirbeste din perfectiune. Din plinatatea petalelor fiecarei minuscule flori stranse unele intr-altele ca o fusta cu multe straturi de voal. Ciorchinele asta de un mov ireal, catifelat de ti-e frica sa-l atingi sa nu spulberi praful argintiu de deasupra, pozeaza ca un aristocrat. Isi cunoaste prea bine frumusetea si nu ii e frica sa si-o etaleze. Buna dimineata ramuri de liliac, multumesc ca imi faceti ziua speciala si imi umpleti sufletul cu aroma asta cruda si totusi dulce in acelasi timp. Se apropie mai :) de aceea a inflorit liliacul...Primavara la apogeu, cu trena ei de femeie cocheta.

adultii de mai tarziu

Cred ca pentru orice copil e important sa aiba o familie buna. Ce inseamna asta? Depinde de standardele fiecaruia. Totusi ce cred eu ca e groaznic de important este sa aiba mai degraba doi parinti buni. Chiar daca doi oameni se despart daca acel copil are parte de modele masculin si feminin bune, restul nu mai conteaza asa mult. Nimeni nu este perfect. Insa orice lucru mic poate lasa urme. Dragoste multa, asta da, asta e buna in doze cat mai mari. Mama este importanta in copilarie, este yinul din yin si yang al copilului. E reversul medaliei, este scutul lui, este castelul de nepatruns, este ce vreti voi. Dar daca ea nu este prezenta activ, se duce la vale totul, ca si cum ar fi din nisip. Ma gandeam sa explic mai pe indelete. Pai o mama care accepta un sot betiv, afemeiat, cu multe defecte vizibile de pe Luna, arata copiilor ei ca de fapt are mari probleme cu increderea in ea insasi. De ce? Simplu, un copil intelege perfect de la o varsta incolo si fiind un adult in miniatura si formare, taxeaza pe buna dreptate tot ceea ce i se pare nelalocul lui. Ma apuca cumva rasul trist cand ma gandesc ca mai tarziu toate aceste femei, vor fi cele care isi vor plange viata scursa printre degete. Un copil are nevoie de un mediu sanatos, in care sa existe respect, sa existe valori, sa existe distractie autentica, sa existe bucuria de a fi cu totii impreuna. Eu ma gandesc ca daca nu m-as iubi indeajuns pe mine cum as putea sa le invat pe ale mele sa se iubeasca ele insasi. Fara puterea exemplului e doar teorie sterila :)). Si oricum nu putem da vina pe proasta educatie a copiilor nostri cand altii sunt cei care contribuie la ea. Trebuie sa ne asumam cumva ideea ca daca avem copii, ii avem pentru ca am vrut, nu pentru diferite alte motive. Spun asta pentru ca am auzit deseori expresia: scoala e de vina, anturajul, bona, bunica si asa mai departe. No way. Ma uit la copiii care sunt doar ca sa fie, biete accesorii, hranite bine (de parca asta doar asta e important) cu cele mai noi gadgeturi posibile, lasati de izbeliste, in sensul ca pe nimeni nu intereseaza si ceea ce simt sau nu ei, cum vor deveni adultii de maine. Si sunt sigura ca toata lumea crede ca si-a facut datoria, au crescut cum au putut copiii si gata. Fericirea, dupa cum ne arata realitatea, nu consta numai in job bun (cat mai bun sa castig cat mai bine, si asta oricum relativ in timpuri de criza), barbat/sotie pozitionat, 2-3 copii ca asa trebuie si gata, am bifat vorba aia tot de pe lista. Pacat ca mai tarziu un copil caruia i-au lipsit poze din copilarie, nu mai are cum recupera asta, niciun ban de pe lume, nicio satisfactie afectiva, sau de oricare alt fel nu va pune poza aia la loc. Poza cu mama care nu accepta jigniri, poza cu tata care se joaca cu el, poza cu familia ca o fortareata ce sta dreapta in fata lumii asteia destul de crude in general. Amintirile sunt si ele foarte importante. Si uneori amintirile, nu sunt neaparat cele din concedii, unde se duc toti ca la sedinta de partid ca asa trebuie.

o duminica lenesa

Copiii alearga la nesfarsit in jurul copacilor. Sau isi aleg un traseu bine stabilit, cu totusi atat de multe curbe ca imi scapa privirii, lenese si ea. A fost frumos afara si totusi n-am plecat pe nicaieri, al meu avea ceva de terminat pentru job, eu la fel, insa fetele au stat toata ziua pe afara, astfel incat la cina au halit tot iar la ora de somn au picat late. Azi am citit biografii, ador sa ma relaxez citind despre viata oamenilor, aia reala, chiar romantata, asa cum o gasim in carti. Liz Taylor, Vivien Leigh, Audrey Hepburn si Jean Harlow. Am si revazut doua filme inregistrate de pe TCM mai demult : Wife versus Secretary cu ultima, si The last time I saw Paris cu Liz...alt aer, alta atmosfera. Feminitatea aia evidenta si totusi atat de rafinata. Imi plac la nebunie filmele alb-negru, asta e primul dintre ele filmat in 1936, partenerul lui Jean Harlow nefiind altul decat Clark Gable :)). Divina atmosfera aia plina de viata, emotie, maniere, razvratiri, toate insa atat de bine demarcate, fara prea multe cuvinte, fara excese. Imi inchipui uneori ca viata lor trebuie sa fi fost ca filmele astea, cu atmosfera aia, putin demodata, plina de veste si palarii, de manusi si posete si totusi atat de fermecatoare. Ma duc sa mai gasesc inca un film alb-negru, sunt insetata de pacea pe care mi-o transmit filmele astea ramase agatate in timp ca o poza sepia :)).

stary night

Vantul asta puternic ma ameteste. E si inca foarte frig noaptea. Taman bine pentru 2 lumanarele cu aroma de cranberries si scortisoara, ramase de asta-iarna, pe care le aprind in doua sfesnice transparente ce tin loc de veioza pe noptiera. Lumina nu e foarte puternica, insa deajuns pentru a citi, doua, trei pagini dupa care oricum adorm. In fiecare seara imi propun sa visez ceva, ori dragut, ori de nespus :), ori o fantezie in care sunt ori o Coco Chanel ori o Olympia, mama lui Alexandru cel Mare, ori o zeita ce sa mai incoace si incolo :). Evident ca ideile mi se incurca in capul molesit de caldura plapumei si pana dimineata visul ori e diferit ori e deja uitat. Insa mi se intampla sa visez des in culori, mi se intampla sa stiu in vis, ca visez si nu e realiate :) sau mi se intampla sa visez ceva asa de puternic emotional ca dupa aceea o jumatate de zi, sau o zi intreaga o traiesc sub influenta lui. Ador sa ies pe balconul de la etaj, in serile senine si sa ma uit adanc in departare acolo unde vesnica lumina a oraselor nu poate atinge albastrul adanc negru ca de catifea al cerului. Cerul acela pe care il simti rece si totusi atat de stralucitor cu luna, plina ca un glob de Craciun, sau cornul ei lenes atarnat intr-o parte, cu stele mici ce le simti pulsand sau cu nori grasi si parca afumati, al caror contur e desenat cu lumina. Ador noptile clare precum taisul unui cutit...stary nights!

Absint

The green fairy. Femei cu parul lung, incurcat, plin de ace de par si panglicute, ciorapi care aluneca de-a lungul piciorului. Absintul...Baudelaire, Rimbaud, Toulouse-Lautrec, Modigliani, van Gogh, Moulin Rouge. Dracula, scena in care ea plange si el ii aduna lacrimile transformate in palma lui in diamante. Paris, cutii rotunde de palarii, cafea si croissant cald, carti vechi si jardin du luxembourg. Amsterdam, canale, lumini calde, interioare de papusi, biciclete, hoteluri in care se izoleaza indragostiti. Aprilie, soare, frunze infiorator de verzi, cerul precum albastrul de Delft. Absintul e si el o parte a literaturii si artelor, fara el, nu avem tabloul complet, asa cum Olanda nu ar fi Olanda fara campurile de lalele. Ma duc sa ma pierd in vise.

cum se scrie corect...foaie verde

Foaie verde si o aluna. Mama mea sustine ca fii' mea nu se scrie corect asa. Bine dar cum, o intreb eu, sincer uimita, caci (recunosc) poate m-o fi lasat memoria in romana si oi fi setata deja pe olandeza. Caci daca am gresit gramatical sunt prima care sa recunoasca asta. Doar nu vorbim de principii aici, ci de reguli bine stabilite gramaticale. In speta...ea zice ca e ceva "anormal" la scrierea asta: fii' mea. Pai eu zic cu rationamentul meu, i-am zis si ei de altfel: fii' mea de fapt este o prescurtare a acestui grup de cuvinte: fiica mea. Ca atare, acolo unde "ca" dispare, apare ori o cratima, probabil mai "purista" gramatical, ori apostroful, cel pe care il folosesc eu si care citez:"marcheaza absenta accidentala in rostirea unor sunete" (luata explicatia de pe didactic.ro)....:)) Oricum am cautat netul pret de vreo 15 minute. Caci mi-a sadit indoiala...Eu zic ca am dreptate :)). Dar voi vedea. Cert este ca am dat peste ceva dragut: cineva sustinea pe un forum de discutii denumit haios "cafeneaua" ca "Eminescu insusi nu scria intotdeauna corect". Spor la scrieri corecte din punct de vedere gramatical ;).

filosofie si viata cotidiana

Azi am aripi si nu am unde sa zbor. Intre job, acasa cu printesele si biblioteca publica am realizat ceva. Nu fac parte din contemporaneitate. Am chef sa filosofez toata ziua si sa sap cat mai adanc in substraturile mintii. Sa pot discuta despre "nemurirea sufletului' cu care eram amenintata ca adolescenta cand stateam toata ziua buna ziua si pierdeam vremea. Ok, dar intrebare: de ce exista timpul, nu ca sa-l savuram ca si pe toate celelalte lucruri. Cu orice am vrea noi, cu visare fara limite, cu privirea frunzelor unui copac, cu o carte minunata, cu discutii despre Grecia Antica. N-am chef de incadrarea in cotidian, pur si simplu opun rezistenta. Azi am luat multe carti pentru Freya de la biblioteca, m-am parfumat intr-un magazin de aici cu Tommy Hilfiger Girl, m-am dat intr-altul cu un ruj roz ca o bomboana si am venit spre casa cu 4 sticle de bere Hoegaarden Citron, delicioasa ca o briza. Citesc un site despre coloanele templelor grecesti ce mi-aduce aminte de Istoria Artei de la Tonitza pe care o faceam mereu cu doamna in adevaratul sens al cuvantului Adriana Crainic Botez. Duminica mergem la Sylvia, abia astept sa revad Amsterdamul cu podul Prins Willem Alexander, cu aerul ala demodat si in acelasi timp fara varsta. De ce ma plictiseste sa vorbesc despre detergenti, ultimul tip de aparat de facut cafea, pampersi si unde ma voi duce in vacanta. Nu-s normala cred. Ce vreau eu nu exista!! Nu in jurul meu, de aceea cu riscul de a parea snoaba, vreau discutii inteligente, dar stiu ca nu toata lumea are chef de despicat firul in patru si de ce stelele pe care le vedem acum au murit deja. Mie personal daca e sa fiu groaznic de sincera mi-e sila de fiecare clipa pe care o arunc in neant aiurea, cu ideea ca existau atatea si atatea lucruri pe care puteam sa le fac in timpul asta. Fii mea a mare vrea sa fie balerina, acum citim libretul Sylviei. Eu vroiam sa fiu artista, poate nu indeajuns, dar tot ce stiu e ca nu exista pentru mine treapta mai inalta decat creatia. Mda, visul meu cu salcami. Nu stiu exact ce voi face sau nu, sunt fericita ca macar pot intelege nuantele tablourilor, si nu ma refer efectiv la culoare :)) ci la ideile suprapuse de artist ca foile dintr-o ceapa. Ieri vedeam 2 cercuri, rosu si negru ca fiind pamantul si soarele, azi le vad ca uscatul si apa, poimaine probabil le voi vedea ca viata si moartea si asa mai departe. Nu mai vreau discutii sterile :). Vreau si eu sa ma adopte cineva mai inteligent ca mine, si nu asa din site-uri, bloguri si altele...ci in viata reala, sa ma invete ceva ce nu stiu, sa stau sa sorb din fantana intelepciunii si sa nu ma satur. Sa tremur ca o indragostita la simpla asteptare a intalnirii cu el sau ea. Anca e prea departe :), dragele mele de aici, sunt prea prinse in caruselul asta cotidian si e futil ceea ce-mi doresc eu de la ele. Sunt o mica parsiva, care nu se multumeste niciodata spiritual. Nu ma intereseaza noile modele de whatsoever...Ma intereseaza insa multe altele pe care aici la tara, nu le voi avea...incet-incet o sa migrez iarasi spre o viata acidulata artistic ca apa unui izvor mineral, si refuz sa ma las prinsa in prostia asta de consumerism material, mai ales ca nu ma face pe mine personal fericita. Eu sunt fericita cu altele, eu sunt fericita cu frumos, sunt fericita cu senzatie si emotie, sunt fericita cu cuvinte maiastre, sunt fericita cu o esarfa colorata si diafana pe care cineva o poarta cu eleganta pe strada precum Coco Chanel :), cu un zambet vesel de copil alergand printre papadii, cu o zi pe care o petrec departe de lumea dezlantuita :P!

rebel fara cauza

Ma gandesc ca eu m-am oprit undeva in timp, la o varsta in care am descoperit ca ma definesc prin cateva lucruri si alea bune...si gata, acolo m-am desprins din piatra imaginara devenind o pasare maiastra. Azi si maine nu fac decat sa adaug la ele, ca la o cutie cu bijuterii dragi. Unele le am de secole, vorba vine, de altele m-am plictisit, altele si-au pierdut valoarea, iar unele pur si simplu sunt clasice :). James Dean va ramane pentru totdeauna prototipul barbatului care ma atrage. Fragil, rebel, nonconformist. Pare la departare de ani-lumina fata de Alexandru cel Mare. Si totusi eu nu vad diferenta majora, de altfel si Alexandru moare tanar, in glorie, si Alexandru este neinteles de cei din jur si mai ales are aceasi problema pe care a avut-o si James Dean cu tatal lui. Tati autoritari, niciodata multumiti indeajuns de evolutia fiilor lor. Rebel fara cauza, da, asta am simtit la 15 ani ca sunt. Ca undeva acolo nu ma potrivesc in imaginea pictata a adolescentei perfecte. Imi doream blugi si geaca de piele si ma visam pe un motor cu pletele in vant. Savuram pagina cu pagina revistele Cinema si tot ce imi doream e sa fac din viata mea un film. Nu-mi doream sa fiu actrita, asta nu mi-am dorit niciodata, doar ca eram groaznic si zaharisit de romantica in ceea ce priveste viata, chiar si cand apareau drame, ele erau regizate interior, spre savoarea amintirilor de mai tarziu :). Patetic :). Chestia asta inca mai exista in viata mea, tendinta de auto-regizare a clipelor. E ca si cum imi fixez camera interioara si retin cadru cu cadru. Unele am tendinta pur si simplu sa le sterg, unele le arhivez si cand miros vreodata din intamplare un Paco Rabanne XS se reactiveaza imediat :) si unele sunt mereu acolo pe retina, undeva in spate, dar sunt acolo. James Dean a fost primul barbat in a carui privire am invatat alfabetul dragostei. Pentru ca a putea citi inima unui barbat aveam nevoie de cateva coordonate si ele erau asa: niciodata cineva comun, intotdeauna o picatura de rebeliune, innacesibil si mai ales cinematografic :)).