pixi rixi

inca imi place sa ma "prostesc" si cateodata le ingan diferite rime zurlii: pixi rixi, miki riki de trei lei ridichi :)) si altele asemenea, depinde de inspiratie. imi mai place sa ma joc carti cu freya si domino, in sfarsit am luat unu cu puncte, ca aveam unu super-simplu doar cu desene. freya se joaca cu keira in cort, si-au facut acolo de toate, bucatarie, pat, ma rog ca o casuta...eu ma mai duc in vizita la ele :) si ma servesc cu ceai cu lapte si zahar (totu' imaginar), paste (astea sunt adevarate) si cu castane pe post de "cookie". ce bine e sa fii copil, intreaga viata e o joaca ;)

lebede, cafenele, par cret si ochi albastri

Prima data am pus picioru' in Olanda la fix 29 de ani, 22 decembrie 2002. Lucruri ciudate: lebede multe ce umblau pe campie tacticoase (lebada e unu dintre simbolurile Olandei), cafenele pline de lume de toate varstele (olandezilor le place muuuult sa socializeze), parul cret intalnit la multi tipi de toate varstele si toate culorile(si de asemenea in mai toate tablourile celebre, ceea ce pana atunci nici nu bagaseam de seama) si ochii albastri de parca ar fi pictati cu aceasi culoare de pe ceramica de Delft. Cine ar fi crezut ca voi avea un nume de familie din trei cuvinte si totusi mi se va parea obisnuit :)) sau ca voi indragi vreodata limba asta atat de ciudata (al meu, un gentleman imi spune ca o vorbesc foarte senzual, de fapt ca sa mascheze faptul ca o "indulcesc" dar de fapt ce mai conteaza). Welkom in Nederland!

as urla da' nu pot!

Azi mergeam sa o iau pe Freya de la scoala si deodata m-a apucat plansu' de mila mea...nu am nimic grav, doar ca sunt o straina si asa ma vor vedea in veci si asa se vor mira in veci oamenii astia, iar faptul ca in Olanda totul devine atat de stresant in ultima vreme e din cauza ca partidul de extrema dreapta are foarte multi sustinatori, 1,5 milioane de oameni au votat pentru un partid pur si simplu nazist, care propovaduieste inregistrarea etnica si care e stalpul de sustinere al acestui cabinet inca in formare. Iubeam Olanda ca si Romania de altfel...insa azi nu...azi mi-a fost dor sa tin in mana o bucata de pamant romanesc sa simt ca "apartin" locului aluia unde m-am nascut...sunt de 8 ani in tara asta si e groaznic prin ce trece acum, parca cineva le-a spalat brusc creierele si ii urasc pe toti strainii...imi inchipuiam azi cam cum se simteam cei oropsiti inainte de cel de-al doilea razboi mondial cand unii se credeau superiori altora. Si am copii pe jumate olandezi si jumate romani, mi se rupe sufletul in doua :(( As urla de durerea care o simt acumulata in suflet, dar nu pot, ar auzi vecinii si as speria fetele :(( Sunt o femeie desteapta, draguta, implinita si fericita, dar sunt romanca(pentru ei nu e indeajuns) si asa voi muri...eu sunt mandra de asta. Poate parea exagerare, dar sa te simti strain e ceva atat de inradacinat in noi incat ne poate provoca o suferinta greu de descris. Si ca sa imi alin azi dorul asta, dor, ce cuvant frumos, unic, iubit...m-am gandit intruna la un covor minunat tesut de maiculetele de la Polovragi, un covor negru pe care inflorisera toate florile plaiului romanesc, clopotei violeti, lacramioare albe, narcise galbene in cele mai vii culori posibile. Iarta-ma draga mea Romanie, aia saraca din satele Olteniei, unde gardurile sunt scorojite si pomii isi lasa crengile neingrijite pana la pamant insa pline de mere verzi ce-ti strepezesc gura insa mere care aduna picatura cu picatura seva pamantului romanesc urcand in ele cu greutate. Iarta-ma Sibiu ca eram orbita de durere si nu stiam. Sunt atat de fericita ca am putut culege mure dintr-un mur pazit de niste urzici :) si mi-am ostoit foamea, atat de fericita ca acolo poti fii liber, poti opri si bea apa dintr-o fantana cu cumpana si o galeata ruginita de metal... Ascult intruna Balada lui Porumbescu si pe youtube niste oameni minunati au pus peisaje ce-ti taie respiratia (va multumesc): http://www.youtube.com/watch?v=VzBXJB_otlc Stiu e melodramatic, e siropos, e oribil, e sfasietor, e chinuitor, e de neinteles, e tampit sau pur si simplu patetic, dar azi m-am simtit in Olanda dupa 8 o straina si atat. Si azi mai mult ca oricand am resimtit doru' ala de ai mei, de cei care ma inteleg cand vorbesc de Cozia, de Densus, de Marea Neagra si mai stiu eu ce fara sa le explic de la A la Z si ca toate astea nu se gasesc nici in Rusia, nici in Asia si ca romanii nu sunt nici musulmani, nici nu vorbesc ruseste si nici nu sunt numai cersetori si rromi si mai stiu eu ce, ah, vampiri. Ma duc sa urlu in continuare in mine.

always the same

Am vazut aseara un documentar despre Jimi Hendrix, care a murit la 27 de ani ca si Jim Morrison...si cumva mi-au venit in minte, sunt legate indiscutabil, imagini din copilaria mea, my mother imbracata cu niste jeansi evazati si parul ei lung revarsat pe spate, noi cu codite, eu si sor' mea, frate' miu oricum avea parul mai lung ca o fetita :)) si niste saboti super-hippie. De atunci si pana azi lumea s-a invartit o data si inca o data si inca o data si nimic...da, avem ipoduri, avem camere foto digitale, avem nspe mii de carduri si avem internet, avem gadgetul ala si alalalt si atat...pamantul e din ce in ce mai poluat, suntem foarte foarte multi, 6.79 miliarde si tot crestem :)...totusi asta nu aduce nicio contribuite majora faptului ca lumea nu invata nimic din greselile trecutului, trebuie inca sa se faca demonstratii impotriva discrimarii si urii in tari precum Olanda, Suedia, considerate in trecut super-tolerante, trist...razboaie continua, copii inca mor de foame in Africa, dictaturile politice din anii'70 din America Latina de exemplu sunt inlocuite azi de asa-zisele democratii europene care s-au transformat peste noapte in niste sisteme putrede si in colaps si uite asa...pamantul se roteste in continuare si din pacate "make love and not war" trebuie iar si iar adusa in actualitate fiindca omenirea nu a fost in stare sa treaca mai departe. Stiu, e utopic ce gandesc eu, ca atare nu-mi ramane decat sa contribui cu ce pot in jurul meu, in comunitatea mea la raspandirea in continuare a viselor frumoase unde oamenii se iubesc indiferent de religia pe care o au :), indiferent de tara de unde provin :) si unde cu totii suntem fericiti ca ne gasim impreuna si putem imparti Pamantul asta frumos.

copiii sunt copii. punct

Keira e la magica varsta de 2 ani si ceva, cand totul e interesant: de a manca cartile, a rupe paginile lor, a varsa apa pe masa si pe urma a desena cu degetele urme lichide, a turna la fel apa dintr-un pahar intr-altul...ma rog, haos total ce sa mai! Chestia e ca evident citesc npse mii de sfaturi de toate culorile si nuantele, de la forumuri olandeze pana la cele romanesti...sfaturi care se bat cap in cap...ca atare nu mi-a ramas decat sa actionez cum am facut intotdeauna, cum ma taie pe mine capul si ma duce instinctul ;) 1. are apa la indemana ca nah ii dau sa nu moara copilu de sete daca cere :)), pe de alta parte nici nu sunt genu' care are mobila "stil" si nici nu tine la lucrurile materiale pe lumea asta. 2.cu cartile este un fel de "no-no", ca atare suntem la faza de "educare spartana"...nu ai carti, nu avem din ce sa-ti citim :)) 3. freya pe de alta parte m-a intrebat ieri daca exista intr-adevar "zana maseluta" ca i-a zis ei owen la scoala ca mami ii pune banutu sub perna...ca atare io mai smechera am dat-o la intors ca nu stiu despre asa ceva si oricum cine i-ar fi pus ei banutu daca nu exista intr-adevar zana, si oricum ele se ascund de oameni, nu le putem vedea, sau poate sunt foarte mici sau cand vin ele noaptea normal ca noi dormim(consider ca are tot timpul din lume sa isi dea seama singura la o varsta adecvata ca nu a fost asa). 4.niste amici ii dau voie fetitei lor sa bea cola, la vreo 6 ani asa, freya m-a intrebat de ce ea nu are voie, i-am spus ca se aplica acelasi principiu cu virgula cafeaua "e pentru oameni mari"...si am prelungit discutia, explicandu-i ca nu e ok nici pentru noi(ca stomacul e sensibil si nu suporta chestii d-astea acide cu atat mai mult cu cat copilul e mai mic si stomacelul lui e mai mic, etc), dar ma rog decat alte rele e mai bine sa ne satisfacem cateodata "dorinta asta nesanatoasa"...si mi-a dat replica:"asa cum eu mami cateodata vreau cartofi prajiti!"...supeeer...si i-am mai explicat si chestia cu libertatea, mai ales ca e principiul cel mai drag mie, si vreau sa-i transmit asta si ei. Acea fetita nu este fetita mea, ea asculta de parintii ei, si numai ei au dreptul sa aleaga sau sa-i dea voie sa aleaga ea ceva sau nu. Din toata polologhia asta reiese ceva clar pentru mine: "copiii sunt copii, altfel daca nu era necesara trecerea prin perioada asta se nasteau direct adulti". Ca atare au nevoie de noi sa fim adultii. Sa ii ajutam sa inteleaga lumea inconjuratoare, sa le acordam atata libertate cat sa nu le fie daunatoare dar in acelasi timp sa putem sa fim si bratele care sa-i duca sau sa-i protejeze pana cand vor ajunge la randul lor adulti.

happy birthday keanu reves :))

Ieri 2 septembrie Keanu a implinit 46 de ani :)) what?? I know, e superb, arata de 26 si se imbraca ca un barbat adevarat, ha, in viziunea mea bineinteles:)).

Mare valva ca omu si-a luat o briosa si o cafea si s-a asezat lejer singur pe marginea unei cafenele...lumea asta nebuna nu mai stie sa savureze o zi, asa speciala cum e cea de nastere. Personal mi-a facut mai frumoasa ziua asta, de ce?

Pai si mie imi place sa fac de ziua mea diferite chestioare mai trasnite solo, ca un lup singuratic ce sunt, nu inteleg parol de ce se agita poporu' pe tema asta? sunt oameni care se simt perfect cu ei insisi, asa si Keanu, exemplaru asta masculin la superlativ :)).

Lasa ca poate o face si el un party (si eu fac) pentru prieteni, dar zau ca nu inteleg "mirarea" asta nesanatoasa in legatura cu o chestie atat de frumoasa, a fi singur cu tine si a te bucura in liniste de propria ta evolutie, de propria ta viata, de ziua ta in definitiv.

Happy birthday Keanu :))

o sa am "copii cuminti"

Mi-am adus aminte zilele astea de 2-3 persoane care au afirmat chestia asta cu atata convingere de ma faceau sa mor de individie :)), io care nu gestionez "sentimentu" asta de nicio culoare...ca mi se pare ceva de extrem prost-gust. Si m-am intors in trecut la primii ani ai Freyei cand imi placea sa o alint T-rex, ca era o micuta fiara, rodea jucarii, paturici, chiar si un cearceaf :), nu statea o clipa locului, se catara peste tot si cu toate astea a fost un copil cuminte, cuminte in viziunea mea evident. Keira o intrece, ca atare probabil nu am copii cuminti in acceptiunea largita a cuvantului, dar eu am o zicala draga mie "copil cuminte si baba frumoasa nu se poate" :). Copiii mei nu stiu ce sunt alea cumparaturi, fiindca nu le fac cu ele, prefer sa le las cu al meu si sa se joace prin curte decat sa le tarai prin supermarket, fiindca e normal sa se plictiseasca, prefer sa le cumpar haine, pantofi si uneori jucarii fara sa le consult in alegerea lor(vor avea destul timp cand se vor constientiza spre pragul de adult sa faca asta). Cred ca pe undeva mentalitatea olandeza mi s-a aplicat foarte bine mie fiindca libertatea imi este personal cel mai drag concept, ca atare l-am aplicat si in educatia lor. Mai am un principiu foarte drag: sa nu uit cum eram eu-copil, sa ma reintorc cumva in trecut si sa "revad" gandirea mea de copil, ce as fi vrut sa fac, de ce nu-mi placeau anumite lucruri sau atitudini ale adultilor, ca atare incerc sa ma "controlez" cu ajutorul mintii mele de copil in majoritatea timpului. Ah si chestia asta cu "o sa am copii cuminti" anticipata de oamenii care isi doresc, asteapta copii sau pur si simplu isi dau cu parerea e hilara...de ce? Fiindca niciodata nu o sa stim cu certitudine cum arata viitorul, si mai mult niste copii independenti de noi, fiinte care isi inalta degetele spre soare vazandu-l cu proprii lor ochi...poate noi am si uitat cum il vedeam la 3-4-5-6-7 ani sau pur si simplu nu-l mai vedem ca atunci :)). Si mai e ceva, chiar daca ar exista manualul universal de crestere a copilului unul nu seamana cu altul...chiar crescuti de aceasi mama...circumstantele sunt diferite, caracterele sunt diferite, cerintele lor sunt diferite...ceea ce "proiectam"noi in viitor nu este ceva controlabil, cu atat mai mult un copil, o fiinta independenta, care chiar plamadita in noi isi ia avant sa mearga pe propiile piciorusele la 1 an, vorbeste si se exprima la 2, pleaca la scoala unde se amesteca printre alti copii la 4 si la 18 ani este sa zicem un tanar adult care ne face cu mana fericit ca l-am adapostit si iubit si lasat sa se dezvolte alaturi de noi, luandu-si ramas bun de la copilaria care numai de noi depinde daca i-am facut-o fericita sau nu. :))