Fuse si ziua nationala. Si am tras niste dansuri de am zguduit casa (casa prietenului unde ne-am strans mai multi) :). Au fost buni prieteni, noi, dar buni. Au fost mici, poale in brau (pe care ori m-a lasat memoria, dar le-am gustat pentru prima oara in viata), tuica, vin romanesc, varza (asta am facut-o eu, ceva gen a la Cluj)...si muzica: Phoenix, Maria Tanase, Taxi, Vunk, Timpuri Noi si ce-a mai picat in mana, adica sorry pe youtube :).
Am citit pareri si pareri, discutii sterile sau nu, infatuari sau scuipaturi, scarba sau extaz. Ce vroiam sa spun de mult timp o spun acum. Sunt romanca. E un dat. Asa cum inima mea vibreaza cand vad muntii Coziei sau Marea Neagra, asa si ale mele vor vibra de cate ori vor vedea poldere inflorite cu lalele sau Marea Nordului. Nu e nici o filosofie, nimic, e un fapt. Pur si simplu.
Tot nu m-am lamurit de ce ziua nationala a Romaniei e asociata politicienilor, cainilor vagabonzi, spitalelor si altor chestiuni arzatoare. Oare e atat de greu macar pentru o zi sa fim pozitivi. Ne tot comparam cu strainii. Pai sa va zic eu, strainii aia dati exemplu sunt de ziua nationala a tarii lor, nu importa care, nationalisti in sensul bun, nu se sfiesc sa-si manifeste apartenenta la un spatiu, o limba, o simtire, macar atunci. Pentru o zi macar. Si chiar daca au si ei nemultumirile lor, lasa tot la o parte. Macar pentru o zi, macar pentru a-si aduce aminte de oamenii care au murit in razboaie pentru a apara un pamant pe care traiesc ei astazi, pentru a se bucura ca simt cu totii intr-o limba pe care au auzit-o din leagan si a fost cantata de vocea dulce a mamei.
Si da, nu e vorba in postul meu nici de mandrie dar nici de jena. E vorba poate de un lucru banal. E usor sa te identifici cu orice iti place in lumea asta mare. Asta e, ma simt romanca, si nu vad in asta nici un handicap, nici ceva exceptional. Pentru mine face parte din frumusetea calatoriei pe care viata mi-a pregatit-o si pe care o savurez cu fiecare zi ce trece!
