Cat de scurta e viata uneori, ai vrea din tot sufletul sa traiesti cel putin 200 de ani, sa ai timp sa savurezi fiecare clipa ce fuge, fuge, fuge si nu o mai poti avea inapoi.
Azi cu toata caldura de vara pe terminate batea un vant cu miros de toamna. Si toate florile de la ferma miroseau sfasietor, ca si cum te chemau cu ultima lor zvacnire sa le admiri, mirosi, simti in intreaga ta fiinta. Si norii se plimbau cu viteza pe cer, grabiti si ei spre nu stiu ce si nu stiu unde. Noi doi ne opream sa ne sarutam din cand in cand pe aleea fluturilor, caci asa se cheama, creata special sa atraga prin culorile ei toate creaturile astea fragile. Ale noastre se alergau in sus si in josul aleilor oprindu-se din cand in cand sa guste zmeura, care odata cu primavara si vara intarziata de-abia acum se copsese.
Plutesc, plutesc, ca de obicei cand se schimba anotimpurile plutesc. Ceva se intampla atavic...caci de fiecare data se repeta, aceasi senzatie, infrigurare, emotie, dorinta...simt ca vine toamna.
sâmbătă, 24 august 2013
vineri, 26 iulie 2013
vara olandeza
Totul pare incremenit ca intr-un desert verde uscat si care incepe sa se ingalbeneasca de la o zi la alta. Frunzele copacilor par a fi din hartie creponata pe care asemeni aripilor unui fluture apocaliptic ti-e frica sa le atingi caci se vor preface in praf. Totul e nemiscat, caldura asta de 28 resimtindu-se a fi de 38. Norii desi ca o pasla alb-gri acopera intregul cer si vantul fara de care Olanda ar fi doar un bibelon intr-o vitrina, aproape ca nu exista. Figurile oamenilor, putini, fiindca e vacanta, par a se misca intr-unul dintre filmele alea vechi a caror pelicula are gauri, pete negre, si in care dinamica e una a unor marionete in sepia sau cel mult alb-negru.
Azi e una dintre zilele alea sufocante, pentru ca nici macar nu putem vedea soarele. Si e atat de liniste, linistea aia dinaintea furtunii. Aerul e incarcat de energie. Ale mele si-au pus muzica in sufragerie si danseaza. Eu desi pun sute de facturi in ordine, mi-am pus castile si ma delectez cu sunetul anilor alora in care nu existau notiunile astea atat de reale: casa, masa:)). Era doar libertate, cat mai multa libertate, sa poti alerga unde vrei, cand vrei, cu cine vrei :)) sa citesti ceva intr-un hamac la Vama Veche alaturi de cea mai buna prietena a ta si sa privesti marea. Pe Texel am avut cu mine: Kafka on the shore a lui Haruki Murakami si am stat ore intregi sa cuprind in irisul meu Marea nordului cea intunecata si albastra. De mica am avut o slabiciune pentru ochii albastrii...Jan ii are asa, Anca, iubita mea prietena, Keira, pana si Olanda are portia ei de albastru nelimitata.
Vara olandeza e enervanta, pasionala, plina de temperament, excesiva, dar atat de fascinanta. Greu de explicat cuiva care nu a experimentat niciodata extremele in viata. De la ploaia torentiala care se revarsa cu furie, umplandu-ti sandalele cu noroi, nisip si frunze rupte ale copacilor pana la vantul ce-ti incurca parul si-ti lipeste hainele de corp, uscandu-ti in acelasi timp buzele si terorizandu-ti ochii cu tot praful purtat pe aripile lui. Caldura aia ce topeste campurile colorandu-le intr-un verde inchis, cu cerul rosu la asfintit si lumina lenesa si calda ce persista pana aproape de miezul noptii.
Vara mea olandeza presarata cu scoici negre (caci nu-i asa doar imi place negrul atat de mult) si nisip ramas in jucariile fetelor sau pe un prosop de plaja cu dungi care mi-aduce aminte invariabil de timpuri fericite. Caci ce poate fi mai plenar decat sentimentul ala de vacanta, de soare, de vara, de mare.
Azi e una dintre zilele alea sufocante, pentru ca nici macar nu putem vedea soarele. Si e atat de liniste, linistea aia dinaintea furtunii. Aerul e incarcat de energie. Ale mele si-au pus muzica in sufragerie si danseaza. Eu desi pun sute de facturi in ordine, mi-am pus castile si ma delectez cu sunetul anilor alora in care nu existau notiunile astea atat de reale: casa, masa:)). Era doar libertate, cat mai multa libertate, sa poti alerga unde vrei, cand vrei, cu cine vrei :)) sa citesti ceva intr-un hamac la Vama Veche alaturi de cea mai buna prietena a ta si sa privesti marea. Pe Texel am avut cu mine: Kafka on the shore a lui Haruki Murakami si am stat ore intregi sa cuprind in irisul meu Marea nordului cea intunecata si albastra. De mica am avut o slabiciune pentru ochii albastrii...Jan ii are asa, Anca, iubita mea prietena, Keira, pana si Olanda are portia ei de albastru nelimitata.
Vara olandeza e enervanta, pasionala, plina de temperament, excesiva, dar atat de fascinanta. Greu de explicat cuiva care nu a experimentat niciodata extremele in viata. De la ploaia torentiala care se revarsa cu furie, umplandu-ti sandalele cu noroi, nisip si frunze rupte ale copacilor pana la vantul ce-ti incurca parul si-ti lipeste hainele de corp, uscandu-ti in acelasi timp buzele si terorizandu-ti ochii cu tot praful purtat pe aripile lui. Caldura aia ce topeste campurile colorandu-le intr-un verde inchis, cu cerul rosu la asfintit si lumina lenesa si calda ce persista pana aproape de miezul noptii.
Vara mea olandeza presarata cu scoici negre (caci nu-i asa doar imi place negrul atat de mult) si nisip ramas in jucariile fetelor sau pe un prosop de plaja cu dungi care mi-aduce aminte invariabil de timpuri fericite. Caci ce poate fi mai plenar decat sentimentul ala de vacanta, de soare, de vara, de mare.
joi, 25 iulie 2013
"democratie" si ce se vrea ea "a fi"
N-am mai scris de mult timp dar astazi simt nevoia sa o fac, in primul rand pentru ca am vazut atata lume care inca habar n-are de unele notiuni socialo-politice dar simte nevoia sa se bage in seama. Si in al doilea pentru ca ma irita in ultimul timp subcultura asta de masa. Paine si circ, oameni buni, paine si circ. E tare greu sa le explici copiilor tai ca ei vor fi printre aia 20% care nu pun botul la mass media (adica media maselor tradus simplu asa ca sa fie elocvent, pentru marea masa a populatiei). Stiu I'm lucky ca ele au fost de mici expuse ideii de a nu crede in autoritate de orice culoare ar fi ea, ci a gandi si supune propriului filtru de gandire orice actiune si idee. Astfel ca e usor de inteles de ce Freya stie acum despre cateva lucruri care de obicei nu se discuta la varsta lor. Astfel ca in familia noastra nimeni nu va fi supusul nimanui.
Tara asta Olanda ca exemplu luata (monarhie in momentul de fata) nu a fost construita de regina nu stiu care. Nu, ea are o istorie proprie a ei, un popor ce s-a cristalizat in timp, ce a luptat pentru a-si face un loc al lui, un set de traditii, si asta inca de mii de ani. Taramul Olandei fiind locuit inca inainte de romani. Pana si orasul in care locuim se gaseste pe ruinele unor asezaminte romane. Si Olanda a fost Republica pana in 1815 deci nicidecum in timpul Secolului de Aur cand incepe sa fie cunoscuta international. Dar revenind la oile noastre:
Unul dintre motivele pentru care numim astazi diferite forme de guvernamant "democratie" este pentru ca vine din antichitate, din Grecia (evident), unde au inmugurit ideile de egalitate, drepturi ale cetatenilor si asa mai departe inca de acum mii de ani.
Democracy is a form of government in which all eligible citizens participate equally—either directly or through elected representatives—in the proposal, development, and creation of laws. It encompasses social, economic and cultural conditions that enable the free and equal practice of political self-determination.
The term originates from the Greek δημοκρατία (dēmokratía) "rule of the people",[1] which was coined from δῆμος (dêmos) "people" and κράτος (kratos) "power" or "rule" in the 5th century BCE to denote the political systems then existing in Greek city-states, notably Athens; the term is an antonym to ἀριστοκρατία (aristocratie) "rule of an elite".
De aceea nimeni nu ma va convinge vreodata ca eu, vecina mea olandeza, sau un alt locuitor al Planetei luat la intamplare suntem mai prejos decat papa de la Roma, regina "nu stiu care" si altii care se considera superiori in vreun fel. Cine mai vrea sa pupe maini, sa se aseze in genunchi in fata altuia in secolul XXI cand nici macedonenii lui Alexandru cel Mare nu o faceau in fata nimanui (acum 2300 si ceva de ani), e liber sa o faca. E decizia lui, dar sa nu asume ca toti suntem la fel.
De aceea niciodata monarhia nu va fi compatibila cu democratia dintr-un simplu motiv, definitiile lor nu se pupa una cu cealalta. Oricine care traieste intr-o monarhie stie ca in actele oficiale semnatura si diferite clisee de exprimare incep si se termina cu "prin gratia", cu "acceptul majestatii sale" etc etc, cutarica fiind "supusul" acelui cica monarh al tarii, ori asta nu este egal cu omul liber.
Tara asta Olanda ca exemplu luata (monarhie in momentul de fata) nu a fost construita de regina nu stiu care. Nu, ea are o istorie proprie a ei, un popor ce s-a cristalizat in timp, ce a luptat pentru a-si face un loc al lui, un set de traditii, si asta inca de mii de ani. Taramul Olandei fiind locuit inca inainte de romani. Pana si orasul in care locuim se gaseste pe ruinele unor asezaminte romane. Si Olanda a fost Republica pana in 1815 deci nicidecum in timpul Secolului de Aur cand incepe sa fie cunoscuta international. Dar revenind la oile noastre:
Unul dintre motivele pentru care numim astazi diferite forme de guvernamant "democratie" este pentru ca vine din antichitate, din Grecia (evident), unde au inmugurit ideile de egalitate, drepturi ale cetatenilor si asa mai departe inca de acum mii de ani.
Democracy is a form of government in which all eligible citizens participate equally—either directly or through elected representatives—in the proposal, development, and creation of laws. It encompasses social, economic and cultural conditions that enable the free and equal practice of political self-determination.
The term originates from the Greek δημοκρατία (dēmokratía) "rule of the people",[1] which was coined from δῆμος (dêmos) "people" and κράτος (kratos) "power" or "rule" in the 5th century BCE to denote the political systems then existing in Greek city-states, notably Athens; the term is an antonym to ἀριστοκρατία (aristocratie) "rule of an elite".
De aceea nimeni nu ma va convinge vreodata ca eu, vecina mea olandeza, sau un alt locuitor al Planetei luat la intamplare suntem mai prejos decat papa de la Roma, regina "nu stiu care" si altii care se considera superiori in vreun fel. Cine mai vrea sa pupe maini, sa se aseze in genunchi in fata altuia in secolul XXI cand nici macedonenii lui Alexandru cel Mare nu o faceau in fata nimanui (acum 2300 si ceva de ani), e liber sa o faca. E decizia lui, dar sa nu asume ca toti suntem la fel.
De aceea niciodata monarhia nu va fi compatibila cu democratia dintr-un simplu motiv, definitiile lor nu se pupa una cu cealalta. Oricine care traieste intr-o monarhie stie ca in actele oficiale semnatura si diferite clisee de exprimare incep si se termina cu "prin gratia", cu "acceptul majestatii sale" etc etc, cutarica fiind "supusul" acelui cica monarh al tarii, ori asta nu este egal cu omul liber.
joi, 13 iunie 2013
Cand iubesti prea mult...
Se pot intampla diferite chestii care sa te doara pe tine, desteptul ala care in loc sa piarda timpul cu alte lucruri mai folositoare:) iubeste si el asa ca si cum e ultima data in viata. Peste vreo jumatate de an o sa ating magnifica varsta de 40, ua...am zis-o, desi pana si ideea asta ma oripileaza cu furie. Pentru ca eu sunt genul de persoana care traieste pentru acum ori niciodata, pentru moment, pentru imagini de o frumusete rapitoare, pentru muzica aia care face sa vibreze intregul suflet, de parca l-ai tine in mana si ai vedea cum danseaza...pentru ca batranetea mi se pare trista daca nu te joci cu ea, ca si cu intreaga ta viata.
Si leacul e asta; doar iubirea, multa, multa iubire. Dar sa fiti avertizati, se poate sa suferi si din prea multa iubire, cand ea se revarsa, cand ea se strange in mii de cuvinte ce se vor eliberate, cand ea se lipeste de trupuri si le polueaza cu prea multe saruturi si imbratisari pana la limita betiei totale. Aceea magie a adancurilor sau inaltimilor, unde ametesti de prea putin oxigen. Caci oamenii indragostiti nu stiu a face altceva cu buzele lor decat sa sarute, ore intregi pentru ei e putin, timpul...ce e ala? la ce ne foloseste? pe ei timpul ii doare. Ei vor timp, ca niste insetati apa. Timp doar pentru ei, sa fie undeva departe, unde doar bratele lor le sunt casa. Unde doar buzele lor le sunt masa. Unde soarele, luna, norii trecand toata ziua pe cer ii privesc si le zambesc fericiti. Ati observat si voi cupluri care se saruta intr-o gara inainte de a-si lua ramas bun? Toata lumea e indulgenta cu ei, toata lumea le zambeste :).
Am fost si cea care s-a suit in tren si el cel care a sarutat geamul :) in dreptul meu...dar am fost si cea care l-a condus strans lipita de el la gara, unde desi am asteptat o jumatate de ora pentru noi a fost doar o secunda si el sarutandu-mi parul imi soptea ceva, in timp ce eu stateam cu nasul in gulerul camasii lui, locul cel mai frumos din lume:). Lumea toata devine visatoare cand vede doi indragostiti :). Pentru ca lumea vrea si ea sa iubeasca prea mult...poate ii e frica, poate nu stie ce minunat de dureros e sa ametesti din prea multa dragoste.
L-am sarutat atunci, eu jos si el pe scara...si controlorul ne-a zambit si asteptat. Si cand trenul s-a pus in miscare, lumea s-a facut mai mica. Dar iubirea este peste tot, chiar si in niste carlionti de par pe care ii cunosti de 10 ani si pe care ii mangai si rasucesti in timp ce citesti in pat, el tinandu-te strans in brate, un alt indragostit si el. Si iubirea sta ascunsa pana si in poze vechi pe care le rascolesti intr-o cutie mare de pantofi, razand, plangand de emotie, asta eram eu roscata, asta era Freya mica, asta erai tu, intr-o camera de hotel din Romania, dormind...si zambind in somn, la fel ca acum, acelasi dar altfel. Cand iubesti prea mult...lumea nu intelege de ce nu e cu masura, dar nici nu trebuie sa-ti pese, e jocul tau, doar al tau, joaca-l cum vrei tu.
Si leacul e asta; doar iubirea, multa, multa iubire. Dar sa fiti avertizati, se poate sa suferi si din prea multa iubire, cand ea se revarsa, cand ea se strange in mii de cuvinte ce se vor eliberate, cand ea se lipeste de trupuri si le polueaza cu prea multe saruturi si imbratisari pana la limita betiei totale. Aceea magie a adancurilor sau inaltimilor, unde ametesti de prea putin oxigen. Caci oamenii indragostiti nu stiu a face altceva cu buzele lor decat sa sarute, ore intregi pentru ei e putin, timpul...ce e ala? la ce ne foloseste? pe ei timpul ii doare. Ei vor timp, ca niste insetati apa. Timp doar pentru ei, sa fie undeva departe, unde doar bratele lor le sunt casa. Unde doar buzele lor le sunt masa. Unde soarele, luna, norii trecand toata ziua pe cer ii privesc si le zambesc fericiti. Ati observat si voi cupluri care se saruta intr-o gara inainte de a-si lua ramas bun? Toata lumea e indulgenta cu ei, toata lumea le zambeste :).
Am fost si cea care s-a suit in tren si el cel care a sarutat geamul :) in dreptul meu...dar am fost si cea care l-a condus strans lipita de el la gara, unde desi am asteptat o jumatate de ora pentru noi a fost doar o secunda si el sarutandu-mi parul imi soptea ceva, in timp ce eu stateam cu nasul in gulerul camasii lui, locul cel mai frumos din lume:). Lumea toata devine visatoare cand vede doi indragostiti :). Pentru ca lumea vrea si ea sa iubeasca prea mult...poate ii e frica, poate nu stie ce minunat de dureros e sa ametesti din prea multa dragoste.
L-am sarutat atunci, eu jos si el pe scara...si controlorul ne-a zambit si asteptat. Si cand trenul s-a pus in miscare, lumea s-a facut mai mica. Dar iubirea este peste tot, chiar si in niste carlionti de par pe care ii cunosti de 10 ani si pe care ii mangai si rasucesti in timp ce citesti in pat, el tinandu-te strans in brate, un alt indragostit si el. Si iubirea sta ascunsa pana si in poze vechi pe care le rascolesti intr-o cutie mare de pantofi, razand, plangand de emotie, asta eram eu roscata, asta era Freya mica, asta erai tu, intr-o camera de hotel din Romania, dormind...si zambind in somn, la fel ca acum, acelasi dar altfel. Cand iubesti prea mult...lumea nu intelege de ce nu e cu masura, dar nici nu trebuie sa-ti pese, e jocul tau, doar al tau, joaca-l cum vrei tu.
luni, 22 aprilie 2013
Amantul meu, Amsterdam
De cum cobori din tren si iesi din gara, ea insasi monument istoric te intampina nebunia strazilor. Aerul ala de nepasare, de continua vacanta, de rebeliune si tinerete. Amsterdam este un oras vesnic tanar, prin multimea aia de turisti deloc snobi, ci dimpotriva groaznic de relaxati, ca si cum insasi cerul mereu schimbator al Olandei le arata ca totul ca in viata e trecator precum clipa de placere.
Iubesc orasul asta galagios, plin de iubire, da da...de camere de hotel (hoteluri vechi, mici, pline de farmec, uneori cu scari ingrozitor de inguste) unde oamenii se ascund de lumea dezlantuita pentru a face dragoste cu pasiunea aia de sfarsit de lume. Iubesc canalele lui, pe alocuri murdare (caci nici barcile ce fac curat nu fac fata uneori haosului din fiecare weekend), cu case plutitoare...luminate pe la poduri seara, unde oamenii stau pe pontoanele de lemn, unde trag barcutele si canta din chitara, fumeaza, beau, se saruta. Iubesc strazile alea mici unde florile din ghivece puse in fata scarilor de intrare in casa ajung pana in strada. Strazi facute sa-ti rupi tocurile pantofilor, caci sunt pietruite, dar unde ca sa mergi doi oameni trebuie sa te tii strans in brate :). Iubesc strazile alea inghesuite cu case vechi vopsite cu negru, rosu si alb (de altfel emblema orasului Amsterdam sunt 3 cruci ale sfantului Andrei albe pe o banda neagra asezata pe un fond rosu) si cu multe obloane, foarte multe obloane de lemn, la geamurile mici.
Duminica m-am plimbat cu barca unor prieteni pe canale. Ne-am luat cu totii ceva sticle de vin in cosulet de paie, carnati tipic olandezi si paine cu nuci si stafide :) si perne. Da, perne, caci in barcile cu motor de altfel foarte simple ale celor din Amsterdam pentru a sta comod pe scandura de lemn ce inconjoara barca iti trebuie ceva moale.
Da, amantul meu este Amsterdam, cu el as insela pe oricine ar incerca sa-mi intre in viata si in suflet. Dragostea lui a crescut incetul cu incetul. M-a prins insa atat de tare in ultima vreme incat as spune ca e de-a dreptul pasiune:)). Este o dragoste imposibila, nonconformista, pe alocuri vinovata, dar atat de fierbinte. Ca si cum de cand ne vedem, totul se transforma in: "si ce daca?". Ne descoperim fiecare sensibilitate, incepand cu piata de flori, pana la terasele din jurul lui Leidseplein, sau frumusetea solitara a bisericii Zuiderkerk...ne place sa ne pierdem in lungi calatorii ca-ntr-un labirint in care mai descoperi un colt nestiut pana mai ieri. Da, dragul meu drag Amsterdam te iubesc asa cum n-am iubit pana acum pe nimeni! Pe joi dragul meu:)
Iubesc orasul asta galagios, plin de iubire, da da...de camere de hotel (hoteluri vechi, mici, pline de farmec, uneori cu scari ingrozitor de inguste) unde oamenii se ascund de lumea dezlantuita pentru a face dragoste cu pasiunea aia de sfarsit de lume. Iubesc canalele lui, pe alocuri murdare (caci nici barcile ce fac curat nu fac fata uneori haosului din fiecare weekend), cu case plutitoare...luminate pe la poduri seara, unde oamenii stau pe pontoanele de lemn, unde trag barcutele si canta din chitara, fumeaza, beau, se saruta. Iubesc strazile alea mici unde florile din ghivece puse in fata scarilor de intrare in casa ajung pana in strada. Strazi facute sa-ti rupi tocurile pantofilor, caci sunt pietruite, dar unde ca sa mergi doi oameni trebuie sa te tii strans in brate :). Iubesc strazile alea inghesuite cu case vechi vopsite cu negru, rosu si alb (de altfel emblema orasului Amsterdam sunt 3 cruci ale sfantului Andrei albe pe o banda neagra asezata pe un fond rosu) si cu multe obloane, foarte multe obloane de lemn, la geamurile mici.
Duminica m-am plimbat cu barca unor prieteni pe canale. Ne-am luat cu totii ceva sticle de vin in cosulet de paie, carnati tipic olandezi si paine cu nuci si stafide :) si perne. Da, perne, caci in barcile cu motor de altfel foarte simple ale celor din Amsterdam pentru a sta comod pe scandura de lemn ce inconjoara barca iti trebuie ceva moale.
Da, amantul meu este Amsterdam, cu el as insela pe oricine ar incerca sa-mi intre in viata si in suflet. Dragostea lui a crescut incetul cu incetul. M-a prins insa atat de tare in ultima vreme incat as spune ca e de-a dreptul pasiune:)). Este o dragoste imposibila, nonconformista, pe alocuri vinovata, dar atat de fierbinte. Ca si cum de cand ne vedem, totul se transforma in: "si ce daca?". Ne descoperim fiecare sensibilitate, incepand cu piata de flori, pana la terasele din jurul lui Leidseplein, sau frumusetea solitara a bisericii Zuiderkerk...ne place sa ne pierdem in lungi calatorii ca-ntr-un labirint in care mai descoperi un colt nestiut pana mai ieri. Da, dragul meu drag Amsterdam te iubesc asa cum n-am iubit pana acum pe nimeni! Pe joi dragul meu:)
marți, 12 martie 2013
timp, fericire, dragoste...
Stiu, stiu...clisee si totusi. Totusi e purul adevar. Cand iubesti si esti iubit esti fericit, cand esti fericit timpul ti-este prieten si totusi te doare ca trece mult prea repede cand tu l-ai vrea asa in miliarde de bucati, l-ai vrea infinit.
Citeam azi cu zambetul pe buze alte razboaie intre mamici care de mai care infricosate, incercand sa se convinga singure de alegerea lor. De la a sta cu copilul acasa, de a-l planta pe nu stiu unde, de una de alta, vesnicele razboaie plictisitoare. Vai cat de "deja vu" mi se par. Aceleasi si aceleasi argumente vomitive, scuze alt cuvant efectiv nu gasesc:)). Bani, bani, bani, etc....frici, frici, frici, mii de frici, cred ca in general o gramada de lume e groaznic de fricoasa. Orice ii inspaimanta, orice le creaza dezechilibre interioare. De parca poporul care scrie pe net sunt amaratii aia din satul bunicii mele din Oltenia...zau asa:)). Cred ca as soca lumea daca mi-ar vedea televizorul (unicul) care a inceput sa dea si rateuri:)) o fosila de 10 ani. Deci nu plasma, mama lui peste prajit :)), 3D, LED si alte scheme d-astea. Daaa, le cunosc evident din foldere, reclame si altele, dar doar atat. Zau daca pe televizorul meu nu ar merge un pestisor de sticla si un mileu, suprema arta ar fi. Kitsch artistic nu asa orice!! Oricum il deschid apasandu-l pe buton (nu mai am telecomanda cred ca de vreo 2 ani de cand ne-am mutat)...haha, adica da pe buton ca in vremurile antice si de demult....doar in unele dimineti cand ma uit la stiri fix cat imi beau cafeaua, sau cand se joaca ale mele pe WII sau cand vad un film pe TCM -am corupt-o si pe Freya si ne uitam cateodata la filme cu Katherine Hepburn sau Shirley Temple sau Eroll Flynn sau chiar Greta Garbo-deliciu adevarat!!
Deci regula mea de aur e compusa din 3 simple (ca la matematica): timp sa ne bucuram de tot ce avem: un parfum nou, oja fosforescenta -m-am dat azi cu ea sa le sochez p-alea la supermarket cand platesc la casa:))), o lampa noua cu culori de la Ikea, o ceasca de cafea calda tinuta strans sa ne incalzeasca mainile reci in timp ce privim pe geam niste pasari zburlite si cum picura apa din turturi...sau orice altceva ce ne face fericiti.
A doua regula din alea 3 simple si din aia totala de aur:)) e asta: sa lasam la o parte orice frica si sa indraznim sa fim fericiti. Isabel Allende spunea in cartea ei My invented country ce vorbeste despre Chile:) ca lor le era teama sa spuna ca sunt fericiti si la orice intrebare raspundeau cu asa si asa:) nu cu bine:)). Cata lume nu am observat ca nu indrazneste sa fie fericita. Mii de reprosuri, mii de intrebari retorice, atentie multa ceruta de la toti si toate, mda...astea toate nu duc catre fericire. Sau atunci fericirea lor e sa fie nefericiti, plangaciosi, sumbri, acri si ciufuti in majoritatea timpului:)) ca mai au si ei scapari cand sunt solari de-a dreptul. Ei bine eu refuz sa adun nefericire in poseta vietii mele (nu m-am decis inca cam cum ar arata, dar cred ca trebuie sa fie una mare, sa incapa tot felul de chestii acolo). Eu adun clipe de fericire, le inramez vizual, le inramez virtual, le inramez metafizic (sufleteste)...si nimic pe lumea asta nu e mai frumos decat sa te simti fericit! Nimic!
A treia regula este aia dragostea. Dragostea atotcuprinzatoare. Dragostea de viata. Dragostea de copii, barbat, prieteni, natura, arta, si...si...si :)) Ce pot sa spun...pe scurt: sunt iubita si iubesc...zambesc din aceasta cauza tamp pe strada, dar mie nu-mi pasa, caci eu sunt tipul ala de om care rade si daca ploua si i se pare ca e misto, ce daca se uita vreo tanti trista ciudat la mine, poate la un moment dat isi va aduce aminte de clipa asta si o va trai si ea, sper din tot sufletul!! Dragostea aia care nu se mai termina...dragostea aia sub forma unor scrisori nebune, pasionale...sub forma unor inimioare desenate pe te miri unde....sau a unui mic dejun adus la pat sau a unei maini ce te cuprinde toata, linistita, calda, calma si totusi vibrand. Sub forma ochilor albastri-verzui-gri regasiti in chipul altei fiinte sau a unor codite pe care le implestesti gandindu-te la propriile tale codite de fetita visatoare.
Timpul meu este pentru mine, pentru a fi fericita, pentru a iubi si a fi iubita. Drumul vietii asteia e prea frumos ca sa nu stau pe loc si sa-l admir, sa-l sorb, sa-l miros, sa-l absorb, sa-l pipai, sa-l sarut...
Citeam azi cu zambetul pe buze alte razboaie intre mamici care de mai care infricosate, incercand sa se convinga singure de alegerea lor. De la a sta cu copilul acasa, de a-l planta pe nu stiu unde, de una de alta, vesnicele razboaie plictisitoare. Vai cat de "deja vu" mi se par. Aceleasi si aceleasi argumente vomitive, scuze alt cuvant efectiv nu gasesc:)). Bani, bani, bani, etc....frici, frici, frici, mii de frici, cred ca in general o gramada de lume e groaznic de fricoasa. Orice ii inspaimanta, orice le creaza dezechilibre interioare. De parca poporul care scrie pe net sunt amaratii aia din satul bunicii mele din Oltenia...zau asa:)). Cred ca as soca lumea daca mi-ar vedea televizorul (unicul) care a inceput sa dea si rateuri:)) o fosila de 10 ani. Deci nu plasma, mama lui peste prajit :)), 3D, LED si alte scheme d-astea. Daaa, le cunosc evident din foldere, reclame si altele, dar doar atat. Zau daca pe televizorul meu nu ar merge un pestisor de sticla si un mileu, suprema arta ar fi. Kitsch artistic nu asa orice!! Oricum il deschid apasandu-l pe buton (nu mai am telecomanda cred ca de vreo 2 ani de cand ne-am mutat)...haha, adica da pe buton ca in vremurile antice si de demult....doar in unele dimineti cand ma uit la stiri fix cat imi beau cafeaua, sau cand se joaca ale mele pe WII sau cand vad un film pe TCM -am corupt-o si pe Freya si ne uitam cateodata la filme cu Katherine Hepburn sau Shirley Temple sau Eroll Flynn sau chiar Greta Garbo-deliciu adevarat!!
Deci regula mea de aur e compusa din 3 simple (ca la matematica): timp sa ne bucuram de tot ce avem: un parfum nou, oja fosforescenta -m-am dat azi cu ea sa le sochez p-alea la supermarket cand platesc la casa:))), o lampa noua cu culori de la Ikea, o ceasca de cafea calda tinuta strans sa ne incalzeasca mainile reci in timp ce privim pe geam niste pasari zburlite si cum picura apa din turturi...sau orice altceva ce ne face fericiti.
A doua regula din alea 3 simple si din aia totala de aur:)) e asta: sa lasam la o parte orice frica si sa indraznim sa fim fericiti. Isabel Allende spunea in cartea ei My invented country ce vorbeste despre Chile:) ca lor le era teama sa spuna ca sunt fericiti si la orice intrebare raspundeau cu asa si asa:) nu cu bine:)). Cata lume nu am observat ca nu indrazneste sa fie fericita. Mii de reprosuri, mii de intrebari retorice, atentie multa ceruta de la toti si toate, mda...astea toate nu duc catre fericire. Sau atunci fericirea lor e sa fie nefericiti, plangaciosi, sumbri, acri si ciufuti in majoritatea timpului:)) ca mai au si ei scapari cand sunt solari de-a dreptul. Ei bine eu refuz sa adun nefericire in poseta vietii mele (nu m-am decis inca cam cum ar arata, dar cred ca trebuie sa fie una mare, sa incapa tot felul de chestii acolo). Eu adun clipe de fericire, le inramez vizual, le inramez virtual, le inramez metafizic (sufleteste)...si nimic pe lumea asta nu e mai frumos decat sa te simti fericit! Nimic!
A treia regula este aia dragostea. Dragostea atotcuprinzatoare. Dragostea de viata. Dragostea de copii, barbat, prieteni, natura, arta, si...si...si :)) Ce pot sa spun...pe scurt: sunt iubita si iubesc...zambesc din aceasta cauza tamp pe strada, dar mie nu-mi pasa, caci eu sunt tipul ala de om care rade si daca ploua si i se pare ca e misto, ce daca se uita vreo tanti trista ciudat la mine, poate la un moment dat isi va aduce aminte de clipa asta si o va trai si ea, sper din tot sufletul!! Dragostea aia care nu se mai termina...dragostea aia sub forma unor scrisori nebune, pasionale...sub forma unor inimioare desenate pe te miri unde....sau a unui mic dejun adus la pat sau a unei maini ce te cuprinde toata, linistita, calda, calma si totusi vibrand. Sub forma ochilor albastri-verzui-gri regasiti in chipul altei fiinte sau a unor codite pe care le implestesti gandindu-te la propriile tale codite de fetita visatoare.
Timpul meu este pentru mine, pentru a fi fericita, pentru a iubi si a fi iubita. Drumul vietii asteia e prea frumos ca sa nu stau pe loc si sa-l admir, sa-l sorb, sa-l miros, sa-l absorb, sa-l pipai, sa-l sarut...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)