Totul pare incremenit ca intr-un desert verde uscat si care incepe sa se ingalbeneasca de la o zi la alta. Frunzele copacilor par a fi din hartie creponata pe care asemeni aripilor unui fluture apocaliptic ti-e frica sa le atingi caci se vor preface in praf. Totul e nemiscat, caldura asta de 28 resimtindu-se a fi de 38. Norii desi ca o pasla alb-gri acopera intregul cer si vantul fara de care Olanda ar fi doar un bibelon intr-o vitrina, aproape ca nu exista. Figurile oamenilor, putini, fiindca e vacanta, par a se misca intr-unul dintre filmele alea vechi a caror pelicula are gauri, pete negre, si in care dinamica e una a unor marionete in sepia sau cel mult alb-negru.
Azi e una dintre zilele alea sufocante, pentru ca nici macar nu putem vedea soarele. Si e atat de liniste, linistea aia dinaintea furtunii. Aerul e incarcat de energie. Ale mele si-au pus muzica in sufragerie si danseaza. Eu desi pun sute de facturi in ordine, mi-am pus castile si ma delectez cu sunetul anilor alora in care nu existau notiunile astea atat de reale: casa, masa:)). Era doar libertate, cat mai multa libertate, sa poti alerga unde vrei, cand vrei, cu cine vrei :)) sa citesti ceva intr-un hamac la Vama Veche alaturi de cea mai buna prietena a ta si sa privesti marea. Pe Texel am avut cu mine: Kafka on the shore a lui Haruki Murakami si am stat ore intregi sa cuprind in irisul meu Marea nordului cea intunecata si albastra. De mica am avut o slabiciune pentru ochii albastrii...Jan ii are asa, Anca, iubita mea prietena, Keira, pana si Olanda are portia ei de albastru nelimitata.
Vara olandeza e enervanta, pasionala, plina de temperament, excesiva, dar atat de fascinanta. Greu de explicat cuiva care nu a experimentat niciodata extremele in viata. De la ploaia torentiala care se revarsa cu furie, umplandu-ti sandalele cu noroi, nisip si frunze rupte ale copacilor pana la vantul ce-ti incurca parul si-ti lipeste hainele de corp, uscandu-ti in acelasi timp buzele si terorizandu-ti ochii cu tot praful purtat pe aripile lui. Caldura aia ce topeste campurile colorandu-le intr-un verde inchis, cu cerul rosu la asfintit si lumina lenesa si calda ce persista pana aproape de miezul noptii.
Vara mea olandeza presarata cu scoici negre (caci nu-i asa doar imi place negrul atat de mult) si nisip ramas in jucariile fetelor sau pe un prosop de plaja cu dungi care mi-aduce aminte invariabil de timpuri fericite. Caci ce poate fi mai plenar decat sentimentul ala de vacanta, de soare, de vara, de mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu