Ridurile si dilemele existentiale

La o discutie cu prietena mea cea mai buna...facem noi doua brainstorming la greu cand ne apucam de trancanit, am realizat ca ridurile pe care le am in jurul ochilor (deh rad mult, asta e) nu sunt chiar asa ceva de groaza. Ba chiar isi au farmecul lor(daca nu o fi cumva blasfemie cosmetica chestia asta) in sensul ca per total nu sunt taman ele, relele, ridurile adica, alea care dicteaza esteticu' meu (sarumana mami si natura si jezus christ ca m-ati facut totusi in parametrii aia fizici bunutzi sau normali-depinde din ce unghi privesti-cam ca la photoshop asa cand scot aia din niste oarecare vreo diva ceva) Pe la 22 de ani credeam ca o femeie la peste 3o de ani (cu exactitate nu se spune niciodata) este deja batrana, nu mai are perspective si gata si-a trait traiul si-a mancat malaiul :)). Haha, nimic mai fals. Dar deh, trebuie sa ajungi acolo ca sa realizezi chestia asta (ori eu spre deosebire de sor'mea am fost mereu Toma Necredinciosu, mie Domne trebuie sa mi se intample, sa vad eu cu ochii mei si sa simt cu mainile mele, altfel nu exista, punct). Deci pe scurt, ma sochez, dar pana acu, sa scuip repede in san de trei ori (hehe, pai da, scopu scuza mijloacele) ridurile astea smechere nu-mi dadura vreo dilema existentiala, nu ma terorizara cu existenta lor, nimic. Ok, nu le iubesc, nu vreau sa le vad in fiecare dimineata cand ma spal pe dinti (dar merge metoda cu nebagatu in seama 100%) dar convietuim pasnic si nu ne stresam una pe celelalte (vorbesc de ele la plural ca umbla in gasca nu oricum). Pana acum cel putin, vom vedea mai departe :)).