sarafanul de liceu

Cred ca niciodata nu o sa mai arat atat de proaspata ca o floare de primavara, atat de libera ca pasarea cerului, atat de plina de sperante (ce sa spun, viata a fost buna cu mine pana acum), atat de copil deschizand ochii mari si absorbind ca un burete fiecare clipa, fiecare imagine ca un nou-nascut mirat de frumusetea lumii :))))...ca in sarafanul ala simplu de liceu. Veneam de la Tonitza unde facusem gimnaziul si eram plina de "fumuri". Toata lumea mi se parea plictisitoare, toti erau neinteresanti. Asta pana cand A.C. (acum un foarte bun doctor mamos (ginecolog), parca asa se spune, asta aflata pe DC, unde fete se laudau ca au nascut cu el, de am ramas perplexa) "mi-a cerut prietenia"...hihihi, era moda cu biletele de hartie :)) si era un baiat dragut, nu l-am putut refuza. Dintr-odata Lazarul mi s-a parut amuzant. Hm, mi-aduc aminte cum l-am torturat pe bietul baiat cu Hemingway, ca nu-l citise si eu aveam standarde foarte inalte :). Mi-aduc aminte cum ne uitam la matricolele scolare (doar trebuiau cusute pe sarafan sau pe haina baietilor) sa vedem unde studiaza fiecare cunoscut, si uite asa am devenit in timp mandra de bucatica aia de stofa turcoaz. In fiecare zi descopeream alternative noi de ajuns acasa de la liceu ;). Ca sa prelungim drumul, tin minte ca veneam cu metroul pana la Eroilor de la Izvor, el statea in acelasi cartier cu mine. Odata ne plimbam prin Cismigiu si m-a luat de mana ca sa ma intrebe daca imi place de el, hahaha, stiti voi, genul ala inocent de intrebari care se pun la 14-15 ani ;) si eu ca o nebuna i-am raspuns: nu mai mult decat imi plac altii. Adevarul este ca inca nu ma interesau baietii, dar imi placea sa primesc omagiile lor. Este o zona in spatele caselor de la Academia Militara si cum cobori dealul spre Cotroceni denumita "Tzacalie", de ce nu stiu, dar asa ii ziceau ei. Gasca lui, erau 4 baieti nedespartiti. Stradutele alea inca mai exista, au bancute si copaci si felinare si tot ceea ce creeaza atmosfera romantica necesara iubirilor adolescentine. Acolo stateam pe banca si ne tineam de mana, asta e tot :)). Primul sarut l-am experimentat la 16 ani si nu cu el. Totusi ce tare ne batea inima, chiar si pentru o simpla discutie purtata in soapta, pe o banca. Si despre ce nu vorbeam? Orice. Mai tarziu au urmat petrecerile. Unde dansam blues (hey tineti minte ca asa se numeau toate dansurile lente) pe "One More Try" a lui George Michael si unde el ma tinea strans in brate si eu imi puneam capul pe umarul lui (imi placea ca era inalt) si eram in al noualea cer, altceva nu exista pentru noi in momentul ala :)). Totusi totul s-a terminat dupa vreun an, cand in peisaj a aparut E.B, un brunet foarte simpatic si foarte popular in liceu. Cum s-a terminat, ei bine, fiindu-mi teama de a-i rani sentimentele, desi pana atunci ii zisesem de toate pentru toti (inclusiv ca are pantalonii uniformei evazati si e demodat)...:)) intr-o buna zi cand ne intorceam cu metroul, pur si simplu in statie am luat-o la fuga, pierzandu-ma printre calatori. Omul si-a dat seama si asta a fost, era simplu la varsta aia. In sarafanul ala de liceu se concetrase toata esenta mea, toata esenta feminitatii mele.