povesti, povestioare

De citit le-am citit mereu :) pentru ca personal chiar imi place mie sa citesc...si consider ca e primul pas catre imaginatie, fantezie. Acum Keira cere ea in fiecare seara "verhaaltje lezen" :))...ma gandeam ca citesc ce apuc, cei 3 purcelusi, cartile cu printese (care btw toate au o "morala" ascunsa), ba le citesc si atlase, parca asa se numesc, daca gresesc mea culpa. Ma gandeam ca e normal ca ele sa cunoasca viata asa cum e. Freya stie ce inseamna o mumie, am o carte cu istoria antica pentru copii. Acum poate pentru multi o fi scary, dar nu si pentru ale mele :). Ba chiar am vorbit odata despre subiectul moarte, asa detasat, ca despre frunzele care pica din copaci toamna si iarna se transforma in pamant, ca primavara sa rasara de acolo un ghiocel. Pentru ca viziunea mea asupra vietii e una simpla, naturala, nu mi-este frica de ideea de moarte, singura frica este de suferinta, de cum o sa mor (mi-ar place ceva gen, inchid ochii si pa). Sinistru...nu, de ce, e ca un cerc, ne nastem, crestem, procream si murim...hallo la un moment dat, nu acusica :)))). Cum zice Freya, cand suntem batrani-batrani -foarte batrani si am obosit sa traim :). Cred ca nimic nu e mai interesant pe lume ca propria ta evaluare si viziune asupra lucrurilor. Deci le las sa descopere, sa se entuziasmeze, sa vorbeasca, le impartasesc din ceea ce viata mi-a oferit cu intelepciune. Mi-aduc aminte ca citind eu odata despre pamant ca e rotund, nu stiu cati ani sa fii avut, am avut deodata senzatia aia de minge, ca si-acum eu stateam pe o minge, trebuie sa fii fost vara, primavara, toamna, ca eu m-am intins pe pamant si ma uitam la nori si parca imi inchipuiam cum se duc ei ca pe o banda rulanta, si se intorc, iarasi si iarasi (evident ca in mintea mea, 24 de ore erau ca 1 minut) si aceiasi nori apareau in coltul ochiului drept ca sa mearga rapid pana cand dispareau in coltul ochiului stang si iarasi in imaginatia mea reveneau in partea dreapta....aceasi nori, ok?:)))) Exist durere in povesti, exista (alba ca zapada plangand in padure). Exista tristete in povesti, exista (cenusareasa ajunge din printesa lu' mami si tati, o servitoare in casa mamei ei vitrege). Exista frica de necunoscut, urat, groaza, exista (belle cand vede bestia) si asa mai departe. Trebuie feriti copiii de lucrurile astea...nu, eu consider ca nu, caci viata insasi este facuta dintr-un amalgam de lucruri bune si rele, din fericire si nefericire, depinde numai de noi cum vom reusi sa ne pastram echilibrul interior. Dar pentru asta trebuie sa cunoastem ambele fete ale unei monede. Povestile sunt bune, au fost facute in timpuri in care un ambalaj frumos, o metafora spunea mult mai mult decat un curs steril de educatie civica, de educatie morala. Si mai mult povestile sunt frumoase, sunt bebelusul literaturii adevarata de mai tarziu. Spor la citit povesti :)!