adultii de mai tarziu

Cred ca pentru orice copil e important sa aiba o familie buna. Ce inseamna asta? Depinde de standardele fiecaruia. Totusi ce cred eu ca e groaznic de important este sa aiba mai degraba doi parinti buni. Chiar daca doi oameni se despart daca acel copil are parte de modele masculin si feminin bune, restul nu mai conteaza asa mult. Nimeni nu este perfect. Insa orice lucru mic poate lasa urme. Dragoste multa, asta da, asta e buna in doze cat mai mari. Mama este importanta in copilarie, este yinul din yin si yang al copilului. E reversul medaliei, este scutul lui, este castelul de nepatruns, este ce vreti voi. Dar daca ea nu este prezenta activ, se duce la vale totul, ca si cum ar fi din nisip. Ma gandeam sa explic mai pe indelete. Pai o mama care accepta un sot betiv, afemeiat, cu multe defecte vizibile de pe Luna, arata copiilor ei ca de fapt are mari probleme cu increderea in ea insasi. De ce? Simplu, un copil intelege perfect de la o varsta incolo si fiind un adult in miniatura si formare, taxeaza pe buna dreptate tot ceea ce i se pare nelalocul lui. Ma apuca cumva rasul trist cand ma gandesc ca mai tarziu toate aceste femei, vor fi cele care isi vor plange viata scursa printre degete. Un copil are nevoie de un mediu sanatos, in care sa existe respect, sa existe valori, sa existe distractie autentica, sa existe bucuria de a fi cu totii impreuna. Eu ma gandesc ca daca nu m-as iubi indeajuns pe mine cum as putea sa le invat pe ale mele sa se iubeasca ele insasi. Fara puterea exemplului e doar teorie sterila :)). Si oricum nu putem da vina pe proasta educatie a copiilor nostri cand altii sunt cei care contribuie la ea. Trebuie sa ne asumam cumva ideea ca daca avem copii, ii avem pentru ca am vrut, nu pentru diferite alte motive. Spun asta pentru ca am auzit deseori expresia: scoala e de vina, anturajul, bona, bunica si asa mai departe. No way. Ma uit la copiii care sunt doar ca sa fie, biete accesorii, hranite bine (de parca asta doar asta e important) cu cele mai noi gadgeturi posibile, lasati de izbeliste, in sensul ca pe nimeni nu intereseaza si ceea ce simt sau nu ei, cum vor deveni adultii de maine. Si sunt sigura ca toata lumea crede ca si-a facut datoria, au crescut cum au putut copiii si gata. Fericirea, dupa cum ne arata realitatea, nu consta numai in job bun (cat mai bun sa castig cat mai bine, si asta oricum relativ in timpuri de criza), barbat/sotie pozitionat, 2-3 copii ca asa trebuie si gata, am bifat vorba aia tot de pe lista. Pacat ca mai tarziu un copil caruia i-au lipsit poze din copilarie, nu mai are cum recupera asta, niciun ban de pe lume, nicio satisfactie afectiva, sau de oricare alt fel nu va pune poza aia la loc. Poza cu mama care nu accepta jigniri, poza cu tata care se joaca cu el, poza cu familia ca o fortareata ce sta dreapta in fata lumii asteia destul de crude in general. Amintirile sunt si ele foarte importante. Si uneori amintirile, nu sunt neaparat cele din concedii, unde se duc toti ca la sedinta de partid ca asa trebuie.